EXCLUSIV: Unul dintre cei trei indivizi care au jefuit familia din Bucium este un infractor notoriu!

sâmbătă, 24 iulie 2021, 17:18
5 MIN
 EXCLUSIV: Unul dintre cei trei indivizi care au jefuit familia din Bucium este un infractor notoriu!

Una dintre cele trei persoane care au jefuit, pe 13 iulie, o familie din cartierul Bucium, din municipiul Iași, le este cunoscută oamenilor legii, având multiple condamnări pentru infracțiuni dintre cele mai diverse. Alin Ionuț Agrigoroaie are nu mai puțin de șase condamnări pentru fărădelegi săvârșite în trecut și pedepsite de magistrații din județul Vaslui.

În anul 2015, Alin Ionuț Agrigoroaie a fost condamnat la 1 an și 3 luni pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice. În același an, individul a fost condamnat la 1 an și 5 luni pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Cele două pedepse au fost contopite și stabilite, într-un final, cu suspendare.

Tânărul s-a ales cu alte două condamnări în anul 2007, atunci când a fost condamnat la 1 an de închisoare cu suspendare pentru violare de domiciliu, dar și la 3 luni de închisoare cu suspendare pentru lovire și alte violențe.

Cu un an înainte, în anul 2006, Alin Ionuț Agrigoroaie a fost pedepsit de către oamenii legii cu 3 luni de închisoare cu suspendare, respectiv 6 luni de închisoare cu suspendare, ambele fiind pedepse pentru infracțiuni la regimul silvic.

„Inculpatul are două pedepse cu suspendare de câte 3, respectiv 6 luni pentru infracțiuni silvice, din anul 2006. Mai are o pedeapsă de 1 an pentru violare de domiciliu și una de 3 luni pentru lovire și alte violențe, din anul 2007, tot cu suspendare. Din anul 2015, individul are 1 an și 3 luni pentru conducere sub influența alcoolului și 1 an și 5 luni pentru furt calificat, pedepse contopite și stabilite în final cu suspendare”, au precizat, pentru Ziarul de Iași, surse apropiate anchetei.

În luna iulie 2021, Alin Ionuț Agrigoroaie a avut parte de o reabilitare judecătorească pentru trei dintre cele șase condamnări înscrise în cazier. Individul a fost reabilitat, la data de 7 iulie 2021, de către magistrați, pentru trei condamnări de 6 luni de închisoare, 1 an de închisoare și 1 an și 10 luni de închisoare.

„Se admite cererea de reabilitare judecătorească a petentului față de următoarele condamnări: pedeapsa închisorii de 6 luni, aplicată în dosarul 8392/2006 al Judecătoriei Vaslui, definitivă prin neapelare; pedeapsa închisorii de 1 an, aplicată în dosarul 8362/2006 al Judecătoriei Vaslui, definitivă prin neapelare; pedeapsa de 1 an și 10 luni de închisoare, aplicată în dosarul 4655/333/2014 al Judecătoriei Vaslui, rămasă definitivă prin decizia penală a Curții de Apel Iași. Se dispune efectuarea mențiunilor corespunzătoare pe ambele exemplare ale hotărârilor judecătorești prin care s-au pronunțat condamnările pentru care s-a dispus reabilitarea și cuvenitele mențiuni în fișa de cazier judiciar a petentului, după rămânerea definitivă a hotărârii de reabilitare”, au precizat judecătorii.

Alin Ionuț Agrigoroaie, alături de Ionuț Leahu Ciocalău și Daniel Loghin, au fost prezentați sâmbătă în fața magistraților de la Judecătoria Iași, anterior fiind reținuți de polițiști pentru o durată de 24 de ore. Reținerile au fost efectuate în urma a două percheziții domiciliare efectuate de oamenii legii pe raza județului Vaslui. În urma perchezițiilor, cei trei bărbați au fost conduși la sediul Poliției Iași pentru audieri, fiind suspecți în cadrul dosarului penal întocmit în urma jafului din cartierul Bucium.

În noaptea zilei de 13 iulie, trei persoane cu fețele acoperite au intrat în casă peste o familie care locuia în cartierul Bucium, din municipiul Iași. Cei trei cagulați au pătruns în imobil și i-au amenințat pe cei din casă cu cuțitele pentru a le da toți banii pe care îi aveau. Bărbatul familiei, Anghel Valeriu, a fost bătut și tăiat cu un cuțit, iar mai apoi a fost transportat în stare de șoc la o unitate medicală din municipiu. Femeia a fost agresată fizic și s-a ales cu răni ușoare. În urma jafului dat în miez de noapte, cei trei s-au făcut nevăzuți, iar până în prezent au fost căutați de oamenii legii.

„În jurul orelor 23:00, polițiștii ieșeni au fost sesizați despre faptul că din locuința unei familii a fost sustrasă o sumă de bani. A fost constituită o echipă complexă formată din polițiști de la Serviciul de Investigații Criminale, Secția 5 Poliție și Biroul de Investigații Criminale Iași, care efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie în vederea identificării autorilor și tragerii acestora la răspundere penală”, au precizat, la acel moment, reprezentanții Poliției Iași.

Casa în care locuia familia era izolată de restul comunității din cartier. Accesul către imobil se făcea cu greu, fie pe jos, fie cu vehicule de teren, cea mai apropiată casă fiind la aproximativ un kilometru depărtare. Hoții au fost nevoiți să traverseze o întreagă pădure, pe un drum foarte greu accesibil, pentru a ajunge la imobilul respectiv. În urma jafului, la casa din Bucium au ajuns și polițiștii ieșeni, care au prelevat amprente de pe ușa de la intrare și au căutat probe care să îi conducă către autorii jafului. Conform unor surse din cadrul poliției, cele două persoane s-ar fi ocupat cu traficul cu țigări de contrabandă, pe raza municipiului Iași. Jaful dat târziu în noapte, pe 13 iulie, ar fi avut drept scop recuperarea unei datorii sau acționarea în urma unui pont primit de către cei trei indivizi. Capul familiei, Valeriu Anghel, este cunoscut ca unul dintre cei mai mari traficanți de țigări din municipiul Iași, care a activat, în special, în zona Pieței Agroalimentare Nicolina.

VEDEȚI ȘI:

EXCLUSIV – VIDEO: Cine sunt cei trei indivizi care au spart o vilă din Bucium – AICI

Comentarii