Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Expoziţie dedicată meciurilor de fotbal dintre România şi Ungaria, la Iaşi

GALERIE
Afis
  • Afis
- +

Ieşenii pasionaţi de fotbal şi istorie sunt aşteptaţi la o expoziţie inedită. Institutul Cultural Maghiar din Bucureşti (“Balassi”), în parteneriat cu federaţiile de fotbal ale României şi Ungariei, organizează la Iaşi o expoziţie dedicată meciurilor de fotbal dintre cele două echipe naţionale. Evenimentul va avea loc pe 5 noiembrie, de la ora 19.00 în corpul R al Universităţii “Alexandru Ioan Cuza” (fostul Romtelecom). Vor fi prezenţi la manifestare Liviu Antonesei, Paul Costas, Vasile Simionaş, Ciprian Paraschiv, consulul Ungariei la Iaşi şi mulţi alţi invitaţi din domeniul fotbalului. „Istorie la firul ierbii” este o expoziţie organizată pentru promovarea fair play-ului, a nobilului spirit de sportivitate în întâlnirile dintre cele două naţionale de fotbal. Şi nu numai. Istoria României şi a Ungariei se leagă prin mii de fire una de alta, iar situaţia nu diferă nici în privinţa fotbalului. Proiectul de faţă s-a născut şi în amintirea unor jucători al căror stil de joc şi caracter au umplut de-a lungul vremii stadioanele: Iuliu Barátky / Barátky Gyula, Francisc Spielmann / Sarvári Ferenc, Iuliu Bodola / Bodola Gyula, Iosif Petschowski / Perényi József sau Mihai Tänzer / Táncos Mihály. Sunt doar câţiva dintre fotbaliştii care au jucat şi în selecţionata României, şi în ce a Ungariei. Publicul român şi cel maghiar i-a iubit şi i-a respectat în egală măsură. Nu doar pentru jocul lor sclipitor din teren, dar şi pentru comportamentul lor din afara gazonului. Sunt legende şi modele ale fotbalului din cele două ţări”, a declarat pentru „Ziarul de Iaşi” sociologul Marius Cosmeanu, unul dintre organizatorii evenimentului.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri