Fiica cea mare a lui Obama, Malia, vrea o carieră în televiziune sau cinematografie
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

Fiica cea mare a lui Obama, Malia, vrea o carieră în televiziune sau cinematografie

GALERIE
malia
  • malia
- +

Malia, fiica cea mare a preşedintelui american Barack Obama, ar fi interesată să urmeze o carieră în televiziune sau cinematografie, după ce va absolvi liceul, anul viitor.

Potrivit presei internaţionale, Malia, în vârstă de 17 ani, a făcut rost de un "job de vis", fiind văzută pe platourile de filmare ale serialului HBO "Fetele/ Girls".

De asemenea, se spune că tânăra, care şi-a sărbătorit, luni, ziua de naştere, ar fi interesată să urmeze o carieră în televiziune sau cinematografie, după terminarea liceului.

Malia a fost văzută, joi, pe platourile de filmare ale serialului "Girls". Fata preşedintelui a fost surprinsă în timp ce savura o băutură răcoritoare, în vreme ce filmările aveau loc într-un restaurat din Brooklyn, New York.

Despre Malia s-a mai scris, la un moment dat, că ar fi o admiratoare a serialelor HBO, semnate de Lena Dunham.

Totodată, Lena Dunham pare a fi un mare fan al Maliei. Anul trecut, de ziua fetei preşedintelui, creatoarea şi protagonista serialului "Girls" i-a scris un mesaj pe platforma de socializare Twitter: "La mulţi ani, Malia Obama! Să sperăm toţi că vom fi la fel de eleganţi ca tine când vom creşte".

Aceasta nu este prima dată când Malia lucrează în spatele camerelor de luat vederi. Anul trecut, fata preşedintelui a lucrat ca asistent de producţie pentru serialul CBS "Extant", în care joacă actriţa Halle Berry. În timpul petrecut pe platoul de filmare, Malia ar fi făcut diverse lucruri, printre care să servească actorii şi echipa de producţie cu cafea.

Despre pasiunea Maliei pentru cinematografie a vorbit, în trecut, şi mama sa, Michelle Obama: "La fel ca tatăl său, ea este un cititor avid şi un pasionat de filme".

Serialul "Girls" este o comedie cu accente uneori dramatice, ce prezintă aventurile şi experienţele de viaţă prin care trec patru tinere newyorkeze. Creat de Lena Dunham, care este şi scenaristă, regizoare şi actriţă în show, serialul "Girls" a fost premiat cu două Globuri de Aur în 2013 şi cu un Primetime Emmy în 2012.

Mediafax

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Euro contra dezinformării

Lucian DÎRDALA

Euro contra dezinformării

Indiferent dacă se va adopta sau nu o soluţie instituţională în chestiunea dezinformării chineze, o alocare corespunzătoare de resurse în această direcţie ar fi un pas explicabil, dacă se doreşte restabilirea credibilităţii EEAS ca promotor ferm al valorilor Uniunii Europene.

Filmuletul zilei

Franta a construit în insula Reunion o autostrada-viaduct de 12,5 km (care a costat 1,7 miliarde euro), ce serpuieste prin O (...)

opinii

Saboţii lui Claude (III)

Florin CÎNTIC

Saboţii lui Claude (III)

Editura Sedcom Libris din Iaşi a publicat recent un volum de memorii1 semnat de Claude Karnoouh, cu ocazia unei frumoase aniversări a acestuia. Şi cartea, şi autorul merită din plin atenţia noastră.

Un norocos

Radu PĂRPĂUȚĂ

Un norocos

Prin '90 sau '91 am nimerit la o consfătuire a oamenilor de afaceri din România şi Basarabia. Căzusem şi eu popâc acolo în calitatea-mi ambiguă de jumătate ziarist, jumătate - drace călugăre - de pârât om de afaceri! 

Experienţa Ciceu - Cicero

Alex VASILIU

Experienţa Ciceu - Cicero

Couperin, Scarlatti, Carl Philipp Emanuel Bach, Johann Sebastian Bach, Mozart, Beethoven, Chopin, Ceaikovski sunt nume fundamentale pentru istoria culturii. Creaţia lor este ascultată în săli de concerte, de recital, în catedrale, în teatre lirice, în festivaluri. Profesioniştii, publicul european s-au obişnuit de secole cu ideea corect-confortabilă că partiturile compozitorilor menţionaţi fac parte din categoria muzicii academice (pentru că se învaţă în academii, universităţi şi conservatoare), din categoria muzicii clasice, serioase.

pulspulspuls

Iată nivelul lui Peni Hill de Bahlui: zero barat, în materie!

Iată nivelul lui Peni Hill de Bahlui: zero barat, în materie!

Iacătă, stimaţi telespectatori, că abia la cinci zile de la marele eşec politic al micului edil Peni Hill ies la iveală sforile care s-au rupt în conţilul local vinerea trecută, de la atâta tras în disperare de ele. 

Caricatura zilei

Dezmembrări rovere Marte

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.