Îi întoarcem vizita Papei. „Avem un singur cuvânt în inimă, «mulţumim»“

miercuri, 05 iunie 2019, 02:01
5 MIN
 Îi întoarcem vizita Papei. „Avem un singur cuvânt în inimă, «mulţumim»“

Episcopul Petru Gherghel a mulţumit ieşenilor pentru modul în care l-au primit pe Papa Francisc.

Reprezentanţii Episcopiei Ro­mano-Catolice de Iaşi au mulţu­mit în mod oficial, în cursul zilei de ieri, ieşenilor, dar şi celor care au venit în număr foarte mare la Iaşi pentru vizita Papei Francisc. Aceştia au vorbit despre momen­tele întâlnirii cu Suveranul Pon­tif, despre discuţiile avut cu Papa Francisc, dar şi despre lucrurile care i-au impresionat pe ei la această vizită. De asemenea, o delegaţie formată din aproximativ 20 de persoane din Iaşi, dar şi din locurile vizitate de către Papa Francisc, va participa astăzi, pe 5 iunie, la Audienţa generală de la Vatican.

„Avem un singur cuvânt în inimă, «mulţumim»“

Preasfinţitul Petru Gherghel, episcop de Iaşi, a ţinut să mulţu­mească ieşenilor şi celor care l-au aşteptat la Iaşi pe Papa Francisc, transmiţând totodată şi impresiile pe care le-a avut Suveranul Pontif în urma vizitei de la Iaşi.

„Suntem bucuroşi pentru momentele pe care le-am trăit şi avem pe buzele noastre şi în inima noastră un singur cuvânt care să exprime totul şi anume «mulţumim». Mulţumim pentru că am avut bucuria întâlnirii. O întâlnire istorică, epocală. Mulţumim lui Dumnezeu pentru că ne-a oferit un asemenea moment. Mulţumim pentru că El, chiar după nişte încercări care au venit asupra noastră, nu ne-a părăsit, ci din contră, ne-a şi demonstrat că El ne însoţeşte şi ne bucură pentru că atunci când Sfântul Părinte a pus piciorul aici la noi, pe acest pământ binecuvântat, cerul s-a luminat, martor fiind în aeroport. După un ropot de ploaie a venit deodată o rază de lumină, s-a liniştit atmosfera şi a putut veni la noi Sfântul Părinte. Acesta este primul moment pentru care eu am spus că trebuie să spun «mulţumesc» lui Dumnezeu şi Maicii Sfinte care ne ocroteşte. Apoi, trebuie să spun «mulţumesc» într-un chip deosebit Sfântului Părinte, care văzând mulţimea, a rămas aşa de impresionat şi fericit că a putut întâlni aici o familie mare, o familie formată din diferiţi fii şi fiice ale Bisericii şi, de ce nu, şi din partea celor care trăiesc aici, în acest oraş, cu convingerile lor. I-a văzut, s-a bucurat şi s-a exprimat fericit, intrând, dar mai ales ieşind aici. Mulţumesc într-un chip deosebit tuturor celor care au pregătit acest moment şi fiecare a adus un moment de lumină şi speranţă pe care toţi îl doreau pentru că astfel a ajuns la lume această bucurie a unei împliniri, a sosirii Sfântului Părinte la noi în ţară“, a menţionat Preasfinţitul Petru Gherghel.

Papa Francisc: „De unde aveţi atâţia tineri?“

În ceea ce priveşte lucrurile care l-au impresionat pe Papa Francisc la Iaşi, Petru Gherghel a povestit că acesta ar fi amintit de mulţimea de tineri şi de familii întâlnite aici.

„L-a impresionat un lucru, şi chiar s-a îndreptat spre mine să mă întrebe, «De unde aveţi atâţea tineri?». Sigur, i-am spus că poporul nostru a fost şi rămâne un popor care a iubit viaţa şi iubeşte familia. De aceea am avut şi avem mai departe un număr aşa de frumos de copii şi tineri care ne duc mai departe istoria. Deci Sfântul Părinte şi-a exprimat bucuria că a întâlnit aici atâţia tineri şi atâtea familii şi acea sinceritate a familiilor care s-au manifestat, fie pe scenă, fie prin prezenţa lor. Acest gând a fost cel mai plăcut Sfântului Părinte şi a exprimat această bucurie cu mare lejeritate şi a fost impresia cea mai puternică a Sfântului Părinte în aceste zile, iar acest lucru l-a observat toată lumea. Şi anume că aici la Iaşi este o atmosferă cu adevărat de familie, deschisă, cu multe bucurii, şi din trecut, şi din prezent şi cu multe speranţe pentru viitor. Ştia că sunt foarte multe persoane care pleacă în străinătate şi care au şi probleme, dar tot atunci a exprimat că această situaţie poate, într-adevăr, să aducă un mesaj oamenilor din toată lumea care au plecat de aici din Moldova. Sfântul Părinte a amintit de ce spunea Sfântul Ioan Paul al II-lea că oricine pleacă duce cu sine un tezaur, cultura sa, duce cu sine o iubire şi, sigur, primeşte şi de acolo unde ajunge“, a afirmat clericul romano-catolic.

De asemenea, preotul Daniel Iacobuţ, cel care a coordonat integral programul liturgic de la Iaşi, a povestit câteva momente care l-au impresionat cel mai mult.

„Emoţia venirii Sfântului Părinte rămâne încă în inimile noastre, dar dorinţa cea mai profundă este ca această emoţie să devină convingere şi atitudine. În acest sens, bucuria venirii sale între noi ne-a surprins pe toţi. Vă mărturisesc că surpriza cea mai mare am avut-o în momentul în care am văzut cum Sfântul Părinte, după ce mama care a dat mărturie s-a apropiat de el şi i-a sărutat mâna, el însuşi s-a aplecat spre ea şi i-a sărutat mâna. E o bucurie a recunoaşterii şi pentru această bucurie ne simţim şi provocaţi să împlinim în noi o atitudine care să recunoască valoarea celuilalt. În al doilea rând, ne simţim cu toţii responsabilizaţi să recunoştem pe altul prin micile gesturi de fiecare zi“, a menţionat Daniel Iacobuţ.

În organizarea evenimentelor de la Iaşi s-au implicat şi un număr foarte mare de voluntari, care s-au ocupat de comunicarea cu pelerinii şi au coordonat o serie de manifestări. Dogariu Marina, studentă la Psihologie, la Universitatea Petre Andrei, în anul al II-lea, care s-a ocupat de copiii ce au participat la procesiunea care a însoţit icoana Maicii Domnului de la Cacica, a mărtusit că vorbele Papei Francisc au impresionat-o cel mai mult.

„Cel mai mult m-au impresionat vorbele lui, care ştiu să îmbine atât de frumos realitatea în care trăim cu credinţa pe care trebuie să o trăim. Am auzit, de asemenea, foarte multe vorbe frumoase despre oamenii care au venit la acest eveniment şi ştiu că totul s-a sfârşit fără evenimente neplăcute şi sunt foarte mândră că noi am reuşit să dăm dovadă de credinţa noastră într-o lume în care este un pic cam dificil să faci asta“, a afirmat tânăra.

Comentarii