Împăratul e (din nou) gol!

Și totuși, în orice biserică, chiar și în cea a lui Tudorel Toader, mai trebuie și fluierat din când în când. Precum în povestea lui Hans Christian Andersen, Hainele cele noi ale împăratului, trebuie să spună cineva, într-un final, că împăratul e dezbrăcat, că marele diriguitor și slugile sale obediente nu fac decât să vândă iluzii poporului. Mi-am asumat acest rol, din nou, deși nu am de gând să candidez la funcția de rector al UAIC, pentru că sunt alții mai vrednici ca mine.

Și-a început cariera ilustră la procuratura din Panciu, în județul Vrancea, înainte de 1989. Acolo, probabil, a învățat un principiu fundamental de management care avea să-l însoțească toată viața: șeful are întotdeauna dreptate! Aplicarea acestui principiu a atins apogeul în cei opt ani de mandat la UAIC: s-a înconjurat de personaje servile, pe care le-a intimidat în permanență, astfel încât nimeni să nu îndrăznească să-l contrazică. Cine a cutezat să ridice glasul a dispărut din peisaj cât de curând. Nu vrea în preajmă decât sclavi lipsiți de crâcnire și lingăi care să-i dedice osanale.

Însă a fi cu capul plecat și apologetic nu este suficient pentru a supraviețui în preajma marelui conducător. Împăratul are niște vulnerabilități delicate: nu vorbește limbi străine, iar cu limba română are o relație tensionată, marcată de virgule între subiect și predicat, acorduri suspecte și exprimări bolovănoase. Drept consecință, camarila a trebuit să evite tot timpul referințele din alte limbi, să demonstreze că nu dispune de abilitatea minimală a oricărui profesor universitar de a emite câteva enunțuri coerente în limba română, iar dacă unii aveau asemenea capacități, era obligatoriu să și le ascundă de Marele Șef. Așa au apărut, spre exemplu, prorectori pe care nu i-am auzit vorbind, iar alții care glăsuiesc scurt și scrâșnit, ca o schimbare de macaz vechi. Prin comparație cu ei, Împăratul pare cult, înțelept, rafinat și condescendent. Dacă îl scoți însă dintre ei și iese din jargonul juridic, îl descoperi așa cum este: un tip subțire intelectualmente, cu o cultură submediocră, care se sperie de cuvinte sau de expresii, iar ideile mai complexe îl angoasează. Fără să fie total lipsit de inteligență, având chiar o șiretenie de om trecut prin viață, Tudorel Toader e doar inadecvat locului pe care l-a ocupat, acela de efigie a Universității Cuza, de simbol al acestei instituții educaționale, de interfață între ea și restul lumii. A mimat cu mari sforțări acest rol în ultimii opt ani. Trebuie însă salvat de la acest efort sisific.

Mulți dintre colegii de la universitățile din întreaga Românie ne-au întrebat în permanență în ultimii opt ani cum de acceptăm un asemenea conducător, cum de consfințim suficiența, de ce l-am lăsat să ducă UAIC în mocirla politică. Sigur că multora nu le pasă, alții ne compătimesc, dar există destui care ne disprețuiesc. Tăcerea noastră e asurzitoare. Suntem complici la un sacrilegiu: lăsăm cea mai veche universitate românească la discreția unui mediocru egocentric. Eu n-am fost capabil să răspund la aceste acuzații. Poate reușim să ne salvăm totuși din marasm…

Împăratul e Legea, o întruchipează, ne-o explică nouă, pigmeilor, o apără de asalturile noastre josnice. Ce n-a reușit să înțeleagă, în ilustra sa carieră de judecător, procuror și mare profesor de Drept, este că legalitatea este o condiție necesară, nu și suficientă, pentru acțiunile unui lider de instituție educațională. I-am explicat cândva public, în van, că legalitatea e una, dar moralitatea e altceva. I-am spus, spre exemplu, că legalmente te poți suspenda din funcția de rector, dar dacă o faci pentru o pensie nesimțită sau pentru a te alătura unui regim politic patronat de un infractor, atunci imoralitatea este indubitabilă. De asemenea, marele jurist nu pare a înțelege diferența dintre litera și spiritul legii, iar exemplul cel mai elocvent este faptul că toate legile educației indică doar două mandate pentru rector, însă fiindcă ultima lege e abia intrată în vigoare, ea neputând fi retroactivă, poate începe o nouă numărătoare. Explicația juridică e infailibilă, nu însă și cea care ține de un elementar bun-simț. Cât de convenabil și de avantajos se aranjează toate pentru cine trebuie…

Împăratul a făcut și lucruri bune, dar nu le-a făcut singur și nici n-au fost prea multe. E artizanul intabulărilor proprietăților UAIC, a „dat” plata orelor suplimentare (de fapt, n-a făcut decât să împartă alocațiile bugetare mai consistente ca altă dată), a renovat și a dat cu var câteva clădiri ale universității. Merită prețuit pentru toate acestea, iar eu i-aș sugera viitorului rector să-i ofere un post de consilier pentru intabulări, finanțări imobiliare și disciplină în construcții. I s-ar intersecta, în sfârșit, domeniul de competență.

Adept al „faptelor”, și nu al „vorbelor”, împăratul uită să ne spună în auto-panegiricul său, trimis fiecărui profesor din universitate spre paguba pădurilor patriei, câteva dintre marile sale„reușite”. Comunitatea academică lipsește la UAIC și ea trebuie refăcută; ea nu există acum pentru că ar fi fost incomodă pentru actuala conducere, care a încurajat disensiunile, divergențele și delațiunile; s-a guvernat potrivit principiului „divide et impera”.

Imaginea UAIC în plan local, național și internațional a fost deteriorată de acțiunile și politicile actualei conduceri; tensiunile dintre universitățile ieșene, promovate în scop electoral de Marele Șef, au izolat local UAIC; rolul UAIC în cadrul Consorțiului „Universitaria” este discret spre inexistent; sunt colegi din țară care nu vor să aibă de-a face cu universitatea Împăratului și refuză să vină în comisii de doctorat sau de concurs la UAIC; am fost ținta ironiilor și sarcasmelor permanente pentru că am acceptat și suportăm o asemenea conducere; pe plan internațional, practic, nu existăm.

UAIC este îndreptată spre Est, nu spre Vest, se preocupă de Bălți, Chișinău, nu de lumea academică occidentală. E nevoie de o nouă stabilire a priorităților și de o alocare corespunzătoare a resurselor în acest sens.Nu există decât o susținere modestă pentru cercetarea științifică, în general fiind doar abordări timide și preferențiale; granturile obținute de UAIC sunt folosite discreționar, alimentând clientela/camarila.

Nu se înțelege și nu se fac eforturi de a se intui specificul diferitelor domenii reunite în cadrul unei universități generaliste precum UAIC; dimpotrivă, s-au încurajat disensiunile dintre cei de la științe fundamentale, cei de la științe social-politice și economice și cei din domeniul umanist. Nu există decât o transparență mimată la UAIC: ea trebuie înlocuită cu una reală, concretă, consistentă; deciziile majore trebuie discutate în prealabil, în întreaga comunitate academică.

Sunt necesare procese de auditare a diverselor activități din UAIC: acțiunile juridice, în mare parte pierdute deja, în care a fost angrenată universitatea de către marele jurist; dezvoltarea sistemului preuniversitar la UAIC, care pare a deveni mai important decât activitatea universitară; editura universității; neputința de a se asigura parcări auto pentru personal, deși s-au făcut nenumărate promisiuni, inclusiv în campania electorală actuală etc.

Suntem într-un moment crucial. Avem de ales, iar alegerea va avea consecințe pe termen mediu și lung. Sunt trei rectori actuali (de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, de la Universitatea București și de la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu) care au declarat că nu vor candida pentru un al treilea mandat. Celelalte universități au deja rectori la al treilea, al patrulea sau al cincilea mandat. Rămâne ca noi să decidem alături de cine vrem să fim. Împăierea Împăratului și eternizarea sa în scaunul rectoral nu vor face decât să ne afunde și mai mult în provincialism, în lipsă de viziune, în neputință morală și intelectuală. Sau putem, în ceasul al treisprezecelea, să revendicăm un loc în clubul celor care contează.

P.S. Culmea ridicolului a fost atinsă de Tudorel Toader când s-a pozat, cu o figură de „geniu pustiu”, sub pictura lui Sabin Bălașa. Ar fi de râs, dacă n-ar fi de plâns: omul nu mai înțelege cine e și ce face. E solidar cu Eminescu, împărtășește cu Bălașa pasiunea pentru albastru, dar are mintea prea odihnită și mânecile prea lungi…

Lucian Leuștean este profesor universitar doctor la Facultatea de Istorie a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi