Mărturia cutremurătoare a unui inginer şi revoluţionar ieşean despre 14-18 decembrie 89 Iasi
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
Oala cu Gust
anunturi

sambata, 23.10.2021

Mărturia cutremurătoare a unui inginer şi revoluţionar ieşean despre 14-18 decembrie 89 Iasi

GALERIE
Vasile Vicol
  • Vasile Vicol
- +

Profesorul Florea Ioncioaia a postat pe contul său de socializare mărturia cutremurătoare a inginerului Vasile Vicol despre evenimentele din 14 decembrie din Iaşi. Mai jos redăm postarea integral.

„Iasi, 14-18 decembrie 1989; O sa dati voi de dracu'! Am intrat în clădirea Securităţii, am fost introdus într-o încăpere. Am fost lăsat singur, nu prea mult, timp în care m-am aşezat pe scaunul din faţa biroului. Acest lucru l-am făcut, poate, din reflex, aşa cum obişnuiam să fac în birourile şefilor mei sau când plecam prin ţară în interes de serviciu; să mă aşez pe scaunul din faţa şefului care, oricum, îmi spunea „Ia loc!”.

A intrat maiorul Matei şi a ţipat la mine: „Ce p... mă-ti, unde te trezeşti? Cine ţi-a permis să stai pe scaun? Tu ştii unde te afli?” M-am ridicat şi i-am răspuns că mă aflu la Securitate. S-a calmat şi m-a întrebat: „Tu ştii bancul ăla cu ţăranul care soseşte în Iaşi şi întreabă unde este Securitatea?” Şi tot el a răspuns: „Peste tot!” Mi-a spus să stau pe o bancă de lângă perete, m-a întrebat ce specialitate am şi alte lucruri despre familie. Printre altele m-a întrebat dacă am probleme cu sănătatea, dacă am vreo afecţiune cardiacă, la care eu am răspuns că sunt sănătos. M-a întrebat dacă cunosc pe cineva de la Securitate şi i-am răspuns că nu. Minţeam. Mai târziu, în timpul anchetei, m-am întâlnit pe holuri, când eram condus la toaletă sau în alte părţi, cu doi colegi de liceu, care lucrau ca ofiţeri la securitate, care atunci când ne-am observat unul pe altul, s-au oprit şi s-au întors cu spatele.

Matei s-a răstit la mine şi m-a întrebat ce zi e azi şi ce ştiu despre vreun eveniment din 14 decembrie. I-am spus că nu ştiu despre ce este vorba. M-a înjurat, a spus că sunt un mincinos. Mi-a dat hârtie şi pix şi a început să dicteze ce să scriu: „Subsemnatul, ..., fiul lui... şi al ... etc, declar pe propria răspundere că... în legătură cu...” apoi m-a lăsat să scriu în continuare şi mi-a spus să semnez în josul fiecărei pagini. M-a pus să repet scrierea declaraţiilor de mai multe ori, mă înjura, îmi spunea că sunt un ticălos şi aplecat din spate peste umărul meu ţipa şi trântea de duşumea un scaun. Când i-am spus râzând, poate cam ironic, că eu atât ştiu, s-a uitat la mine şi mi-a zis: „Râzi ai? Ai dinţi buni? Lasă că ţi-i scoatem noi!... Rămâi şi fără unghii! Ti-a înnegrit cineva până acum testiculele? Te bat eu cu un creion!”

Se întunecase de mult, eu tot scriam declaraţii când, din spate, am auzit o voce: „Aha, tu eşti? Vom face o treabă bună împreună! Nimeni nu va trece peste noi!” M-a pus să mă ridic, eram faţă în faţă şi a făcut un gest cu mâna ridicată ca pentru lovire, dar nu m-a lovit. M-a dus în alt birou, mi-a dat hârtie şi pix şi mi-a spus să scriu. A citit prima declaraţie, m-a înjurat şi mi-a spus să mă dezbrac până la cămaşă. În timp ce mă dezbrăcam, mi-a scos şnurul din talie de la haina de iarnă şi mi-a spus să-mi scot cureaua de la pantaloni şi şireturile de la ghete. Mi-a spus să-mi deschei nasturii de la mânecile cămăşii şi să le trag cât mai sus posibil. Mi-a spus să întind mâinile în faţă cu palmele în sus. A început să mă lovească cât putea de tare cu un baston negru, greu, de cauciuc, în zona palme-cot. Ţipa la mine mereu, la fiecare lovitură: „Borăşte mă, borăşte tot, Dumnezeii mă-tii!” Eu ţipam de durere, eram uluit! Cum e posibil aşa ceva?! Eram dezamăgit că Securitatea nu era de partea noastră. Îmi dispăruse zâmbetul...

Când am început să scriu o nouă declaraţie nu-mi venea să cred ce vedeam: degetele erau umflate, contorsionate, vinete, pline cu cheaguri de sânge... Ţineam pixul într-un mod ciudat, mai mult în palmă... Cât priveşte antebraţul, mă miram cum de rezistă pielea şi nu crapă la lovituri aşa puternice întrucât venele erau sparte iar sângele făcuse denivelări pe piele!

A intrat Matei şi m-a întrebat: „Ce crezi tu, a fost sau n-a fost demonstraţie în Piaţa Unirii?” Eu am tăcut. „A fost, dar am reprimat-o!” a adăugat el.

Cel care mă ancheta şi mă bătea mereu (nu-i ştiu numele, dar să-i zicem Frumosu’, căci într-adevăr era un bărbat frumos), văzând că nu obţine de la mine ceea ce-l interesa, a schimbat metoda de bătaie. Mi-a arătat un taburet şi mi-a spus să stau pe el în genunchi, cu capul rezemat de un dulap metalic. A început să mă bată cu bastonul la tălpi cât putea el de tare: „Borăşte mă, borăşte tot, Dumnezeii mă-tii! Te-a făcut partidul inginer şi tu te-ai dat cu capitaliştii? Tâmpitule, dacă nu era partidul, ai fi fost şi acum cioban!...” Şi iar scriam declaraţii, se terminau pixurile şi îmi dădeau altele...Despre tălpi, nu ştiu cum arătau, mă dureau când călcam, mă durea parcă tot corpul şi poate că aveam şi febră...

În intervalul 14-18 decembrie eram mutat tot timpul ziua şi noaptea prin diferite birouri, păzit mereu de cineva care nu lua parte la anchetă. Într-o noapte m-a păzit securistul de la CUG, un inginer care mă cunoştea, racolat de Securitate (era acum ofiţer dar umbla civil). Nu mi-a adresat nici un cuvânt. El era doar cu paza...

Matei era „omul bun” din anchetă. Când rămâneam cu el, îmi cerea să mai scriu o declaraţie, îmi punea mâna pe umăr şi îmi spunea: „ Mă Vasile, suntem cam de aceeaşi vârstă... Toţi mai facem câte o prostie în viaţă! Ia scrie tu o declaraţie bună şi mâine esti acasă cu Mariana!” Altă dată a spus către un bărbat tânăr care a intrat în biroul în care scriam: „ Du-te mă şi adă ceva de mâncare, că şi asta e om!...” Mi-a adus tartine cu muşchi şi salam... Dar, din momentul în care am intrat la Securitate, nu m-am gândit niciodată la mâncare... chiar nu-mi era foame...

Eu când îl vedeam pe Matei eram mai bucuros iar când intra Frumosu’, mă făceam mic, mic, de tot... cât un purice...

Dar Matei ajunsese la disperare şi odată mi-a spus că tovarăşa Ghiţulică (secretar al CC al PCR Iasi) vrea să încheiem cazul. Matei mi-a citit atunci un articol din codul penal: „Poţi primi între 5 şi 15 ani închisoare. Cooperează şi scapi cu minimum!...” Apoi a luat un scaun, l-a trântit de duşumea în spatele meu. M-a înjurat. Mi-a tras o palmă de mi-au sărit ochelarii (care s-au spart), după care m-a lovit cu ciudă în spate, între omoplaţi cu bastonul de cauciuc. Bătaia lui Matei era o mângâiere faţă de ce încasam de la Frumosu’...

În timp ce scriam declaraţii, între discuţiile securiştilor am auzit pe unul care a spus: „Toate astea se întâmplă numai din cauza tâmpitului!” Ştia toată lumea cine era „tâmpitul”.

Când scriam declaraţiile eram supravegheat, dar nu atât cât să nu pot sustrage câteva foi de hârtie şi să le bag în buzunar, împăturite. Când mergeam la toaletă (la cererea mea), în cabină împătuream foile de hârtie în două-patru-opt şi îmi confecţionam „amortizoare” pe care le băgam între ciorap şi gheată, pe talpă, sperând că se va diminua efectul loviturilor de baston... Efectul însă a fost zero...

Bătăile erau câteva pe zi şi nu mă mai speriau ca la început. De dormit, dormeam din când în când cu capul pe masă (birou). Eram trezit să scriu declaraţii sau condus la câte o „întâlnire”.

De pe 14 până pe 18, am stat îmbrăcat, prin diverse locuri, zi şi noapte, şi am mâncat doar odată „pomana lui Matei”.

În timpul anchetei se mai întâmpla un lucru: venea Frumosu’ şi arăta câte o foaie „culeasă” din declaraţiile celorlalţi arestaţi. „Uite ce scrie aici! E adevărat că ai pus pariu pe un tort de ciocolată cu fii-ta că nu va mai vorbi Ceauşescu de Anul Nou?” Sau „Uite ce scrie aici! Că ai propus să se tragă clopotele de la Mitropolie! Câtă forţă! Câtă vigoare!...” Această „câtă forţă, câtă vigoare” mi-a umplut fiinţa de bucurie, scăpărându-mi ideea că suntem cineva din moment ce un securist care mă bătea, a pronunţat-o!... Înseamnă că le-am dat de furcă securiştilor! „Misiunea” de a „încurca cât mai mult Securitatea” şi de a „provoca cât mai multe stricăciuni regimului” – idei formulate de mine când racolam aderenţi la FPR, a fost îndeplinită!

Într-o zi am fost condus de către Matei într-o încăpere. Bărbatul din spatele biroului pe care îl ocupa, s-a recomandat ca fiind comandantul Inspectoratului Judeţean de Securitate Iaşi, colonelul Ciurlău. Acesta mi-a zis: „Mă Vicole, ce mai contează acum dacă mai dai c-un par într-un car cu oale sparte?... Ia spune, cum e cu manifestele?...” „Nu am făcut manifeste – i-am răspuns eu. Dar dacă dvs. credeţi că le-am făcut, atunci zic da, le-am făcut. Dar să nu mă întrebaţi cum, unde, cu cine din ce?” N-a mai spus nimic şi am plecat din birou...

În legătură cu manifestele, eu fusesem informat de Pruteanu că vor exista şi se vor împrăştia. Şi mi-a dat şi un exemplu cum: dimineaţa, în drum spre serviciu când cumpărăm un ziar, „uităm” câteva manifeste printre ziarele expuse. Această idee i-am transmis-o unui om de „încredere” pe care l-am avut în structura mea de informare. Era o „verigă” din „lanţul” meu...

Şi într-o noapte am fost condus într-o încăpere în care se afla o masă. Printre cele câteva persoane care m-au condus se aflau Matei şi Frumosu’. Pe scaun la masă era Vlădeanu Dorin, „veriga” mea. Matei mi-a spus: „Uite! Îl ai aici pe Vlădeanu care a spus că tu ai răspândit manifeste. Tu ai spus că nu-i adevărat. Vă lăsăm singuri să vă lămuriţi între voi...” Şi am rămas doar noi doi, faţă în faţă, fără să scoatem o vorbă. Eu eram sigur că eram urmăriţi, că eram ascultaţi. Ştiam că Vlădeanu mai făcuse o gafă: a făcut publică acţiunea noastră când, înainte de 14 decembrie, a telefonat într-o secţie de la CUG şi a întrebat pe un şef de atelier ce ştie despre 14 decembrie, dacă a fost anunţat de cineva despre vreo acţiune. Iar acum minte că eu am răspândit manifeste...

Eu am început convorbirea si l-am întrebat: „De unde ai scos tu că eu am răspândit manifeste?” Iar el mi-a răspuns: „Păi, tu mi-ai spus că le pui pe la chioşcurile de ziare!...” Eu: „Am spus doar că ar fi o posibilitate, dar nu am făcut nimic!” Şi tot aşa el spunea da, eu spuneam nu, şi la un moment dat i-am spus: „Uite, pentru minciunile tale ce mi-au făcut!” şi-i arăt palmele şi braţele dezgolite pline de vânătăi... El, cred, a tresărit şi a îngăimat: „Vasile, să ştii că eu cu ăştia n-am... ” şi nu a mai terminat că s-a deschis uşa şi a intrat toată echipa, în frunte cu Matei, care a zis: „Ajunge Vlădene, adevărul nu poate fi decât unul!” Pe Vlădeanu nu l-am mai văzut de-atunci. Am auzit că şi el ar fi „încasat-o”...

Într-o noapte, scriam declaraţii, fiind păzit de un bărbat tânăr, probabil proaspăt absolvent al şcolii de ofiţeri. A intrat în vorbă cu mine şi îmi spunea câte ceva privitor la evenimentele politice din acea vreme, printre care faptul că la bulgari a apărut o organizaţie periculoasă autointitulată „verzii”. Şi că n-ar fi bine să apară şi la noi aşa ceva. A observat cum arătau palmele mele, m-a întrebat dacă am fost torturat. I-am răspuns că da. M-a întrebat dacă mă consider o victimă şi i-am răspuns că nu. M-a măsurat cu privirea şi a apreciat calitatea hainei (o scurtă) şi a ghetelor şi a zis: „Păi, eu nu am aşa ceva. Ce vă lipseşte dvs., inginer proiectant, să vă apucaţi de prostii?”

Tot scriam declaraţii când a venit Matei însoţit de un bărbat care s-a recomandat ca fiind colonelul Ionescu, şeful Direcţiei Penale din România. Mi-a spus că sunt un bandit şi când a plecat a întors capul şi a zis: „Duceţi-l pe terasa clădirii şi aruncaţi-l, sau mai bine legaţi-i un pietroi de gât şi daţi-l în Bahlui!”

În biroul şefului, colonelul Ciurlău, am fost interogat de un tovarăş îmbrăcat impecabil, care m-a întrebat despre FRP, câţi membri are, dacă avem carnete, de când plătim cotizaţie, dacă eu sunt şeful. I-am răspuns ca nu ştiu, că eu nu sunt şef, iar el mi-a replicat că s-ar putea să am parte şi de alte metode de anchetare. Pe acest domn parcă îl cunoşteam de undeva. Era prin preajma lui Ceauşescu atunci când îl vedeam la televizor. Am aflat mai târziu că ar fi fost generalul Olteanu.

Un altfel de bătaie care mi s-a aplicat a fost uitată de mine un timp. Ţin minte că mi s-a cerut să stau întins pe o masă cu faţa în jos. Această bătaie mi-a adus-o în minte tocmai maiorul Matei, după mai mulţi ani – voi relata mai târziu.

A intrat un individ, a venit în faţa mea, s-a uitat pe o foaie şi m-a întrebat: „Cine e Vasile Vicol? Cine e Grigore Vicol? Cine e Neculai Vicol? Toţi din satul Ciurbeşti?” Eu am răspuns: „Vasile Vicol e unchiul meu, Grigore şi Neculai sunt verii mei.” Iar el: „ Sunteţi o familie de criminali, un cuib de viespi!” Cei amintiţi de securistul respectiv, erau scoşi din arhivele securităţii. Au fost deţinuţi politici condamnaţi în 1959 de către Tribunalul Militar Iaşi: muncă silnică între 15-18 ani. Au fost condamnaţi atunci mai mulţi ţărani din satul Ciurbeşti, comuna Corneşti (acum comuna Miroslava) printre care: Şufaru Ioan (mort în închisoare la Galaţi), Hârţobanu Vasile şi Sârbu Neculai. Au fost învinuiţi de uneltire împotriva regimului socialist. De fapt era o intimidare pentru că a doua zi după ridicarea lor toată lumea să se înscrie în colectiv. Au fost eliberaţi după 1965...

Pe data de 18 decembrie m-a luat Matei şi m-a condus undeva, într-un hol, unde existau nişte uşi cu gratii. Acolo aştepta un bărbat. Matei l-a recomandat că este procurorul militar colonel Crâşmaru. M-a întrebat dacă eu sunt Vicol Vasile, i-am răspuns afirmativ, iar el mi-a spus că sunt arestat şi mi-a citit de pe mandat cauza arestării.

M-a pus să semnez şi a plecat zicând: „O să daţi voi de dracu’! ” Fragmente din mărturia lui Vasile Vicol, inginer proiectant la Centrul de Cercetare Stiintifica şi Inginerie Tehnologică pentru Utilaj Greu şi Prese de pe platforma CUG Iasi.

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Sportul, tărâm de rai pentru conspiraţionişti

Nicolae GRECU

Sportul, tărâm de rai pentru conspiraţionişti

„E dreptul meu să fac ce vreau cu organismul meu” este un leit motiv al declaraţiilor fotbaliştilor pe posturile TV, fără a pomeni vreunul de vieţile altora.

Filmuletul zilei

opinii

Etimologicale pescăreşti (IX)

Eugen MUNTEANU

Etimologicale pescăreşti (IX)

Povestea ajunge, în fine, la descrierea „tehnicăˮ a lotcii.

Împărţiţi, dar nedespărţiţi

pr. Constantin STURZU

Împărţiţi, dar nedespărţiţi

În slujba logodnei, într-una dintre rugăciuni, ne adresăm lui Dumnezeu cu aceste cuvinte: "Care pe cele despărţite le aduni întru unire şi ai pus dragostea legătură neîntreruptă". Căderea primilor oameni, a protopărinţilor Adam şi Eva, a însemnat nu doar ruperea lor de Creator, ci şi dezbinarea acestora şi a urmaşilor lor. Prima crimă din istoria umanităţii a fost săvârşită asupra unui frate.

La plimbare pe axa culturală (3)

arh. Ionel OANCEA

La plimbare pe axa culturală (3)

Arhitectura, prin conţinutul simbolic, estetic, funcţional, este interpretată în cheie diferită de fiecare persoană în parte. Un exerciţiu simplu poate demonstra această realitate. 

pulspulspuls

Ciucă desemnatul de la Bucureşti şi relaţia cu Mihăiţă& Costel de la Iaşi

Ciucă desemnatul de la Bucureşti şi relaţia cu Mihăiţă& Costel de la Iaşi

La trei zile după ce a dat cu artificii la Palat, şi asta după ce  nu a avut nicio reţinere să aprobe şi târgul de căciuli de la Hală, dar şi coada la moaşte la liber, auzim că Mihai Chirica a vorbit către presa centrală spunând pe un ton foarte doct şi sfătos că musai este nevoie de un lockdown total, cu închidere în casă mai ceva ca anul trecut. 

Caricatura zilei

Ciucă 2

Editia PDF

Bancul zilei

Cercetatorii ardeleni au descoperit ca oricâta mâncare le-ai da musafirilor, tot se îmbata.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Ar trebui închise școlile dacă se trece de 6 la mie?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.