Detalii şocante din dosarul perversului în sutană: încă două victime identificate

Popa-porno nota în calendar, în dreptul sfinţilor, adresele fetiţelor care se masturbau

joi, 18 iulie 2019, 02:02
3 MIN
 Popa-porno nota în calendar, în dreptul sfinţilor, adresele fetiţelor care se masturbau
Procurorii DIICOT Iaşi au extins acuzaţiile în cazul preotului acuzat de pornografie infantilă. Potrivit unor surse juridice, până în prezent cel puţin trei copile i-ar fi căzut victime preotului, care aseară a fost prezentat la Tribunal, fiind arestat preventiv pentru 30 de zile. Victima din Horleşti a acestuia fusese pusă de preot să se masturbeze în faţa camerei de luat vederi şi să expedieze imaginile.

Părintele Gheorghe Rece a refuzat să dea declaraţii în faţa procurorilor de la DIICOT Iaşi, care în noaptea de marţi spre miercuri au dispus reţinerea sa pentru pornografie infantilă. Slujitor al Domnului la o parohie din mediul rural din judeţul Constanţa, Rece a ajuns să fie investigat la Iaşi după ce anchetatorii au aflat că una dintre victimele sale, de 13 ani, este originară de la noi din judeţ. E vorba de o adolescentă aflată în custodia Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, pe care, preotul, folosin­du-se de un cont fals de Facebook, ar fi convins-o să îi trimită imagini ce o arătau pe copilă masturbându-se.

„În cauză există suspiciunea rezonabilă că, în cursul anului 2019, o persoană de sex masculin, în vârstă de 44 de ani, a determinat o minoră, în vârstă de 13 ani, să producă material pornografic, constând în crearea, cu ajutorul telefonului mobil, a unor imagini şi înregistrări video în care aceasta apare ca având un comportament sexual explicit, precum şi să îi transmită şi pună la dispoziţie respectivul material pornografic cu minori”, au precizat reprezentanţii DIICOT, în­tr-un comunicat de presă despre acest caz.

Potrivit unor surse judiciare, preotul „a dat dovadă de perseverenţă infracţională pentru a-şi racola victimele minore atribuindu-şi în reţeaua de socializare Facebook o identitate falsă de minor (aspecte ce rezultă din declaraţiile persoanelor vătămate şi martorilor) apropiat vârstei acestora pentru a le câştiga încrederea, a le înfrânge timiditatea, a le determina să expedieze poze cu conţinut sexual. În cuprinsul conversaţiilor purtate cu persoanele vătămate poartă conversaţii explicite cu privire la activitatea sexuală încercând să le determine să producă materiale pornografice pentru el”.

Pentru a nu fi identificat, el folosea nenumărate conturi de Facebook şi Instagram, 12 identificate până în prezent. Pe aceste profiluri încărca fotografii cu băieţi mai tineri decât el, după care intra în contact cu victimele.

Nimeni nu ştie acum cât de amplă era, în realitate, „reţeaua” preotului

Investigaţia procurorilor a relevat că fetiţa din Iaşi nu ar fi singura victimă a lui Gheorghe Rece. Surse juridice ne-au precizat că cel puţin alte două fete ar fi fost abordate în mod similar de preot, din acest motiv procurorii extinzând urmărirea penală. Aceleaşi surse ne-au mai arătat că, la percheziţii, anchetatorii au găsit un calendar creştin ortodox pe care preotul şi-ar fi notat date privind conturi de Instagram referitoare la victime. Gheorghe Rece a fost dus, aseară, la ora 17, în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Iaşi, cu propunere de arestare. Aici a primit un mandat de arestare de 30 de zile. El a fost suspendat de ierarhii superiori până la finalizarea anchetei.

Comentarii