Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Poveşti de viaţă impresionante: învingătorii din orfelinat

GALERIE
alina meran, orfelinat
  • alina meran, orfelinat
- +

Şi-au petrecut cei mai frumoşi ani din viaţă în centrele de plasament. Copii fiind, au fost obligaţi să se maturizeze şi să-şi poarte singuri de grijă. S-au transformat în adulţi responsabili înainte de vreme, luând pe umeri crucea unui destin crunt. Rupţi de familiile în care au crescut, au devenit, deodată, copiii statului. Acum, sunt tineri independenţi şi au reuşit, în ciuda mediului ostil în care au crescut, să se ridice deasupra tuturor. Li s-au tăiat aripile de zeci de ori, însă au învăţat să zboare fără ele. Trei tineri ieşeni sunt adevărate modele de reuşită pentru copiii cu care viaţa a fost nedreaptă. Cătălin a terminat doctoratul şi lucrează în cercetare, Daniela este în primul an de doctorat, iar Alina a finalizat anul acesta studiile de masterat şi îşi câştigă pâinea din pictură.

„Nu ştiu cum este să creşti lângă mama ta. Eu am fost părăsită în spital, imediat după ce am fost născută. Am înţeles că femeia care m-a adus pe lume nu avea posibilităţi să mă întreţină. Sunt copil din flori, cum se spune. Să mă îngrijească singură îi era imposibil. Oricum, îi mulţumesc că m-a purtat în pântece 9 luni şi nu m-a ucis cât eram făt”, îmi spune Alina Meran, schiţând un zâmbet scurt. În 25 de ani, a fost supusă la încercări despre care alţi oameni citesc numai în cărţi. A deschis ochii pe un pătuc rece de spital, singură, în Târgu Jiu. De acolo, a fost dusă, la doar câteva săptămâni după ce s-a născut, în celălalt colţ de ţară, într-o comună din judeţul Iaşi. Leagănul de Copii din Hălăuceşti avea să-i fie casă până la vârsta de cinci ani. Aici, a rostit primele silabe şi a învăţat să o strige pe femeia care a abandonat-o în maternitate. Tot aici a făcut primii paşi, chiar dacă nu a avut alături mâna mamei, care să o sprijine. Apoi, a urmat o perioadă sumbră, de care îşi mai aminteşte şi astăzi de fiecare dată când îşi priveşte cicatricele în oglindă. Un semn adânc crestat în piele, deasupra ochiului drept, o face şi acum să simtă fiori în şira spinării – nu a uitat nici după 20 de ani de bătaia aceea cruntă, dintr-o seară de vară, când a fost lovită de îngrijitoare cu capul de colţul mesei. Mi-a arătat apoi şi alte cicatrice vechi, de pe vremea copilăriei, amprente ale unei vârste chinuite, în care zilele se numărau în lacrimi.

La cinci ani, a fost mutată într-un nou centru de plasament, în Paşcani. Deşi nu conştientiza prea bine ce i se întâmplă, a răsuflat uşurată când a ieşit pe poarta Leagănului de Copii din Hălăuceşti. Oriunde avea să fie dusă, s-a gândit că nu avea cum să-i fie mai rău decât îi fusese. Se înşelase. De bătăi nu avea să scape nici aici şi parcă fiecare lovitură lăsa urme mai adânci decât niciodată. Au urmat încă cinci ani de chin, de nopţi în care tristeţea o sugruma şi îi fura fiecare oră de somn. Singurii oameni de la care primea înţelegere erau naşii de botez, doi logopezi din Paşcani, care i-au fost Alinei părinţii spirituali de care avea atâta nevoie.

„Am fost maltratată sever”

La puţin timp după ce a împlinit 10 ani, o nouă schimbare majoră avea să aibă loc în viaţa ei. „Am fost anunţată că voi merge într-o familie, unde voi fi îngrijită de un asistent maternal. Doamne, câte speranţe mi-am mai făcut atunci şi câte nopţi am pierdut imaginându-mi viaţa alături de o mamă şi de un tată numai pentru mine!”, povesteşte Alina. Din păcate însă, femeia care a luat-o în plasament nu şi-a dorit o fiică, ci doar un venit. A ajuns în satul Topile, din comuna Valea Seacă, în mijlocul unei familii care a abuzat de condiţia sa de copil al statului. Cei care ar fi trebuit să-i devină părinţi au pus-o ani luni întregi să muncească alături de ei, iar dacă se arăta vreodată nemulţumită de ceva, o „educau” prin lovituri crunte. „Munceam cot la cot cu ei, în timp ce copiii lor, o fată şi un băiat, cam de aceeaşi vârstă cu mine, se jucau. Şi acum am palmele tari de la cât am lucrat pământul! Am fost maltratată sever. Ştiu că mă ascundem în grădină, plângeam şi mă rugam: «Te rog, Doamne, să nu mă găsească, să nu mă bată iar!». Cam la asta s-au rezumat cei trei ani în care am stat în acea familie”, îşi aminteşte Alina.

Abia după 13 ani de chin a înţeles ce înseamnă o familie

Nemaisuportând relele tratamente la care era supusă, într-o bună zi a hotărât să le povestească totul naşilor ei, care o vizitau în continuare. Aceştia, la rândul lor, au comunicat situaţia fetei reprezentanţilor Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) şi, la scurt timp, după ce au înţeles că Alina spunea adevărul, au luat-o din familia aceea. Din localitatea Topile a fost dusă în satul Ţibăneşti, unde, în sfârşit, avea să-i fie bine. După 13 ani de copilărie chinuită, umbrită de bătăi şi vorbe urâte, cunoştea mângâierea. Noul asistent maternal şi-a câştigat în doar câteva săptămâni numele de „mamă”, îngrijind-o şi iubind-o pe Alina ca pe propriul copil. Femeia mai avea patru băieţi şi şi-a dorit dintotdeauna o fiică, fapt pentru care în scurt timp a ajuns să-şi concentreze toată afecţiunea asupra fetei. Ea este cea care a descoperit talentul Alinei la pictură şi a încurajat-o să se exprime în culori. Tot în perioada aceea, profesorul de arte plastice i-a expus primele lucrări pe holurile şcolii din sat, fapt ce i-a dat foarte mult curaj. În timp ce alţi copii de vârsta ei abia aşteptau să-şi termine temele pentru a se juca, Alina stătea ore în şir cu pensonul în mână şi se încăpăţâna să imite tablouri ale marilor pictori români şi icoane pe care le vedea, duminică de duminică, la biserica din Ţibăneşti.

Mama a sunat-o când împlinise 18 ani

După trei ani, Alina a fost nevoită să se desprindă de cei care îi deveniseră mamă şi tată, începând liceul la Iaşi. A lăsat în urma ochii înlăcrimaţi ai părinţilor, o troiţă şi câteva icoane pictate de ea în lăcaşul de rugăciune din parohia Ţibăneşti. Fusese admisă la Seminarul Teologic Ortodox „Sf. Vasile cel Mare” şi, deşi încă nu se împăcase cu ideea că trebuie să o ia de la capăt încă o dată, într-un oraş în care nu cunoştea pe nimeni, ştia că nu se poate abate din drum tocmai acum. Au urmat cinci ani de liceu, perioadă în care şi-a tocit coatele în atelierul de pictură al secţiei de patrimoniu din şcoală, a legat prietenii şi s-a îndrăgostit pentru prima dată. „A fost o perioadă frumoasă şi urâtă, în acelaşi timp. Când credeam că duc o viaţă normală, asemănătoare cu aceea pe care o duceau restul adolescenţilor, am primit un telefon care avea să mă dea peste cap. Împlinisem 18 ani şi părinţii biologici s-au gândit să-mi spună «La mulţi ani!» după atâta timp! M-a tulburat foarte tare apelul de la ei. Am căzut atunci într-o depresie cruntă, aveam impresia că toată lumea are ceva cu mine. Apoi, am cunoscut un băiat. Un băiat în care mi-am pus toată încrederea sau de care m-am agăţat din nevoia de a nu mă mai simţi singură”, povesteşte Alina.

După ce a fost violată, a încercat să se sinucidă

Fericirea ei nu a durat mult lângă el, însă. Din contră, alături de el avea să treacă prin cel mai negru coşmar. Într-o seară, după ce au ieşit împreună în oraş, băiatul a dus-o într-un loc retras. În scurt timp, au apărut încă doi prieteni de-ai tânărului, care au ameninţat-o pe fată cu un cuţit şi au violat-o. „Din seara aceea, timp de un an de zile, am simţit că mor în fiecare noapte. Nu am zis la nimeni nimic o perioadă, îmi era frică, eram traumatizată. Îmi era teamă şi să respir, aveam sudori reci pe spate numai când îmi aminteam de cele întâmplate. Am ajuns atunci la 40 de kilograme, aveam frecvent crize de calciu şi, pentru că nu reuşeam să îmi revin, am încercat să mă sinucid. Am luat vreo şase pumni de pastile şi era cât pe ce să mor”, spune Alina, privind într-un punct fix.

Masterat la Universitatea de Arte „George Enescu”

A urmat apoi o perioadă lungă de recuperare, de psihoterapie şi, după luni întregi de luptă, petrecute mai mult în atelierul de pictură, a reuşit să se desprindă de trecut şi să-şi continue viaţa.

A început facultatea în cadrul Universităţii de Arte „George Enescu” şi tot aceea a fost perioada în care a câştigat şi primii bani din pictură. Făcea la comandă icoane, tablouri, însă cele mai multe solicitări le primea din partea ieşenilor cu copii, care o chemau să le picteze dormitoarele celor mici. În câteva zile, încăperile erau pline de viaţă şi culoare, pe pereţii lor derulându-se secvenţe din desenele animate preferate de cei mici. În prezent, Alina este absolvent de studii universitare de masterat, specializarea Istoria Artei, şi se întreţine din ceea ce iubeşte cel mai mult – pictura. Lăsând în urmă peste 20 de ani de suferinţă, încă găseşte puterea să zâmbească. Câteva riduri fine şi cicatricele din colţul ochilor vădesc suferinţa prin care tânăra de doar 25 de ani a trecut, însă privirea sa luminoasă exprimă speranţe ce nu s-au stins niciodată.

Doctor în inginerie: „Faptul că am ajuns într-un centru de plasament a fost salvarea mea”

Tot într-un centru de plasament şi-au petrecut cei mai frumoşi ani din viaţă şi Cătălin şi Daniela. Amândoi au locuit ani în şir în Centrul din Bogdăneşti. Cătălin a fost luat în grija DGASPC de la vârsta de 12 ani. Crescut de o mamă singură, care muncea de dimineaţă până seara ca vânzătoare, băiatul a intrat într-un anturaj nu tocmai benefic pentru el. Noii prieteni, dintr-un cartier mărginaş din Iaşi, l-au învăţat cum să chiulească de la şcoală, cum să mintă şi să facă rău. La sfârşitul clasei a V-a, mama lui Cătălin a fost anunţată de dirigintele fiului său că acesta rămăsese repetent. Fără să fi bănuit nimic, copilul său se transformase într-un adolescent rebel. Să renunţe la serviciu pentru a-i fi alături i-ar fi fost imposibil, pentru că salariul ei era unicul venit şi, în afară de băiat, mai avea încă doi copii de crescut. Atunci, a luat decizia de a-l duce pe Cătălin într-un centru de plasament, unde putea fi supravegheat şi îngrijit.

Ziua în care a fost luat din familie şi dus printre străini a fost cumplită pentru el. Deşi nu conştientiza foarte bine ce i se întâmplă, un cumplit sentiment de tristeţe l-a măcinat zile în şir. Mama sa însă nu a încetat să-l caute, iar la sfârşit de săptămână îl mai lua acasă, în familie. „Într-un final, am înţeles că mama mi-a vrut binele. Acum mă gândesc că faptul că am ajuns într-un centru de plasament a fost salvarea mea. Foştii mei tovarăşi au ajuns foarte rău. Eu, în schimb, am avut un mediu competitiv în care m-am putut dezvolta frumos. Am terminat şcoala ca şef de promoţie, apoi am urcat din ce în ce mai sus”, spune Cătălin.

Astăzi, la cei 30 de ani pe care îi are, este absolventul unui doctorat în Inginerie Civilă şi lucrează în cercetare în domeniul construcţiilor ecologice.

I s-a rupt sufletul când a plecat în centrul de plasament

Daniela este un alt exemplu de reuşită pentru copiii cu care viaţa a fost nedreaptă. Ea a intrat în sistemul DGASPC la vârsta de 8 ani, împreună cu o soră de-a sa, cu un an mai mare. A crescut într-o familie de agricultori, cu şase copii, într-un sătuc din judeţ. Banii câştigaţi din munca pământului deveneau însă tot mai puţini odată cu înaintarea în vârstă a celor mici. „Îmi amintesc şi acum. A venit un asistent social la noi la poartă şi i-a vorbit mamei de acest centru din Bogdăneşti. I-a zis că este şcoală bună acolo, că are cine sta lângă noi la teme şi că ni se oferă toate condiţiile pentru a evolua. După puţin timp, acelaşi asistent a venit după mine şi după sora mea. Am simţit cum se rupe ceva în mine când am ieşit pe poartă. Au urmat apoi luni în şir în care m-am simţit abandonată şi singură”, povesteşte Daniela. Acum, după două decenii, pare mulţumită că viaţa ei a avut acest curs. În prezent, este la doctorat, la Facultatea de Geologie din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” şi este convinsă că drumul său abia începe.

Burse oferite de o fundaţie americană

În afară de suferinţe, aceşti tineri au în comun sprijinul unei fundaţii din SUA, care i-a ajutat pe parcursul studiilor universitare. În colaborare cu DGASPC Iaşi, Fundaţia Blue Heron le-a oferit acestor tineri o alocaţie lunară pentru acoperirea cheltuielor curente pe timpul facultăţii şi masterului şi câte o bursă anuală pentru formare extra-curriculară. În afară de sprijinul în bani, fundaţia le-a pus la dispoziţie şi câte un mentor, care să le fie alături în orice clipă a parcursului lor. „Este minunat ceea ce s-a întâmplat cu aceşti tineri, că au reuşit să se dezvolte atât de frumos. Noi ne mândrim că am făcut parte din viaţa lor şi că am putut contribui la ceea ce sunt ei astăzi. Poveştile de viaţă ale beneficiarilor Blue Heron sunt de cele mai multe ori cutremurătoare. După experienţe ca ale lor, nu multe persoane reuşesc să meargă mai departe. Ei sunt dovada că se poate. După ani întregi de suferinţă, şi-au câştigat locul în această lume, un loc demn, pe care îl meritau din plin”, a încheiat Ştefania Magidson, preşedintele Fundaţiei Blue Heron.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

    Intrebarea zilei

    Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

    vezi raspunsuri