Primarul Mihai Chirica a fost trimis în judecată de către DNA în dosarul Flux

joi, 14 iulie 2022, 12:53
4 MIN
 Primarul Mihai Chirica a fost trimis în judecată de către DNA în dosarul Flux

Primarul Mihai Chirica a fost trimis în judecată de către Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Iaşi. 

Alături de el mai sunt inculpaţi şi Gabriel Harabagiu, fostul viceprimar, Anca-Nora Brânduşescu, arhitect şef al municipiului Iaşi şi şefă a Direcţiei de Arhitectură şi Urbanism, Mariana Popa, registrator în cadrul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Iaşi, societatea comercială Flux SRL şi administratorul ei. Ei vorba despre cazul autorizării extinderii unui imobil aparţinând societăţii mai sus amintite.

COMUNICAT DE PRESA: În cauza mediatizată prin comunicatele nr. 106/VIII/3 din 26 ianuarie 2022 şi 126/VIII/3 din 4 februarie 2022, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Iaşi au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaţilor:

HARABAGIU GABRIEL VASILE, la data faptelor viceprimar al municipiului Iaşi, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de fals intelectual şi abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut, pentru sine sau pentru altul, un folos necuvenit,

CHIRICA MIHAI, la data faptelor şi în prezent primar al municipiului Iaşi, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de complicitate la fals intelectual complicitate la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut, pentru sine sau pentru altul, un folos necuvenit şi fals intelectual în formă continuată (două acte materiale),

BRÂNDUŞESCU ANCA-NORA, arhitect şef al municipiului Iaşi şi şefă a Direcţiei de Arhitectură şi Urbanism, în sarcina căreia s-au reţinut infracţiunile de fals intelectual şi abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut, pentru sine sau pentru altul, un folos necuvenit,

POPA MARIANA, registrator în cadrul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Iaşi, în sarcina căreia s-a reţinut infracţiunea de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut, pentru sine sau pentru altul, un folos necuvenit,

SC FLUX S.R.L şi administratorul societăţii, fiecare pentru infracţiunile de complicitate la fals intelectual şi complicitate la două infracţiuni de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut, pentru sine sau pentru altul, un folos necuvenit.

Cititi si: „Stăpânul Tătăraşului”, Gheorghe Cheşcu, vinde apartamente care nu există

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut, în esenţă, următoarea stare de fapt:

În exercitarea atribuţiilor de înlocuitor al primarului, inculpatul Harabagiu Gabriel Vasile, la acea dată viceprimar al municipiului Iaşi, beneficiind de ajutorul primarului Chirica Mihai, ar fi dispus/semnat documente, cu încălcarea legii şi prin atestarea unor împrejurări contrare realităţii, în procedura de atestare a construirii, respectiv a extinderii unui imobil din municipiul Iaşi. Concret, blocul ar fi fost construit şi intabulat ilegal de către SC FLUX S.R.L, cu mai multe niveluri faţă de cele prevăzute în autorizaţie, iar suprafaţa imobilului este mai mare decât cea din autorizaţie fiind încălcat planul urbanistic zonal.
La emiterea documentelor în condiţii de nelegalitate ar fi participat şi inculpata Brânduşescu Anca-Nora, la acea vreme arhitect şef al municipiului Iaşi.
Intabularea imobilului în cartea funciară s-ar fi efectuat în baza certificatului de atestare a edificării/extinderii construcţiei, datat 10.10.2018, emis de municipiul Iaşi. Cu privire la certificatul respectiv, din materialul probator administrat în cauză ar fi rezultat existenţa, pe parcursul derulării procedurilor de atestare a construcţiei, a 3 (trei) variante diferite din punct de vedere al conţinutului sau al persoanelor care au semnat certificatul, toate variantele având acelaşi număr de înregistrare şi aceeaşi dată.
Pe baza certificatului emis de primărie, inculpata Popa Mariana, în calitate de registrator în cadrul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Iaşi, ar fi admis cererea de intabulare (la data de 27 decembrie 2018) cunoscând că documentele care o însoţeau nu reflectă situaţia reală a imobilului şi că, în mod legal, această cerere ar fi trebuit respinsă, aşa cum aceeaşi inculpată o făcuse de altfel făcut-o anterior (la data de 23 octombrie 2018).

Emiterea certificatului de atestare a creat, pentru societatea beneficiară SC FLUX SRL, posibilitatea de a înscrie dreptul de proprietate asupra imobilului în cartea funciară şi de a proceda la vânzarea apartamentelor din respectivul imobil, cu obţinerea de foloase necuvenite.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Iaşi.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

UPDATE – Reactia primarului Mihai Chirica: 

"Din punctul meu de vedere, este o interpretare abuzivă și greșită a legii, dublată de o neînțelegere a mecanismelor funcționării administrației publice.

Un primar nu poate și nu trebuie să verifice toate situațiile punctuale la care se referă documentele pe care le semnează în calitate de demnitar. Verificarea situațiilor respective și întocmirea documentelor aferente sunt în responsabilitatea funcționarilor desemnați conform fișei postului. 

Un primar semnează mii și mii de documente, care sunt întocmite și verificate de funcționari, potrivit legii și regulamentelor interne.

Sunt nevinovat și voi demonstra acest lucru cu toate argumentele logice și juridice. Am încredere că judecătorii vor face dreptate, astfel încât imaginea și activitatea municipalității și a mea, ca primar, să nu mai aibă de suferit!"

Comentarii