Bloc din Centru, tăiat de la apă de două săptămâni. ApaVital, acuzată de abuz
O situatie conflictuala între doua asociatii a lasat câteva zeci de familii fara apa de (...)
citeste totjoi, 26.05.2022
O parte dintre angajaţi au ieşit pe scările Teatrului Naţional pentru a o primi cu scandal pe Beatrice Rancea. Între timp, DIICOT a instituit un nou control judiciar asupra fostului-actual manager.
Beatrice Rancea s-a întors ieri în Iaşi, dar pentru scurt timp. Drumul către Opera Naţională Română i-a fost scurtat de solicitările procurorilor DIICOT care au chemat-o la audieri. Aceştia au dispus instituirea din nou a controlului judiciar ca urmare a extinderii acţiunii penale pentru deturnare de fonduri şi alte fapte de delapidare. Prejudiciu estimat în dosarul unde apare drept cap de listă a unei grupări infracţionale rămâne la aproaximativ 5 milioane de lei.
În urmă cu doar o zi, Ministerul Culturii, prin secretarul de stat Andras Istvan Demeter, anunţa că activitatea pe 2020 a lui Beatrice Rancea urmează să fie evaluată de o comisie în perioada imediată. Asta pentru că la începutul lunii iulie, magistraţii au decis revocarea măsurii controlului judiciar în cazul său, deci implicit repunerea în funcţie deoarece contractul de management nu era decât suspendat. Diligenţele de revenire la ONRI nu au fost parafate decât de şefa Departamentului Juridic, Camelia Marc.
Aceeaşi Camelia Marc a semnat şi aprobat şi solicitarea lui Beatrice Rancea de concediu şi înlocuirea ei cu Iulia Solomon, organizator spectacole, dar şi ea parte în dosarul instrumentat de DIICOT. Între timp, o parte dintre angajaţii ONRI au început protestele. Ieri, chiar în momentul sosirii lui Rancea la Iaşi, membrii sindicatului Artis s-au aflat pe treptele Teatrului Naţional Vasile Alecsandri cerând demiterea acesteia.
"Situaţia în cazul de faţă este atipică, dar este oarecum normală pentru România. Am înţeles că doamna Rancea va fi evaluată. Transmitem un mesaj ministerului să facă o evaluare corectă, în contextul în care există două rapoarte ale Curţii de Conturi şi DIICOT, ITM şi ancheta DIICOT. Cerem demiterea doamnei Rancea. Dacă nu, se va vedea complicitatea şi faptul că ministerul girează un astfel de management defectuos, dezastruos. Amintesc societăţii civile ieşene că România modernă s-a născut la Iaşi. Ne dorim ca România modernă a secolului XXI să se nască tot la Iaşi spunând nu corupţiei, spunând nu abuzurilor, şi să îşi apere cetăţenii, să îşi apere artiştii. Cultura ieşeană a fost grav afectată de evenimentele petrecute la Opera din Iaşi", a declarat Aurel Bălae, vicepreşedintele Sindicatului Artis din cadrul ONRI Iaşi.
Câteva ore mai târziu însă, DIICOT dispunea măsura controlului judiciar în cazului lui Beatrice Rancea pentru 60 de zile. Motivul ar fi extinderea acţiunii penale pentru deturnare de fonduri şi alte fapte de delapidare în dosarul care se află în instrumentare. Surse judiciare au declarat că de data aceasta ar fi vorba şi despre faptele reclamate de fosta conducere ONB, respectiv de către ex-managerul Fănel Ignat şi care vizează aproximativ aceleaşi fapte ca şi în dosarul instrumentat la ONRI. Mai exact, despre achiziţii făcute fără respectarea legii, despre cheltuieli nejustificate sau contracte de angajare fictive, adică persoanele în cauză neprestând munca pentru care au fost plătiţi.
Managerul Operei ieşene, Beatrice Rancea, a fost pus din nou sub control judiciar. Măsura a fost dispusă ieri de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism. În urmă cu aproape două săptămâni, Rancea reuşise să-i covingă pe magistraţii Tribunalului să revoce măsurile de control judiciar dispuse încă de la începutul lunii martie. Surse apropiate anchetei afirmă că procurorii ar fi extins acţiunea penală şi asupra unor acuzaţii de deturnare de fonduri, în afara celor privind delapidarea de fonduri publice. În plus, ar fi fost identificate şi noi acte de delapidare în afara celor iniţiale. Ar fi vorba de delapidarea unor fonduri de la Opera Naţională Română Iaşi, dar şi de la Opera Naţională Bucureşti.
Procurorii DIICOT o acuză pe Beatrice Rancea de constituirea unui grup infracţional organizat care şi-ar fi desfăşurat activitatea pe parcursul a peste şase ani. Acţiunile grupului vizau delapidarea subvenţiilor acordate Operei de către Ministerul Culturii, prin achiziţii nejustificate sau cheltuieli exagerate cu chiriile şi colaboratorii. Valoarea prejudiciului este apreciată de procurori la 5 milioane lei. Avocatul Beatricei Rancea, Octavian Bichiş, nu a putut fi contactat ieri pentru a comenta noile acuzaţii.
Cuvinte cheie: + Rancea, Opera, manager, Teatrul National, DIICOT
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Miticilectualii ca Alfred Bulai şi disursul discriminatoriu la adresa moldovenilor
Tratamentul nodulilor tiroidieni prin ablație cu radiofrecvență (P)
Un profesor universitar explică de ce Iaşul nu merită autostradă
Iarăşi s-a făcut mişto de pârlipca lui Tudorel din Sărărie. Iată cu ce ocazie!
Bloc din Centru, tăiat de la apă de două săptămâni. ApaVital, acuzată de abuz
Un nou scandal: Sportul din Iași este «ologit» de Consiliul Județean Iași“
Misiune imposibilă pentru procurorii DIICOT. Dosarul cu trafic de heroină, în pericol
Un profesor universitar explică de ce Iaşul nu merită autostradă
A condus fără permis un ciclomotor şi a fost condamnat pentru uz de fals
CET Holboca, amendată cu 100.000 de lei pentru lipsa echipamentelor de depoluare
Şi-a snopit în bătaie familia în urmă cu 5 ani, dar procesul a trecut abia de prima instanţă
Încă o companie de IT "adoptă" o clasă de la Liceul de Informatică
Sechele ale pandemiei: Cadrele medicale îşi cer sporurile de Covid la Tribunal
Muniţie din ultimul război mondial, găsită la Voineşti şi Popricani
Urmărit de poliţişti, un şofer a oprit la un bar şi s-a apucat de băut
Expoziţia "Îmblânzitorul de pietre", realizată de Ion Barbu, poate fi văzută până pe 5 mai
Descoperire şocantă la Bihor: Tânără, tranşată şi împachetată în saci menajeri
De ce să alegi www.tratamente-turcia.ro? Pentru servicii medicale de calitate! (P)
(FOTO) Aroneanu: Casă la roşu, distrusă de flăcări. Proprietarul, rănit uşor
Care este rolul uleiului pentru motor si cum influenteaza viata masinii tale? (P)
Ce spune pilotul Titi Aur despre maşinile electrice: “Am trăit câteva senzaţii”
Iohannis, singurul preşedinte român care s-a întâlnit cu Igor Dodon (FOTO)
Cum să reduceți consumul de carburant. Trucuri atunci când sunteți în trafic
României i-a luat trei luni să se retragă din două bănci ruseşti
Guvernul a promis că nu mai face angajări la stat, dar încadrează 8.000 de persoane la “Interne”
Mouratoglou, mesaj pentru Halep: „Lasă franceza! Ne ocupăm de tenis”
„Animale fantastice: Secretele lui Dumbledore” va avea premiera pe HBO Max în 30 mai
Traian Băsescu încă nu s-a mutat din vila de protocol: Nu am terminat de semnat contractele
Cine este Qinwen Zheng, adversara Simonei Halep din turul doi la Roland Garros
Kasparov amintește de "vechiul truc al lui Putin" pe care îl aplică și acum
Medicul internat la Socola a depus plângere penală la DIICOT
Tomac: Calea integrării R. Moldova în UE mai devreme de 15-20 de ani nu poate fi luată în discuţie
Ford testează o tehnologie care reduce automat viteza în zonele pietonale
Primul BMW XM din istorie, surprins partial camuflat pe aeroport
Legea gazelor naturale din Marea Neagră, promulgată de preşedintele Klaus Iohannis
Șoferii care nu sunt atenți la drum, depistați cu camere speciale
Alertă în Canada. Quebec confirmă 15 cazuri de variola maimuţei
15 ani de Street View. Mașinile sunt și acum în peste 120 de orașe din România
Coreea de Nord a lansat trei noi rachete. Preşedintele Joe Biden abia părăsise Asia
Ar putea fi cel mai rezistent laptop creat vreodată. Prețul este pe măsură
Tehnicianul german Jurgen Klopp, ales antrenorul sezonului în Premier League
ABC-ul sănătății ochilor la copii. La ce trebuie să fiți atenți și ce trebuie să faceți
iPhone 14 - data lansării a fost anunțată! Vor fi întârzieri?
WhatsApp va înceta suportul pentru aplicație pe iOS 10 și iOS 11
Codrin Liviu CUȚITARUNew York şi Alabama. Un circuit epic |
George ŢURCĂNAŞUMiticilectualii ca Alfred Bulai şi disursul discriminatoriu la adresa moldovenilor |
Bogdan ILIESCUÎntâmplările lui Nobel (I) |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.