Prof. univ. dr. ing. Dan Caşcaval: „Pentru celelalte universităţi este greu să recunoască, dar motorul unei societăţi este învăţământul tehnic”

 Totodată, rectorul Politehnicii a vorbit despre cercetarea în universităţi, nevoia de bani pentru acest gen de activitate şi demersurile Universităţii Tehnice din Iaşi pentru a obţine mai mulţi bani pentru cercetare, dar şi dacă este posibilă sau nu educaţia online şi după trecerea pandemiei.

De ce sunt relevante pentru o universitate relaţiile cu companiile private? După cum ne-am obişnuit, instituţiile de învăţământ sunt fie blamate că nu pregătesc absolvenţi pentru adevărata piaţa a muncii, fie că, atunci când realizează parteneriate cu mediul privat, deservesc nevoilor unor anumite companii.

Este esenţial un astfel de parteneriat cu companiile, mai ales pentru universitatea noastră, la Politehnică, pentru că până la urmă o componentă foarte importantă în pregătirea studenţilor o reprezintă practica tehnologică. Şi atunci este evident că această practică tehnologică dacă ar fi realizată tot în universitate atunci ar fi făcută în acelaşi mediu din care nu ai avea cum să deprinzi şi altceva. O practică într-o companie în domeniu este esenţială şi nu doar că noi ne dorim acest lucru, dar şi companiile îşi doresc foarte mult ca în momentul în care angajează un absolvent acesta să ştie despre ce este vorba. Nu poate să ştie tot, pentru că este clar că se pregăteşte şi la locul de muncă, dar faptul că el cunoaşte compania, că a fost în practică într-o vară sau două şi nu este un teren cu totul şi cu totul nou pentru el este un avantaj fantastic şi pentru absolvent, dar şi pentru angajator. Deci, în ultima vreme, pot să spun că s-au înmulţit relaţiile de parteneriat al companiilor cu facultăţile noastre şi fiecare facultate are astfel de companii cu care asigură practica tehnologică a studenţilor, lucând cu grupuri mai mari sau mai mici, în serii, dar care asigură şi au interesul acesta.

Iar pe lângă practica tehnologică există posibilitatea de a aduce specialişti din companii care să vorbească din propria experienţă studenţilor.

Pentru a putea fi cadru didactic într-o instituţie de învăţământ superior în adevăratul sens al cuvântului este nevoie de doctorat, dar legislaţia permite ca disciplinele să poată fi ţinute în regim de asociere, la plata cu ora cum s-ar spune, de specialişti în domeniu. Deci dacă cineva este o autoritate în domeniu el poate să nu aibă doctoratul pentru acea disciplină. Iar acest lucru se întâmplă în principal la Facultatea de Automatică şi Calculatoare, la Facultatea de Electronică şi la cea de Arhitectură, unde pot veni astfel de specialişti şi nu trebuie neapărat să aibă doctoratul. Deci, avem şi din companii, dar la studiile de licenţă mai puţin, pentru că aici este un curriculum mai fix. Dar la studiile de masterat în principal, pentru că formatul este mai flexibil şi deja lucrurile se apropie mult mai clar de un anumit domeniu concret faţă de viziunea generală de la studiile de licenţă, avem mai multe colaborări de acest gen.

Deci în acest fel ţineţi universitatea şi mai conectată la adevăratele nevoi ale pieţei de muncă.

Da, şi colaborările sunt mai multe la masterat pentru că avem şi mastere realizate cu o specializare cerută de companii, avem mastere dedicate, şi atunci este şi normal să vină şi de la companii să susţină astfel de ore.

Iar relaţiile internaţionale sunt importante pentru o universitate din acelaşi motiv, pentru a ţine mediul academic conectat?

Da, pentru noi este conetarea cu ceea ce se întâmplă pe plan extern, însă oricum există suficiente surse de informaţie astăzi ca să poţi afla şi fără un parteneriat cu o universitate străină sau cu un institut din străinătate, dar un astfel de parteneriat îţi oferă foarte mult vizibilitate. În afară de a fi informat de ce se întâmplă în altă parte, de fapt tu chiar participi la ceea ce se întâmplă acolo, iar acest lucru este foarte important. Iar astfel de conexiuni realizează şi zona aceasta lucrativă între cele două universităţi. În acelaşi timp ieşi din ţara ta şi eşti vizibil şi în alte zone. Aici mă refer la mobilităţile studenţilor, pentru că cel mai important, cred eu, este ca aceste parteneriate să se concretizeze în afară de lucrări de cercetare în comun, proiecte  comune, doctorate în comun, dar şi în diplome care să fie recunoscute, nu neapărat de universităţile respective pentru că acest lucru nu înseamnă mult, ci de ţările din care sunt acele universităţi.

Cititi si: În neurochirurgie vezi lucruri care te pot duce la misticism foarte ușor

Deci să existe astfel de diplome duble. Iar consorţiile acestea universitare europene favorizează acest lucru. Dacă un absolvent de-al nostru are diploma acceptată şi este recunoscută în mai multe ţări atunci este un avantaj foarte mare pentru acesta. Un parteneriat care s-a concretizat în această perioadă, chiar dacă pandemia a mai stopat din contactele dintre universităţi, este cu o universitate din Japonia. Am reuşit să concretizăm un parteneriat foarte clar şi foarte solid cu Universitatea Nagoya din Japonia, care deja, din toamnă, va trimite studenţi la noi, studenţi la masterat şi doctorat pe domeniile pe care noi le-am propus.

Periodic anunţaţi diferite colaborări pe partea de cercetare, iar două dintre cele mai interesante este colaborarea pentru un motor cu hidrogen sau o colaborare cu armata SUA. Cum ajunge o universitate la astfel de colaborări?

Acesta este efectul parteneriatelor pentru că dacă nu ai niciun parteneriat în afară atunci nu te poţi trezi că îţi vine o propunere şi lumea te ştie că eşti bun. Da, publici, apari în reviste, te duci la conferinţe, la congrese, aud de tine, dar fără un parteneriat care să spună că în România există o instituţie care se pricepe la un anumit lucru este foarte greu. Aşa am ajuns să lucrăm la zona de stocare a hidrogenului folosit drept combustibil. Ei ne cunoşteau, colaborarea fiind cu un cercetător ştiinţific din Israel, care cunoştea activitatea colectivului de la Universitatea noastră şi care a propus acest parteneriat. La fel s-a întâmplat cu parteneriatul cu Statele Unite ale Americii tocmai pentru că am avut un parteneriat cu universităţi din Statele Unite şi din Europa şi ne-a permis acest lucru. Este un consorţiu care lucrează la acest proiect cu universităţi din Marea Britanie care ne cunoşteau. Singur nu poţi să fii observat, lumea trebuie să ştie ceea ce faci şi nu doar dintr-o prezentare la o conferinţă sau dintr-o publicaţie, ci să fi venit la tine, să fi văzut şi să discuţi faţă în faţă cu ei. Iar noi încercăm să dezvoltăm zona aceasta de cercetare şi o cercetare aplicativă pentru că, până la urmă, suntem o universitate tehnică şi noi trebuie să producem ceva clar, ceva concret, nu doar o cercetare de dragul cercetării. Iar aceste două proiecte sunt foarte importante, în fază iniţială în acest moment, şi sunt convins că şi contribuţia noastră va creşte pe măsură ce proiectul avansează.

„Scopul nostru principal este să ajungem la diplome duble”

În ultimii ani ştiu că s-au concretizat o serie de parteneriate între Politehnica din Iaşi şi universităţi din afara ţării. Care ar fi paşii următori? Noi parteneriate cu alte instituţii sau concetrarea atenţiei pe cele deja existente?

Dorim să ajungem la ceea ce vrem de fapt, iar scopul nostru principal este să ajungem la diplomele recunoscute, adică diplome duble. Noi avem în acest sens parteneriate cu Institutul Naţional din Franţa, INSA, avem astfel de parteneriate şi cu alte universităţi, dar încercăm să accesăm şi Consorţiul European. În propunerea pe care am depus-o şi pe care o vom relua, pentru că ştim unde au fost punctele slabe când am aplicat prima dată, sunt 12 universităţi din Europa. Iar acestea sunt din cel puţin opt ţări, deci încă o zonă în care diplomele vor fi recunoscute. În momentul de faţă dorim să ajungem şi în cazul parteneriatelor mai vechi la această dublă diplomă.

Cititi si: Codrin Liviu Cuțitaru: Activitatea de ministru a rectorului nostru nu cred că a pus universitatea într-o lumină pozitivă

Legislaţia românească încă nu e foarte clară, iar aici este un impediment foarte clar în acest sens pentru că nu spune exact paşii procedurali pe care trebuie să îi urmezi ca să obţii o astfel de dublă diplomă: unde susţii licenţa, dacă trebuie să o susţii şi aici şi în ţara respectivă, iar dacă o susţii acolo este recunoscută şi aici? Lucrurile sunt un pic neclare, dar sunt convins că se vor lămuri, iar acesta este de fapt direcţia asupra căreia însistăm noi acum pentru că diplomele sunt valabile şi peste hotare, dar una este să fie doar valabilă şi alta este să fie recunosctă ca şi cum ai fi la tine în ţară.

Iar din cauza asta spuneaţi în raportul rectorului că, în opinia dumneavoastră, una dintre nereuşitele universităţii este aceea că nu aţi făcut mai mulţi paşi în realizarea de specializări într-o limbă străină?

Da, este una dintre nereuşite şi nu numai vorbim de mandatul meu pentru că lucrurile erau similare şi înainte. Lumea este foarte reticientă  la noi la acreditarea, la propunerea, la iniţierea unei specializări într-o limbă străină. Lucrurile sunt cumva justificate aici. Acreditarea ca formă, ca dosar, ca documente nu este complicată, dar ai nevoie, tu, ca profesor, chiar dacă ştii foarte bine limba engleză sau franceză, de un atestat. Iar atestatul acela presupune să urmezi nişte cursuri sau să susţii o testare, presupune nişte cheltuieli. Le-am şi explicat colegilor mei că au apărut foarte multe firme sau instituţii cu care au posibilitatea să dea acel test online, deci nu este nevoie de o deplasare într-o instituţie care este acreditată pentru acordarea atestatului de limbă, iar costurile nu sunt foarte mari. Cu toate acestea ieşi un pic din confortul tău normal pentru a face acest lucru, iar pentru a preda într-o limbă străină chiar înseamnă acest lucru. Nu să ai slide-urile dintr-o prezentare în limba engleză şi să vorbeşti în limba română. La specializările într-o limbă străină pe care le avem acum vin în general studenţi români alături de studenţi străini, dar ponderea celor din afara ţării este relativ mică. Dacă am avea însă mai multe specializări de acest tip atunci sunt convins că ar veni mult mai mulţi studenţi străini.

La toate ciclurile universitare?

La licenţă este mai dificil. Şi programa este mai multă, mai voluminoasă şi atunci este nevoie ca toate disciplinele să fie într-o limbă străină, deci efortul este mai mare, dar la masterat este mai uşor, programa mai flexibilă, sunt mai puţine discipline şi de aceea avem şi mai multe programe la master într-o limbă străină comparativ cu studiile de licenţă. Avem şapte programe la masterat şi doar patru la licenţă.

„Motorul unei societăţi este învăţămânul tehnic”

Spuneaţi anterior că o universitate tehnică trebuie să producă ceva concret. Deci practic să contribuie la avansarea societăţii în general.

Se poate observa acest lucru prin interesul arătat de companii pentru noi, care s-a schimbat în ultimul timp în sens pozitiv. În ultimii cinci până la opt ani s-a schimbat radical interesul. O parte pentru că iese o generaţie la pensie, cea de dinainte de 1990.  Au nevoie de tineri, iar universitatea dacă nu pregăteşte tineri atunci nu pot lua locul celor care au o anumită vârstă. Din acest motiv toată deplasarea este către învăţământul tehnic. Este adevărat că pentru celelalte universităţi este greu să recunoască acest lucru, dar motorul unei societăţi este învăţământul tehnic. Este foarte clar! Bine, aceeaşi importanţă o au şi celelalte ştiinţe. De exemplu, fără medicină, fără un sistem universitar performant în medicină nu poţi fi sănătos, dar până la urmă dezvoltarea unei societăţi nu se poate face fără învăţământul tehnic.

Iar pentru acest lucru este nevoie de finanţare pentru învăţământul tehnic şi pentru cercetare. Este finanţată suficient cercetarea?

La nivel european acest lucru a fost constant, dar în ultmii doi ani s-a simţit o revigorare la nivel naţional măcar a numărului de apeluri pentru proiecte naţionale. Pentru că într-o vreme ele n-au existat. Din păcate încă suntem departe şi de ceea ce prevede legea, cu finanţarea de 6% din PIB pentru  Educaţie. Dacă s-ar ajunge la această finanţare atunci probabil că universităţile ar avea bani pentru cercetare şi din finanţarea de la buget pe care o primesc. Totuşi, anul acesta s-a întâmplat un lucru pozitiv. În componenta de finanţare a universităţilor de către Ministerul Educaţiei există alocată suma de 100 de milioane de lei care să fie pentru componenta de cercetare. Iar această sumă este pentru toate universităţile, pe care o vor accesa după anumite criterii, vor fi proiecte, dar încă nu s-a stabilit exact modul de alocare a acestei sume.

Din aceşti bani universităţile pot însă, intuiesc din discuţiile avute la Consiliul Naţional de Finanţare a Învăţământului Superior, să susţină şi să plătească salariile cercetătorilor angajaţi cu normă întreagă în universitate, iar acest lucru este foarte important. Dacă nu ai cercetători angajaţi, nu un cadru didactic care să facă şi cercetare, ci cercetători pe perioadă nedeterminată şi nu pentru trei ani pentru că ai avut un proiect, atunci poţi să îţi faci un institut de cercetare care să fie inclus în universitate. Prin urmare, aceste sume de bani vor putea ajuta la finanţare. Dacă în prezent finanţarea îţi acoperă salariile profesorilor, a personalului administrativ, utilităţile, atunci nu prea mai ai de unde să finanţezi şi cercetare separată. Este foarte important este acest aspect, să poţi plăti cercetători angajaţi pentru a face cercetare.

Cum va arăta mai exact acest lucru. Ar ajuta în pregătirea studenţilor?

Tu ca universitate să poţi să stabileşti, la nivel de instituţie, teme prioritare, domenii prioritare, iar aceşti cercetători să fie angajaţi în colectivul universităţii şi să lucreze pe temele respective. Deci ei să facă doar cercetare. Nu activitate didactică, ci cercetători titulari, cum unele universităţi reuşesc să aibă.

Şi de ce e important acest lucru pentru o universitate? Este doar pentru a creşte vizibilitate?

Da, dar şi pentru că poţi să ai o activitate constantă. În momentul de faţă activitatea de cercetare o ai pentru dezvoltarea ta personală, continui nişte teme, dar ea nu este finanţată decât prin proiecte, iar acestea sunt periodice şi nu au o ritmicitate constantă, uniformă. Au fost câţiva ani fără niciun fel de call de proiecte în România, deci practic a fost o perioadă moartă, în care nu s-au depus proiecte. Iar când au putut fi depuse atunci s-a înghesuit toată lumea, iar rata de succes a fost foarte mică.

Cititi si: Florin Lăzărescu: Am momente în care îmi dau seama că România a evoluat enorm

Dacă ar exista o anumită predictibilitate în competiţiile de proiecte, atunci fiecare îşi dozează efortul şi competiţia nu va fi una cu foarte mulţi concurenţi. Prin urmare, banii ar ajunge la mai mulţi pentru că în fiecare an ştii că ai o competiţie de acest gen. Iar cercetarea având aceste competiţii care apar neuniform, nepredictibil, atunci să o faci doar pentru tine, fără să ai în spate o sursă de finanţare, duce la rezultate în şarje, neritmice. În schimb, prin existenţa unui departament, al unui colectiv, al unui Institut de cercetare care numai asta să facă duce la o constanţă a cercetării. Ai o cercetare continuă, ai finanţare pentru ea din bugetul universităţii. Proiecte mai puţin grăbite, pentru să institutul ar putea acesa şi proiecte, iar acestea pot suplini salariul sau pot să degreveze universitatea de salariu, dar nu ar însemna că atunci când se termină proiectul atunci cercetătorul nu mai este angajat şi a plecat acasă.

Prin urmare, pentru a avea o cercetare sănătoasă în acest moment, este să accesăm fonduri europene şi să aplicăm la proiecte cu finanţare europeană.

Da, dar să aplicăm şi la proiectele de la nivel naţional. După cum spuneam, în ultimii ani au fost într-o oarecare ritmicitate. Şi, în acelaşi timp, trebuie întărit parteneriatul cu companiile pe zona aceasta de cercetare. Dar, din păcate, în România companiile nu îşi permit încă, indiferent de natura lor, să investească mult în cercetare. Nu au un buget alocat, consistent, alocat cercetării. Companiile vor să se dezvolte, să aibă portofoliul lor, preferă să cumpere un produs sau o soluţie decât să o creeze, iar zona aceasta este mai puţin exploatată. Noi avem contracte cu companiile, dar acestea sunt mai mult pe zona de expertiză, pe zona de servicii, iar pe zona aceasta de dezvoltare nu sunt foarte multe contracte.

Deci din acest motiv aţi creat un centru care să sprijine cadrele didactice în scrierea de proiecte.

Acest centru a fost creat tot din fonduri europene, iar noi ne-am dorit foarte mult şi deja stabilisem contacte cu parteneri în special din Germania în care să trimitem persoane pe care să-i specializăm pe colegi de-ai noştri pentru a înţelege modalităţi de punere a problemelor în proiecte cu finanţare europeană. Acestea sunt proiectele consistente, dar din păcate a trebuit să renunţăm la deplasarea fizică în zona respectivă  a colegilor noştri. Noi încercăm să formăm un grup de angajaţi ai universităţii din zona administrativă, cadre didactice care au şi această activitate în portofoliul lor şi în fişa postului pentru a oferi consultanţă pentru redactarea proiectelor, pentru implementarea lor, pentru derularea financiară a proiectelor. Deci să fie un centru care să asigure practic toate serviciile. Evident, centrul nu poate veni cu ideea, dar persoana care are ideea şi care îşi doreşte un anumit tip de proiect poate primi consultanţă. Cineva poate fi foarte bun pe partea de cercetare, dar nu cunoaşte neapărat modul de scriere a unui proiect care să obţină finanţare. Din păcate pandemia ne-a încetinit demersul pentru că noi am fi vrut să devină funcţional mult mai repede, cu oameni bine pregătiţi, dar nu am putut „să-i antenăm” dacă pot spune aşa. Aveam programate în toamna anului trecut deplasări în afară ţarii în acest sens, la partenerii noştri, special pentru scrierea proiectelor europene.

Cu toate acestea, recent aţi anunţat şapte propuneri de proiecte cu o finanţare foarte consistentă.

Da, sunt şapte propuneri de proiecte în categoria de proiecte finanţate din fondurile europene RIS 3, genstionate de ADR Nord-Est, dar acestea au fost acceptate de Agenţia de Dezvoltare Regională, iar în momentul în care se vor lansa apeluri pe domeniile acestea atunci Agenţia va selecta dintre aceste proiecte. Bineînţeles, va fi din nou o competiţie şi nu înseamnă că sunt câştigătoare, dar ele vor fi selectate pentru call-ul pe direcţia respectivă.

„Online-ul şi monitorul nu pot înlocui contactul fizic, comunicarea fizică, privitul în ochi”

În prezent s-au făcut eforturi susţinute pentru a digitaliza universităţile şi orele se fac online. Cum vor arăta orele după pandemie?

Există voci ale rectorilor în ţara noastră care spun că am aprofundat şi am întărit un sistem de predare online care este foarte eficient şi care ar trebui păstrat şi menţinut şi după ce va trece pandemia. Sincer să fiu, şi nu doar pentru că provin din mediul tehnic în care, prin natura domeniilor noastre, sistemul online nu prea este recomandat, dar eu cred că învăţământul la modul general după terminarea pandemiei ar trebui să revină la sistemul fizic, faţă în faţă, indiferent de domeniul în care lucrezi şi indiferent de ciclul de studii, de universitar sau preuniversitar. Comunicare faţă în faţă cu elevii, cu studenţii, este vitală.

O simţim şi noi, o simt şi studenţii noştri. Indiferent că predai ştiinţe umaniste sau că predai ştiinţe tehnice, online-ul şi monitorul nu pot înlocui contactul fizic, comunicarea fizică, privitul în ochi. Şi, în afară de zona aceasta de empatie, strict practic, cel puţin pentru domeniile noastre tehnice, învăţământul online nu este absolut  deloc aplicabil. Eu susţin că acum suntem într-un accident, chiar dacă ne-am perfecţionat în acest tip de învăţământ, dar nu este, în opinia mea, un învăţământ de calitate, o comunicare de calitate, iar perioada aceasta este un accident. Deci să revenim la învăţământul obişnuit, cu metode moderne de predare, cu metode digitale de predare, dar nu online.

Deci predarea online să fie cel mult o completare.

Da, şi să învăţăm din această perioadă. Prezentările pe care le-am făcut în această perioadă să le putem expune şi într-o sală de curs cu studenţii acolo. Deşi, discutând cu studenţii mei, foarte mulţi preferă sistemul cu scris la tablă. Se spune că este arhaic, dar este o empatie acolo. Eu am foarte multă matematică, ca mulţi colegi de-ai mei, atunci când predau, iar studenţii văd că nu eşti un robot şi nu pui doar un slide cu ecuaţii. Chiar şi dacă greşeşti, studenţii văd că nu eşti un robot, eşti un om la fel ca ei, că poţi uita o literă, un punct. Iar lucrurile se schimbă foarte mult, empatia este mai puternică între cadrul didactic şi student. Când discuţi din spatele unui ecran, nu ştii cât de atenţi sunt cei de pe partea cealaltă a ecranului, iar atunci lucrurile nu stau deloc bine.

Cititi si: Rectorul UBB: „Noi, intelectualii clujeni, privim cu admiraţie şi invidie Iaşul“