marti, 19.01.2021
„Dacă domnul Alexe va fi cercetat penal, atunci eu m-aş aştepta cel puţin să se autosuspende din funcţiile pe care le deţine până când se clarifică această situaţie”, a spus şeful statului pe fondul lipsei oricărei reacţii a partidului. Șeful organizaţiei ieşene a partidului s-a ferit ieri să-i răspundă preşedintelui
Preşedintele Klaus Iohannis a tranşat aseară cazul Costel Alexe, aşa cum nimeni din PNL nu a avut curaj să o facă. În câteva cuvinte, şeful statului a spus mai mult decât a făcut-o mesajul de săptămâna trecută al lui Romeo Vatră. Dacă acel mesaj a băgat PNL Iaşi în şedinţă chiar a doua zi, rămâne de văzut ce efect vor avea acum cuvintele lui Iohannis.
„Sincer, eu cred că această discuţie trebuia să aibă loc demult şi să fie mult mai scurtă. Am spus dintotdeauna că persoane urmărite penal – sau cum am spus la vremea respectivă, penali – nu au ce căuta în funcţii publice. Nu ştiu dacă PNL trebuia să discute mai repede sau mai încet despre aceste chestiuni, însă, dacă domnul Alexe va fi cercetat penal, atunci cu siguranţă eu m-aş aştepta cel puţin să se autosuspende din funcţiile pe care le deţine până când se clarifică această situaţie”, a fost răspunsul preşedintelui la prima întrebare care i-a fost adresată în conferinţa de presă.
Cu o seară înainte, pe B1TV, Ludovic Orban, preşedintele PNL, încerca să evite răspunsurile la o întrebare similară, dacă partidul va retrage sprijinul politic liderului organizaţiei de la Iaşi. Deşi, când a fost el însuşi cercetat de DNA, Orban s-a retras din funcţiile deţinute în partid şi în Camera Deputaţilor, precum şi din cursa electorală pentru Primăria Capitalei (2016), în cazul liderului liberal ieşean, el a spus că „aşteptăm să vedem ce calitate are domnul Alexe în acest caz”.
Amintim că preşedintele PNL Iaşi este urmărit penal într-un dosar de luare de mită şi instigare la delapidare, infracţiuni de care procurorii anticorupţie îl suspectează în urma livrării a 22 de tone de tablă de gard şi ţeavă rectangulară de la combinatul siderurgic din Galaţi direct în curtea asociaţiei soţiei sale. Alexe nu a făcut declaraţii publice pe acest subiect, dar în faţa colegilor de partid a spus că este vorba de un contract de sponsorizare a asociaţiei conduse de soţia sa.
Ludovic Orban a mai spus în intervenţia televizată că nu i se poate impune demisia din calitatea de preşedinte al CJ. De altfel, potrivit prevederilor Codului administrativ, o eventuală retragere a sprijinului politic nu poate să ducă la pierderea preşedinţiei CJ. În schimb, partidul poate să îi ia funcţiile politice deţinute în PNL, între care se numără şi şefia organizaţiei de la Iaşi.
Presat de opoziţia din Consiliul Judeţean, Costel Alexe a spus câteva cuvinte la şedinţa online de alaltăieri despre situaţia în care se află. „În momentul de faţă, eu sunt cel care trebuie să-şi demonstreze nevinovăţia”, a afirmat el. „Să citiţi mai puţin presa, că s-ar putea să fiţi mai informat”, i-a recomandat Alexe consilierului care i-a cerut explicaţii.
Alaltăseară însă, Ludovic Orban afirma în intervenţia TV menţionată că „avem nevoie de presă, ca să ne arate unde greşim”.
La scurt timp după declaraţiile preşedintelui, o primă reacţie de la PNL a venit din partea Ralucăi Turcan, prim-vicepreşedintele partidului responsabil cu comunicarea. „O să vedem ce se va întâmpla. Nici eu nu pot să fac rabat de la aceste criterii de integritate. Trebuie să laşi justiţia să-şi facă treaba. Mă aştept ca dl. Alexe să ia el o decizie”, a spus Raluca Turcan la Digi24, referindu-se la demisia de la conducerea CJ Iaşi.
Costel Alexe nu ne-a răspuns ieri apelurilor telefonice şi nici mesajului în care îi solicitam un punct de vedere în legătură cu declaraţiile făcute de preşedintele Iohannis.
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
O firmă de IT cu rădăcini şi în Iaşi a fost preluată de o importantă companie americană
Unde-s ieşenii din scandalul intern din PNL? Or fi ăia ascunşi după draperie?
Tânăr şofer beat, prins după ce a lovit alte două maşini şi a şters-o de la locul accidentului
FOTO - Singurul centru de vaccinare din mediul rural deschis ieri era aproape gol
O comună din Iaşi dotează elevii cu tablete luate pe fonduri europene
Patru milioane pentru patru sate racordate la reţeaua de gaze naturale
Iată un lup paznic la oi: O pădure întreagă a dispărut cu acte false. Iată metoda!
Şase reprezentanţii la Teatrul „Luceafărul”, săptămâna aceasta
Muncitorul Salubris ce vindea morfină la Talcioc scapă de puşcărie
De ce ieşenii au zilele astea maşinile albe? Sute de tone de clorură au fost aruncate pe străzi
Prins de radar cu 121 km la oră prin localitate. Cele mai multe amenzi, pentru viteză
Efecte sinistre ale gerului: un reşou supraîncălzit a ars trei case vecine
Verifică-ţi gratuit starea inimii: screening gratuit al populaţiei timp de 5 luni!
O universitate din Iaşi, codaşă la vaccinare: doar 20% angajaţi se imunizează
Proiect transfrontalier ce vizează peştii din Prut, demarat de USAMV
Cum a debutat etapa a II-a în oraş: sincope, dar şi aglomeraţie
ANALIZĂ: Cum a intrat politica la Iaşi în zodia penală. Nici un lider nu a scăpat!
Multe și mărunte:Şumudică şi Petrescu se bat la retrogradare
Raed Arafat: În acest moment putem spune că imunitatea, după vaccin, este de 6-8 luni
Virgil Popescu: Nu avem probleme cu aprovizionarea cu energie electrică
O italiancă de 108 ani, vaccinată împotriva COVID-19 după ce în mai a fost pozitivă
Ce spune Nicuşor Dan despre demisia fostului premier Ludovic Orban de la vârful PNL
Sebastian Bodu, numit în cadrul aparatului propriu al vicepremierului Kelemen Hunor
Florin Cîţu a stabilit atribuţiile vicepremierilor. Ce trebuie să facă Dan Barna şi Kelemen Hunor?
Medicul Simin Aysel Florescu: Vaccinul anti-COVID-19 nu poate să "genereze boala"
Netflix şi HBO, cele mai multe nominalizări pentru gala Critics’ Choice Awards 2021
Actorul francez Jean-Pierre Bacri a murit de cancer la vârsta de 69 de ani
LANTERNĂ, LUMINEAZĂ-NE! Poli Iași - FC Botoșani, 0-1, rezultat final
Femeia infectată cu noua tulpină de coronavirus: Cred că este o greșeală!
Leul a scăzut luni la 4,8740 unităţi pentru un euro. Cursul valutar al zilei
Conflictul din PNL. Turcan: Partidul are nevoie de împrospătare
STS: Pot apărea întreruperi de scurtă durată în accesarea platformei de vaccinare
Doar 39 de cazuri noi de COVID raportate la Iași, 37 fiind din municipiu
1.509 cazuri noi și 50 de decese raportate după aproximativ 9.000 de teste
140 de persoane vaccinate până la amiază în centrele amenajate de Primăria Iași
Ce acuzații i se aduc lui Aleksei Navalnîi, liderul opoziției ruse arestat pe aeroport
Tot mai multe voci din interior împotriva lui Orban. Secretarul general al PNL: "Să plece"!
5 pași esențiali pentru a avea un magazin online de succes (P)
Protest la Cotroceni. Sindicalişti nemulţumiţi de nivelul salariului minim
Vaccinarea nu înseamnă că renunțăm la mască. Ce spune medicul Beatrice Mahler
Cătălin ONOFREIJoaca de-a reformaÎmi aduc aminte că aţi promis o Românie normală la cap, la inimă şi la trup! |
Briscan ZARAMake Romania Great Again! |
Mihai DORINBunul păstor |
Nichita DANILOVUn chip pururi adorat |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.