Echipajele de prim ajutor blocate pe drumurile din judeţ

Prima tragedie a zăpezilor: un ieşean a murit aşteptând Ambulanţa

vineri, 19 ianuarie 2018, 02:50
2 MIN
 Prima tragedie a zăpezilor: un ieşean a murit aşteptând Ambulanţa

Ninsoarea de miercuri seara a făcut pri­mele victime încă din cursul dimineţii de ieri, echipajele medicale care erau în timpul misiunii fiind blocate în zăpadă sau ajungând cu greu la cazurile unde au fost solicitate. 

Un bărbat de 88 de ani s-a stins din viaţă în aşteptarea unei ambulanţe, care nu a mai putut înainta din cauza zăpezii, rămânând la aproximativ doi kilometri de casa sa. Echipajul de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) a fost solicitat să intervină la un caz în localitatea Chipereşti, comuna Ţuţora, în jurul orei 6.30, însă la 7.10 maşina a rămas blocată. „A fost solicitat ajutorul autorităţilor locale, însă abia la ora 8.30 s-a ajuns la domiciliul bolnavului. Din păcate, acesta a fost găsit decedat. Iniţial, solicitarea a fost făcută pentru o sincopă, pierdere a stării de conştienţă, bărbatul fiind cunoscut cu afecţiuni cardiace“, a explicat Nicolai Pralea, asistent medical principal şi purtător de cuvânt al SAJ Iaşi.

Un alt caz la care s-a intervenit cu dificultate a fost înre­gistrat tot în cursul dimineţii, când o femeie de 78 de ani, din localitatea Avântu, comuna Româneşti, cunoscută cu o afecţiune hepatică mai veche, a solicitat intervenţia unui echipaj medical. Echipajul SAJ care s-a deplasat către locul solicitării nu a reuşit să ajungă, rămânând blocat în localitatea Româneşti, fiind solicitat un alt echipaj. Cel de-al doilea echipaj al SAJ a pornit pe un alt traseu, însă a rămas de asemenea blocat în nămeţii de zăpadă. Astfel, a fost solicitată intervenţia unei şenilate de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Iaşi, iar după cinci ore femeia a ajuns la spital.

„Echipajul a ţinut legătura în permanenţă cu aparţinătorii femeii care prezenta o hemoragie digestivă superioară. Pacienta a fost stabilizată, şi dusă la Unitatea de Primire a Urgenţelor de la Spitalul «Sf. Spridon» pentru investigaţii de specialitate“, a completat purtătorul de cuvânt al SAJ Iaşi. Reprezentanţii SAJ Iaşi au precizat că, pe durata întregii zile, s-a circulat în condiţii de iarnă, timpul de răspuns în cazul solicitărilor fiind cu mult mai mare decât de obicei. 

Comentarii