Un copil a fost rănit după ce un copac a căzut într-un loc de joacă

sâmbătă, 08 iulie 2023, 18:40
1 MIN
 Un copil a fost rănit după ce un copac a căzut într-un loc de joacă

Un arbore s-a prăbuşit, sâmbătă după amiază, într-un loc de joacă din municipiul Suceava. Echipajele de la ambulanţă trimise la locul incidentului au acordat îngrijiri unui copil de 10 ani care a fost rănit uşor.

Copacul de mari dimensiuni s-a prăbuşit în spaţiul unui loc de joacă din zona Piaţa Mică din municipiul Suceava. 

Conform Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava, un copil în vârstă de 10 ani a suferit o contuzie în urma evenimentului.

„Un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean sosit la faţa locului a monitorizat un minor în vârstă de aproximativ 10 ani, cu o contuzie minoră la o mână, nefiind nevoie de transportul la o unitate spitalicească”, au transmis oficialii ISU Suceava. La locul evenimentului au intervenit pompierii militari ai Detaşamentului Suceava pentru tăierea şi îndepărtarea copacului.

Comentarii