anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

Un şef de la Fiscul ieşean joacă tare la pariuri: a câștigat anul trecut 227.000 de lei

GALERIE
finante iasi
  • finante iasi
- +

Unul dintre şefii Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice (DGRFP) Iaşi a dat lovitura şi anul trecut la pariuri sportive, cîştigând de aproape patru ori mai mult decât în anul anterior, când pusese oricum mâna pe o sumă de invidiat.

 

Bogdan Emilian Ciornei, director executiv Servicii interne în cadrul Finanţelor ieşene, a pus mâna pe 227.000 de lei (aproape 46.500 de euro), bani proveniţi de la Kaizan LTD, Betfair GB. Câştigul apare în cea mai recentă declaraţie de avere a finanţistului parior, completată la mijlocul lunii iunie a acestui an. Nu este pentru prima dată când Ciornei îşi încearcă norocul la pariuri, însă, faţă de suma obţinută în anul 2020, „de doar” 61.000 de lei (circa 12.600 de euro), anul trecut a fost mai inspirat şi a câştigat de aproape patru ori mai mult.

La această sumă care i-a intrat lui Ciornei în buzunare „peste noapte” se adaugă şi 144.600 de lei (aproximativ 29.500 de euro), venitul anual pe care l-a încasat de la DGRFP Iaşi în 2021, adică un salariu de 12.000 de lei (2.400 de euro). A încasat mai mult cu circa 1.100 de lei faţă de anul 2020 (date făcute publice în 2021), când salariile obţinute au însumat 143.500 de lei.

Pe de altă parte, chiar dacă îi intră în conturi sume destul de consistente, Ciornei nu are locuinţă, terenuri, bijuterii sau obiecte de artă şi nici active financiare. În schimb are datorii. Pe lângă veniturile realizate în ultimul an fiscal încheiat, singurul bun care mai apare în declaraţia lui de avere este un autoturism marca Dacia Sandero, an de fabricaţie 2019. Este dator la bănci până în anul 2031, când va scăpa de un credit în valoare de 188.500 de lei, iar de încă două în anul 2026, credite totale de 230.800 de lei.

Şi soţia lui Ciornei a contribuit la majorarea bugetului familiei pe anul trecut. Venitul anual pe care l-a încasat a fost de aproape 64.700 de lei, salarii obţinute de la Şcoala Gimnazială „Mihai Codreanu” Iaşi, unde este institutor, şi 100 de lei de la Colegiul Administrativ Economic Iaşi. Totodată, în acelaşi an a încasat de la SC Olimp SA dividente în valoare de 1.600 de lei. 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Ucraina, Taiwanul şi Amnesty International (I)

Alexandru LĂZESCU

Ucraina, Taiwanul şi Amnesty International (I)

Percepţiile eronate privind riscurile şi oportunităţile au avut adesea consecinţe catastrofale în istorie; decizia Chinei privind o invazie a Taiwanului va fi influenţată şi de percepţia privind consistenţa răspunsului Occidentului faţă de agresiunea Rusiei.

opinii

Slavă lui Rabelais

Nichita DANILOV

Slavă lui Rabelais

Vom intra într-o epocă în care resursele de materii vor conta la fel de mult ca şi tehnologia. Epoca energiei ieftine, după cum spunea un comisar european, a luat sfârşit. Epoca revendicărilor abia a început.

Ţara asta-i un miracol

Michael ASTNER

Ţara asta-i un miracol

Nu ştiu de ce, dar parcă-n România guvernanţii par să exclame cu toţii (în gândul lor): Păi, unde-am ajunge dacă tot poporul ar putea să se ducă fără probleme dintr-o parte în alta, pe autostrăzi şi drumuri expres şi drumuri naţionale modernizate şi decongestionate de existenţa autostrăzilor şi drumurilor expres?!

(Re)denumiri anapoda ale unor instituții de învățământ (V)

Eugen MUNTEANU

(Re)denumiri anapoda ale unor instituții de învățământ (V)

Nu este exclus ca timpul și uzul să valideze și să impună aceste formule denominative noi, dar, deocamdată, cel puțin pentru persoanele cu o educație umanistă solidă, impresia de improvizație și oportunism persistă.

pulspulspuls

Cum au fost arvunite locurile AUR de la Iaşi pentru viitoarea legislatură a Parlamentului

Cum au fost arvunite locurile AUR de la Iaşi pentru viitoarea legislatură a Parlamentului

Discuţiile de la Şcoala politică de vară de pe Bahlui, care s-a ţinut în aceste zile pe terasa unei berării boeme din târg, ar fi continuat la nesfârşit pe tema imposibilei şi, totuşi, foarte probabilei, coaliţii dintre liberali şi userişti, dacă cineva nu ar fi adus în discuţie, nu se ştie cu ce intenţii, problema vizitei în oraşul nostru a lui George Simion, liderul partidului AUR. 

Caricatura zilei

Suspensii speciale

Editia PDF

Bancul zilei

Un sofer de TIR opreste la un popas, comanda un sandwich, o cafea si o placinta. Intra trei motociclisti rai, unul îi man&ac (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.