De Business

Punem punctul pe știi

Administratorul de la Fortus le cere creditorilor să îi spună cum îl vor plăti

vineri, 12 august 2016, 01:50
2 MIN
 Administratorul de la Fortus le cere creditorilor să îi spună cum îl vor plăti

Administratorul provizoriu de la Fortus, Corneliu Mititelu, le cere creditorilor să stabilească procentele pe care le va primi în cazul în care va vinde din activele combinatului scoase lavânzare. Potrivit unei completări a ordinii de zi a Comitetului Creditorilor de astăzi, coordonatorul Management Reorganizare Lichidare solicită votul creditorilor pentru alte două puncte. În primul rând, Mititelu cere aprobarea ofertei depuse de societatea craioveană Opinion privind evaluarea patrimoniului Fortus în vederea impozitării, contract în valoare de 9.000 lei.

De asemenea, practicianul în insolvenţă a decis, abia după cinci luni de la numirea în calitate de administrator judiciar provizoriu al Fortus, să îi fie stabilită remuneraţia „de la desemnarea sa până la descărcarea de obligaţii şi îndatoriri”, pe lângă onorariul de 3.000 lei pentru întreaga procedură. Mititelu a venit şi cu patru propuneri ce constau în procente cuprinse între 2,9% şi 5% din operaţiunile de valorificare, valori care au fost stabilite în anumite momente ale procesului pentru alte echipe de administratori judiciari. Concret, prima propunere constă în remunerarea cu un procent de 5% din operaţiunile de valorificare active şi recuperări creanţe conform unor hotărâri ale Adunării Creditorilor şi încheieri din 2008 – 2009 sau diminuarea la 1,5% din valoarea de adjudecare, în condiţiile adjudecării activelor în contul creanţei.

A doua propunerea constă în primirea unui procent de 4,5% din operaţiunile de valorificare active şi recuperări creanţe conform unei decizii a creditorului majoritar Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului din 2012, a unei sentinţe din acelaşi an şi a planului de reorganizare din 2013, iar a treia propunere vizează un procent de 3%, conform planului de reorganizare modificat la începutul acestui an. Ultima propunere constă în remunerarea administratorului judiciar cu 2,9% din operaţiunile de valorificare active şi recuperări creanţe potrivit procesului verbal de selecţie organizată de AAAS pentru desemnarea administratorului judiciar sau diminuarea până la 2% în cazul adjudecării de active în contul creanţelor. Comitetul Creditorilor de astăzi a fost convocată de Sindicat şi AAAS, conducerea instituţiei publice fiind prezentă în combinat încă de ieri, unde a avut o discuţie cu directorul Gheorghe Chişcă. Celelalte puncte de pe ordinea de zi prevăd selectarea unei firme de pază şi a unui evaluator, plus mandatarea AAAS de a prezida şedinţa. 

 

 

Comentarii