Atenţie mare la aceste aplicaţii de mobil şi tabletă. Vă puteţi trezi cu facturi uriaşe

joi, 19 decembrie 2013, 11:41
1 MIN
 Atenţie mare la aceste aplicaţii de mobil şi tabletă. Vă puteţi trezi cu facturi uriaşe

Aplicaţiile periculoase care trimit mesaje scurte către numere cu suprataxă sunt principalele ameninţări ce au vizat smartphone-urile şi tabletele utilizatorilor Orange, echipate cu antivirusul Orange Antivirus, spun cei de la Bitdefender, care au dezvoltat softul.
Raportul furnizat de soluţia de securitate în primele două luni de la lansare, arată că 86,2% din ameninţările informatice blocate fac parte din familia Android.Trojan.SMSSend. Acesta este un virus inclus în diverse aplicaţii care, după instalare, încearcă să trimită mesaje la numere cu suprataxă şi interceptează eventualele confirmări prin SMS pe care victima le primeşte.
„Procentul ridicat reprezentat de acest tip de virus în totalul ameninţărilor Android blocate indică pragmatismul escrocilor. Aceştia urmăresc câştiguri financiare imediate, iar cea mai simplă metodă este injectarea unui astfel de virus în aplicaţii aparent legitime. Virușii pe terminale mobile precum smartphone sau tabletă vor continua să se înmulţească mai ales din cauza gradului mare de utilizare a acestui tip de dispozitive pentru activităţi din ce în ce mai diverse”, a declarat Cătălin Coşoi, Chief Security Strategist, Bitdefender. 
 

Comentarii