Au jucat doar o repriză

luni, 18 septembrie 2017, 01:43
1 MIN
 Au jucat doar o repriză
 

HC Vaslui – Politehnica Iaşi 33-30 (15-18), în etapa a III-a a Ligii Naţionale de handbal masculin

 

 

Politehnica Iaşi a rămas fără niciun punct şi după runda a treia a eşalonului handbalistic de elită. Aseară, la Vaslui, formaţia pregătită de Florin Spiridon a cedat cu 30-33 (18-15) în derbiul regional disputat în compania formaţiei locale HC. Meciul a fost echilibrat până în minutul 17 (10-10), când oaspeţii au preluat controlul: 10-12 în minutul 19, 11-15 în minutul 21, 13-17 în minutul 25 şi 15-18 la pauză. Gazdele au pornit excelent în actul secund, au egalat după ce au marcat de trei ori consecutiv, o serie asemănătoare plasând la 24-23 între minutele 43 şi 50. Soarta partidei a fost sub semnul întrebării până în minutul 57 (30-28), vasluienii impunându-se la capătul unui meci în care ieşenii au acuzat mai multe decizii de arbitraj. Pentru Poli, care va juca etapa viitoare acasă, cu HC Dobrogea Sud Constanţa, au marcat: Vancea (6), Niţu (5 – toate în prima repriză), Sîncelean (4), Capotă (4), Cr. Bursuc (3), Carali (2), Bulov (2), Budui (2), Chirilă (1), Ciobanu (1). 

Comentarii