Bărbat strivit de mobila pe care o căra

sâmbătă, 13 august 2016, 01:52
1 MIN
 Bărbat strivit de mobila pe care o căra

Un bărbat de 38 de ani, din Târgu Frumos, care a cărat mobilă, a ajuns la spital cu un traumatism prin strivire la nivelul bazinului după ce un corp a căzut peste el.  

Pacientul a ajuns în Unitatea de Primire Urgenţe (UPU) de la Spitalul „Sfântul Spiridon“ cu dureri în zona abdominală. În urma investigaţiilor, medicii au descoperit că pacientul prezenta un traumatism de bazin, respectiv un hematom.

Potrivit specialiştilor, bărbatul avea afectată şi vezica urinară, motiv pentru care a fost transferat în Clinica de Urologie de la Spitalul „Dr. C.I. Parhon“. „Pacientul a declarat că a cărat mobilă din casă către o căruţă. El prezenta un traumatism prin strivire la nivelul bazinului şi un hematom. Inclusiv vezica urinară i-a afectată în urma traumatismului, fiind transfe­rat în clinica de specialitate pentru investigaţii suplimenatre“, a apreciat profesorul Diana Cimpoeşu, medic-şef UPU-SMURD.

 

Comentarii