Calităţi penalizabile

Ne confruntăm cu sensul comod, obişnuit în vorbire, întrucât, după dicţionare generale, dacă ne permitem să ignorăm o formulare aleasă, din perspectivă filozofică („totalitatea însuşirilor şi laturilor esenţiale în virtutea cărora un lucru este ceea ce este, deosebindu-se de celelalte lucruri“), în limbajul normat calitate are doar sensul „însuşire (bună sau rea), fel de a fi (bun sau rău)“.

* Temeiul. Sunt numeroase contextele care, în limbaje tehnice ale limbii literare, perpetuează şi ar trebui să consolideze această valoare a substantivului: este destul să amintim enunţuri de tipul „indice de calitate“, „~ de calitate a vieţii, a aerului, a apei“, „standarde de minimă calitate“, „raportul calitate – preţ“ (când în discuţie este, adică, un anumit indice – oarecare – privind caracteristicile produsului sau mărfii) etc.

* Remember. Iată însă că nu putem trece peste un alt sens „neutru“ al neologismului, acela de „poziţie, situaţie, titlu care conferă un drept“. Nu şochează pe nimeni formule în care, în legătură cu o persoană, se specifică, pur şi simplu, statutul, profesia: „în calitate de avocat“, „~ de administrator“, respectiv „calitatea de asigurat şi reasigurat“ etc., dar peste care, de regulă, trecem când citim un text sau auzim o relatare de coloratură profesională.

* Procesuale. În măsura prezenţei unor asemenea sintagme măcar în limbajul pasiv, putem fi contrariaţi de existenţa unei serii de… calităţi neaşteptate la primul contact, cele ce populează descrieri ale situaţiei în care se găsesc personaje mai mult sau mai puţin (dar, de obicei, prea puţin) onorabile, aflate în… atenţia instanţelor de cercetare şi de judecată: cutare politician sau om de afaceri are (deocamdată) „calitatea de suspect“ (eventual după ce avusese doar „calitatea de martor“), unii, în zona „conduitei infracţionale“, atingând nivelurile numite, treptat, „calitatea de învinuit“, cea „de inculpat“, respectiv „calitatea de acuzat“. Este vorba de încadrarea în ceea ce, în tehnolectul juridico-administrativ, se numeşte „calitatea procesuală“, care poate fi „pasivă“ sau „activă“ (acestea pot fi atribuite şi instituţiilor). Aşadar, de la simple calităţi neutre, se ajunge la calităţi luate foarte în serios, cele din zona procesului penal.

* Consolidare. Înţelesul de bază al verbului (a) penaliza „a prevedea sau a aplica cuiva o anumită sancţiune penală; a sancţiona“ pare a fi atât de bine cunoscut, încât termenul este „capacitat“ (cum se zice) pentru creaţii spre întemeierea unei familii mai cuprinzătoare. I-a fost dat zonei evaluărilor şi nemulţumirilor din mediul şcolar să inoveze în această direcţie. Adjectivul penalizabil nu se găseşte încă în dicţionarele limbii române. Dar, ca şi în alte situaţii (cum este aceea a negării lui grizonant întru privilegiul lui grizonat), nu înseamnă că, din cauză că un cuvânt sau o formă absentează în DEX, de exemplu, acestea nu există în vorbire şi nu pot intra, apoi, în inventarul limbii. În discuţii de pe forumuri de profil privind forme de coerciţie din învăţământ, pe baza funcţionării „sistemului lingvistic“, s-a creat un adjectiv corespunzând, de exemplu, lui sancţionabil (de la a sancţiona): „O simplă neatenţie (penalizabilă, desigur, dar cu 0.25 sau 0.5 puncte) poate transforma un 10 în 7“ (/hotnews.ro/; este vorba despre punctajul la probele „bacului“). Mai mult, exprimarea liberă, antrenată, face şi distincţii necesare privind raportul dintre faptul împlinit şi posibilitate; la ordinea zilei, definirea violenţei şcolare, „care este atât agresiune brutală şi haotică, cât şi repetarea a multor evenimente stresante, rar penalizate, nu în mod obligatoriu penalizabile“ (/forum.portal.edu.ro/). Să ne amintim, însă, şi de şansa numită prin inovaţia puşcăriabil.

* Daruri. O sinonimie largă permite folosirea, în locul termenului calitate, a dubletelor dar şi har; aşadar, să ne închipuim că i-am recunoaşte cuiva cel puţin „darul (harul) de suspectˮ, dacă nu pe acela de „inculpat“ sau de „acuzat“, ca talente inalienabile. Departe de a fi o forţare a lucrurilor, s-ar părea că lexicografii deschideau, pentru cazul în speţă, anumite ipostaze din actualitate; iată formule de recunoaştere a statutului: „X intră din nou în malaxorul justiţiei“; „B. se teme iarăşi de puşcărie“; „Y intră din nou la puşcărie“; „Z din nou după gratii“; „afaceriştii României, abonaţi la beciul domnesc“ (vezi şi „poetul puşcăriabil – infracţiuni cu repetiţie“; /gazetadesudest.ro/). Există, deci, daruri aparte; vezi, la Creangă, „darul suptului“. 

Stelian Dumistrăcel este profesor universitar doctor în cadrul Departamentului de Jurnalistică şi Ştiinţele Comunicării de la Universitatea „Al. I. Cuza“ Iaşi 

Publicitate și alte recomandări video