Caută 
7 MIN
Pentru PSD obiectivul politic esenţial a rămas neschimbat faţă de cel din vara anului 2012; s-au schimbat doar armele de luptă şi tactica de joc.
Arestările şi condamnările spectaculoase, conflictele din USL sau cele dintre PDL şi PMP, schimbul acid de replici dintre cele două palate, iată subiectele care domină scena mediatică autohtonă. Însă dincolo de asta se petrece ceva mult mai important pentru societatea românească în ansamblu: de doi ani încoace, de când USL a preluat guvernarea, asistăm la demantelarea progresivă a întregii arhitecturi instituţionale a României construite în ultimul deceniu. Fondurile europene sunt desigur importante. La fel şi libera circulaţie în spaţiul continental, dreptul la muncă şi toate beneficiile individuale asociate. Însă marea miză a integrării europene era în fond modernizarea statului, consolidarea unor instituţii cheie funcţionale şi neutre, precum cele din sistemul de justiţie, serviciile secrete, BNR, agenţiile de reglementare din domeniile importante, capabile să asigure acel echilibru între puteri, esenţial în prevenirea derapajelor democratice şi abuzurilor şi în limitarea corupţiei. Aceasta a fost până la urmă agenda fundamentală a celor două mandate ale preşedintelui Traian Băsescu. Unii pot avea evident rezerve faţă de maniera în care aceasta a fost implementată, însă obiectivul final era unul corect şi benefic pentru România.
Din păcate, în acest moment e puţin probabil ca acest deziderat să mai fie posibil, cel puţin pe termen mediu. Pentru că pentru actuala putere, în principal pentru PSD, obiectivul fundamental este unul diametral opus: readucerea fermă în sfera sa directă de influenţă a tuturor structurilor esenţiale în exercitarea puterii. Cu ani în urmă un ofiţer dintr-un serviciu secret îmi spunea că pentru ei nu există înfrângeri, ci doar eşecuri temporare. Acest tip de mentalitate stă şi la baza întregii acţiuni politice a PSD. Eşecul din vara anului 2012 a fost considerat doar unul de parcurs, nicidecum un război pierdut. Obiectivul final a rămas acelaşi. S-au schimbat doar armele de luptă şi tactica de joc. În acest demers devine tot mai evident că liberalii, ai căror lideri au fost cumpăraţi prin tot felul de sinecuri şi alte favoruri personale, joacă doar rolul tradiţional al tovarăşilor de drum de care te dispensezi atunci când nu-ţi mai sunt de folos, aşa cum au făcut-o în trecut şi comuniştii.
Mulţi ironizează guvernul Ponta pentru maniera în care conduce ţara. "Mersi, pa!"-ul premierului, teleguvernarea, bâlbele lui Şova, postările jenante de pe Facebook ale lui Mirel Palada, au devenit emblematice pentru o administraţie superficială şi disfuncţională. Toate aceste lucruri vor avea, fără îndoială, un cost electoral la un moment dat în viitor, însă nu buna guvernare a României a fost motivul principal pentru care PSD a dorit să preia puterea, ci obiectivul enunţat anterior. Iar din perspectiva bătăliei de putere partidul condus de Victor Ponta se dovedeşte a fi extrem de performant. Este de altfel singura formaţiune care pare să aibă nu doar o strategie clar conturată, ci şi resursele organizaţionale şi financiare pentru a o transpune în practică. În plus, PSD are un activ disciplinat şi loial în care chiar şi conflictele individuale acute rămân de regulă în culise.
Trei sunt în acest moment direcţiile strategice esenţiale pe care PSD le urmăreşte pentru a-şi atinge obiectivele esenţiale descrise mai sus: 1. preluarea controlului asupra instituţiilor de forţă din stat (teoretic independente) sau, dacă acest lucru nu este (încă) posibil, inhibarea/ emascularea acestora; 2. dominaţia autoritară asupra celei mai mari părţi din spaţiul media, cu trimitere specială la televiziunile de ştiri; 3. contracarea presiunilor externe din zona occidentală care au jucat un rol esenţial în eşecul puciului din vara anului 2012.
Primele două deziderate sunt în curs de implementare. În unele cazuri, chiar într-o fază avansată. Deja raportul de forţe din CSM s-a schimbat, iar prin intermediul noii conduceri pot fi atacate şi alte redute, în principal Înalta Curte şi DNA. Mijloacele sunt variate, de la reglementări de natură tehnică (formarea completelor la Înalta Curte), la avize sau recomandări favorabile actualei puteri, toate relativ greu de explicat şi demontat în spaţiul public. Serviciile secrete (mai ales SRI) sunt şi ele o ţintă importantă, nu în ultimul rând pentru a împiedica colaborarea acestora cu DNA, o colaborare care s-a dovedit extrem de incomodă în cazurile de corupţie la nivel înalt. Şi în Curtea Constituţională raportul de forţe s-a schimbat. Sigur, Curtea a respins recent anumite iniţiative legislative importante pentru executiv, în special legea privind descentralizarea. Dar oare Victor Ponta chiar îşi dorea cu adevărat să treacă un demers orchestrat de Liviu Dragnea care sporea considerabil puterea baronilor locali?
Actuala putere e conştientă că erodarea electorală e inevitabilă. Însă dominaţia asupra principalilor vectori mediatici poate compensa efectele acesteia blocând discursul critic la adresa puterii, discreditând opoziţia şi inoculând ideea că "toţi sunt la fel" pentru a descuraja coagularea unui sprijin popular consistent în favoarea unei alternative politice. În timp ce mass media "prietenoasă" are acces la resurse, cea "răuvoitoare", atâta cât a mai rămas, are parte de tot felul de probleme, de la cele economice până la prevederi legislative defavorabile, şi presiuni, şi sancţiuni din partea CNA.
Ultima direcţia strategică e una relativ nouă. Între altele şi pentru că nici PSD nu a acordat până recent suficientă atenţie acestui aspect. Se pare însă că lecţia a fost însuşită după ce partidul a văzut că tipul de retorică primitivă practicat de personaje precum Cătălin Ivan nu este de mare folos la Bruxelles. Iar pierderea unei piese grele influente, Adrian Severin, a avut efecte negative evidente din acest punct de vedere.
Strategia de contracarare a criticilor şi presiunilor explicite venite din zona occidentală se bazează pe două elemente importante: 1. etalarea demonstrativă a unor legături privilegiate cu China şi Rusia, care în ciuda legăturilor comerciale extinse rămân principalii adversari geopolitici ai Occidentului; 2. o gestiune profesionistă, mai sofisticată, a relaţiilor cu Bruxelles-ul, în particular cu Comisia Europeană. Maniera în care a fost alcătuită lista PSD pentru europarlamentare ilustrează din plin acest lucru. Pe lângă nume imposibil de refuzat de gen Daciana Sârbu sau Corina Creţu, sunt câteva figuri care, se speră, vor putea manevra mai inteligent în culise pentru a bloca într-o cât mai mare măsură demersurile critice la adresa USL ale unor adversari precum Monica Macovei care se bucură de multă credibilitate la Bruxelles. Semnificativ e şi faptul că s-a găsit un loc eligibil sută la sută (lucru evident mai puţin complicat ca în cazul altor partide care nu au multe poziţii eligibile de oferit) pentru unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai lui Dacian Cioloş. PSD pare să fi înţeles că are nevoie de oameni care să cunoască bine maniera în care operează birocraţia europeană, să ştie să deschidă uşile importante şi să ajungă la actorii importanţi în luarea deciziilor.
Dacă toate aceste obiective sunt realizate în bună măsură, şi nu avem motive să ne îndoim că acest lucru nu se va întâmpla în cursul acestui an, după plecarea lui Traian Băsescu de la Cotroceni, PSD va prelua controlul practic asupra tuturor pârghiilor de putere importante din spaţiul autohton. Ne vom întoarce astfel în timp, în mare, la epoca guvernării Adrian Năstase. Există în acest moment două iluzii majore întreţinute într-o parte a opiniei publice: 1. instituţiile esenţiale din justiţie vor rezista asaltului politic; 2. în ciuda puterii masive de care dispune, PSD poate pierde totuşi puterea, aşa cum s-a întâmplat în 2004, aşa că lucrurile se vor putea îndrepta. Ambele au însă şanse minimale de împlinire. În primul caz, chiar dacă unele instituţii vor rezista la nivelul conducerii, ele vor fi deposedate de instrumente eficiente cu care să opereze. În al doilea caz, un eventual eşec electoral al PSD în 2016 nu va schimba mare lucru în plan instituţional. PSD va rămâne aproape sigur cel mai mare partid din România, va controla mai bine de jumătate din administraţia locală şi cam toate instituţiile de forţă. De aceea, e mult mai realist să ne aşteptăm ca modelul de administrare a puterii marca PSD să rămână în vigoare multă vreme de acum încolo, ceea ce înseamnă că şi modernizarea României e amânată sine die.
Îți recomandăm
