Concertul Europei

Una dintre cele mai dificile teme de rezolvat în construcţia unui dosar de candidatură pentru statutul de Capitală Europeană a Culturii este articularea ofertei culturale viitoare, cea care face obiectul respectivului dosar, nu în acord cu ceea ce crede marele public (şi politicienii!) că e important, ci respectând criteriile de evaluare stabilite de Comisia Europeană şi validate de Parlamentul European.

O simplă trecere în revistă a acţiunilor pornite în ţară, în oraşele care şi-au propus să candideze, este mai mult decât revelatoare pentru cele două mari capcane care pândesc un astfel de dosar: patriotismul local şi vizibilitatea pentru politicieni. Dacă în ceea ce priveşte folosirea resurselor publice pentru ca diriguitorul local, care asumă, de regulă, un astfel de program şi din calcule electorale, să puncteze la capitolul imagine am putea spune că e un lucru de neevitat, căci altfel nu ar putea fi mobilizate resurse din bugetele locale, pentru patriotismul local, lucrurile sunt ceva mai complicate.

În chiar metodologia de concurs este subliniată această nevoie de a prezenta chipurile specifice fiecărei culturi şi, mai ales, sporul de diversitate şi valoare pe care îl aduce respectiva cultură în concertul european. E inevitabil, în fond, ca fiecare oraş să încerce să substituie valorile generale ale culturii naţionale cu reuşitele locale, cu figurile şi experienţele specifice, cele care ar trebui să îmbogăţească oferta culturii naţionale în ansamblul ei. E de rigoare aici, de asemenea, lipsa lucidităţii critice care este obnubilată, de regulă, de orgoliile locale, ţanţoşe şi parohiale. De aceea, unul dintre cele mai simple moduri de a iniţia un astfel de dosar este să chemi alături un specialist neutru, cu experienţă în domeniu, căruia să-i acorzi creditul necesar atunci când te trage de mână şi-ţi semnalizează că te îndepărtezi de linia melodică cerută, că ai început să cânţi fals. În fond, folosindu-l pe Beethoven ca agent catalizator, proiectul european este cât se poate de legat de muzică, de armonie, de efortul fiecăruia dintre cei de pe scenă de a fi nu numai fideli partiturii, ci, mai ales, de a fi în acord unii cu ceilalţi astfel încât forţa unificatoare a muzicii să ne adune pe toţi, cântăreţi şi spectatori, laolaltă. Aici şi voiam să ajung, de fapt.

Dincolo de forţa ei metaforică, sintagma concertul european are, în primul rând, un strat concret care vizează difuzarea muzicii corale propriu-zise, iar pe acest palier aş vrea să prezint o reuşită a Iaşului din acesată vară: "Festivalul – Concurs Coral Internaţional pentru Tineret Gavriil Musicescu". Fireşte că Iaşul, cu instituţiile sale muzicale de prestigiu, are numeroase alte evenimente care se cuvin a fi elogiate, atât la Filarmonică, la Operă sau la Universitatea de Arte, dar acest festival, rod al energiei şi pasiunii depuse de excepţionala dirijoare Daniela Doroşincă, câştigătoarea concursului de profil la Filarmonică anul trecut, dar care nu a mai fost instalată pe post din cauze birocratice suspecte, are câteva elemente de succes care îl recomandă pentru viitoarea agendă a anului 2021. O trecere în revistă a acestor atuuri ar putea fi, cred, utilă şi altora.

În primul rând, este o manifestare care adună la un loc tinerii. Iar caracterul liber, neprofesionist, este un avantaj pentru că punctează la capitolul dimensiune socială, civică a culturii. În al doilea rând, proiectul cuprinde coruri din regiunea europeană a organizatorului (anul acesta din România, Ucraina, Republica Moldova şi Bulgaria) punctând la: iradiere culturală, dimensiune europeană, cooperare transfrontalieră şi la valorificarea produselor culturale realizate în festival (concertele itinerate, iar DVD-urile distribuite în toate ţările). Aici aş sublinia că atât concursul, cât şi workshop-urile de măiestrie corală reprezintă valori adăugate cu o mare importanţă în evaluare pentru că ele punctează la cooperare, element decisiv pentru juriu pentru că e vorba de o cooperare cu o înaltă valoare educativă, dar, mai ales, pentru că pune în dialog culturi diverse şi pentru că, la final, există produse itinerabile, care sporesc interacţiune europeană.

În fine, acest festival, lansat de Asociaţia "Iubire şi încredere" din Parohia Bisericii "Binecredinciosul Voievod ştefan cel Mare şi Sfânt " din Iaşi (motiv pentru care se desfăşoară în jurul datei istorice de 2 iulie), este o iniţiativă privată care a reuşit probabil cea mai de succes schemă de finanţare din surse mixte din acest an de la Iaşi. Şi acest lucru reprezintă puncte în evaluare pentru că nu atât suma este importantă, cât parteneriatele la cofinanţare, care arată adevăratele capacităţi manageriale (pentru că, deh, cu o pungă uriaşă de bani de la Naşu Mare, şi un copil cu handicap poate cheltui nemăsurat, arătând că e priceput, nu?). De aceea, spre exemplu, aş menţiona aici reţeaua de parteneri aduşi alături de acest proiect de doamna Doroşincă (care ar binemerita, poate, o distincţie a Primăriei la Sărbătorile Iaşului!) şi care, alături de partenerii media, se cuvin omagiaţi pentru efortul lor în propăşirea culturii: Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, Primăria Iaşi, Consiliul Judeţean Iaşi, Loteria Română, Facultatea de Teologie Ortodoxă Dumitru Stăniloaie Iaşi, Corul Naţional de Cameră Madrigal, Opera Naţională Română Iaşi, Asociaţia Naţională Corală din România (Maestrul Voicu Enăchescu), Facultatea de Interpretare, Compoziţie şi Studii Muzicale Teoretice a Universităţii de Arte George Enescu Iaşi, Colegiul de Artă Octav Băncilă Iaşi, Asociaţia Culturală Byzantion, Editura Doxologia, Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniu Cultural Naţional Iaşi, Palatul Copiilor, Fundaţia Solidaritate şi Speranţă.

Vivat, Crescat, Floreat!

Florin Cîntic este istoric, director al Arhivelor Naţionale, Filiala Iaşi şi membru în board-ul Fundaţiei Iaşi – Capitala Europeană a Culturii