Dezavantaje

Dintre toţi candidaţii la prezidenţiale, Victor Ponta e de departe ţinta numărul 1 a criticilor, dar şi primul clasat în sondaje. Niciun paradox aici. Dimpotrivă. Încă premier, funcţie la care e limpede că nu are de gând să renunţe în perioada campaniei electorale, candidatul PSD are astfel pâinea şi cuţitul într-o mână şi încearcă să ţină frâiele strâns cu cealaltă. Vehemenţa criticilor este direct proporţională deopotrivă cu volumul promisiunilor făcute de el şi cu intensitatea aşteptărilor celor care îl ascultă. Deşi acuzat că se foloseşte de prerogativele funcţiei înainte de alegeri, Victor Ponta se zbate să rămână în centrul atenţiei, pozând zâmbitor cu aerul celui stăpân pe situaţie. Ba chiar s-a arătat dispus la dialog cu ceilalţi pretendenţi la mandatul de preşedinte, după ce iniţial i-a tratat cu popcorn. Tema sa de campanie, marea unire a românilor, este promisiunea prin care vrea să se deosebească de ceilalţi preşedinţi postdecembrişti, de Traian Băsescu în primul rând.

Kaus Iohannis s-a arătat în schimb mai pragmatic, candidând pentru şefia unei Românii a lucrului bine făcut. Mai puţin exuberant decât tânărul contracandidat de la PSD – care s-a grăbit să-şi afişeze inclusiv orientarea religioasă – primarului Sibiului i se reproşează că nu are copii. Nici Ion Iliescu n-a avut, ba chiar s-a declarat liber cugetător, iar asta nu l-a împiedicat să fie ales în trei rânduri preşedinte al ţării. Adevăratul punct slab al lui Iohannis este procesul cu Agenţia de Integritate, care i-a găsit o incompatibilitate între funcţia de primar şi cea de reprezentant al municipalităţii în AGA furnizorului local de apă. Curtea supremă urmează să stabilească de partea cui e dreptatea, însă candidatul ACL a promis că va face un gest de moralitate dacă va pierde, fără să precizeze care va fi acesta.

ANI a luat fiinţă în 2007, la două luni după ce Monica Macovei – principala susţinătoare – a pierdut portofoliul Justiţiei, odată cu debarcarea PD de la guvernare de către premierul de atunci, Călin Popescu Tăriceanu. Astăzi, cei doi sunt adversari în competiţia pentru Cotroceni, însă fostul prim-ministru a evitat să dea ochii cu Macovei la sfârşitul săptămânii trecute, la o emisiune televizată unde fuseseră invitaţi. "Laş" a fost caracterizarea concisă pe care i-a făcut-o Macovei lui Tăriceanu. De altfel, candidata independentă este recunoscută pentru intransigenţa sa şi poate că tocmai această atitudine este defectul său cel mai mare într-o ţară unde furtul, evaziunea şi corupţia sunt sporturi naţionale.

La egalitate în sondaje cu Monica Macovei, Călin Popescu Tăriceanu încheie şirul prezidenţiabililor de pe podium şi deschide seria celor nepopulari sau nepotriviţi. Dreptul oricui să candideze pare a fi singura armă sau scuză a acestora de a intra în hora electorală. Fostul lider liberal a devenit satelitul PSD la numai doi ani după ce Alianţa DA a câştigat alegerile din 2004. Slăbiciunea pentru social-democraţi, aversiunea faţă de foştii săi partizani constituiţi acum în ACL, sau, poate, doar dorinţa de a deţine o funcţie importantă par să-l fi făcut să accepte să candideze, şi nu convingerea că ar avea şanse să şi câştige.

Dintre ceilalţi zece candidaţi este sigur că cel mai tare se va face auzită Elena Udrea, căreia însă i se pot reproşa multe. Cel mai probabil, Udrea îşi face doar încălzirea în aceste alegeri. Este protejata lui Băsescu, aşa cum Ponta a fost pupilul lui Năstase. Îi lipseşte însă o lucrare de doctorat, fie ea şi plagiată.

Oricine va fi declarat câştigător al alegerilor în seara zilei de 16 noiembrie – sau, mai sigur, a doua zi dimineaţă – va fi considerat, ca de obicei, din ’90 încoace, răul cel mai mic. De atunci, din mai 1990, a rămas după fiecare scrutin loc de mai bine. Doar că distanţa dintre răul cel mai mic şi bine s-a dovedit de fiecare dată de netrecut. Greu de crezut că alegerile din noiembrie vor face excepţie.