Facebook a acceptat să blocheze temporar folosirea informațiilor private ale utilizatorilor de WhatsApp pe teritoriul Marii Britanii ca urmare a presiunii exercitate de autoritatea națională de protejare a datelor cu caracter personal, scrie marți portalul digitaltrends.com, citat de Agerpes.
Biroul Comisarului pentru Informații (ICO) din Marea Britanie cere Facebook și WhatsApp să ia măsuri pentru a explica mai bine natura acestui proces înainte de a-l repune în aplicare. ICO atrage atenția că vor fi luate măsuri împotriva Facebook dacă va folosi datele private ale utilizatorilor fără o aprobare validă, inclusiv aplicarea unor amenzi.
ICO a declanșat ancheta asupra schimbului de date între WhatsApp și compania de care aparține, Facebook, la scurt timp după anunțarea declanșării procesului, la sfârșitul lunii august.
Un purtător de cuvânt al Facebook a menționat că actualizările făcute de WhatsApp sunt în acord cu legile în vigoare și respectă cele mai noi reglementări ale ICO.
Deocamdată nu se știe cât timp va funcționa această suspendare a folosirii datelor utilizatorilor de WhatsApp de către Facebook, însă Elizabeth Denham susține că va continua să mențină în dezbaterea publică această chestiune cu ajutorul altor agenții, inclusiv al Comisarului pentru protecția datelor din Irlanda, țară unde se află sediul Facebook din Europa.