Caută 
3 MIN
De vreo doua-trei saptamani am o durere continua la abdomen, in partea stanga, sub coaste. Nu din aia de te omoara, ci una care nu te lasa sa traiesti normal.
Ca tot romanul, am tot asteptat sa treaca de la sine. „N-are ce sa fie! Cum a venit, asa se duce“. Apoi, tot ca romanul, am inceput sa ma ingrijorez peste masura.
Ma chinui sa-mi amintesc numele medicului de familie, pe care nu l-am vazut decat o singura data. Ceva cu un nume de scriitor. Shakespeare, Dostoievski sigur nu, dar un nume de scriitor. Roman, aproape sigur. Caut pe Google „medic de familie Iasi”…Eminescu… Creanga… Agarbiceanu… Slavici… Nu gasesc nimic, dar imi amintesc brusc: Preda. Si-l aflu si pe Google. Il sun, nu raspunde din prima, ma suna el inapoi. Ma duc la el, omul foarte de treaba, serios, punctual.
— Din ce-mi descrieti, e o nevralgie, nimic mai mult, ma calmeaza.
Insist totusi ca parca ma doare mai intens dupa ce mananc.
Pai, uitati, pentru linistea dvs., va dau o trimitere la Gastro.
„Asa mai vii pe-acasa! Sa-mi faca cineva ceva“ – ma gandesc.
Aaa, tresare domnul doctor in timp ce scrie, dar eu va stiu pe dumneavoastra.
„Multa lume ma stie“ – ma gandesc.
Sunteti sotul doamnei Damian.
Il cam dezamagesc, n-am cum sa fiu sotul doamnei Damian, fie si din simplul motiv ca ma cheama Lazarescu.
Plec, imi fac programare la triajul Policlinicii. Numarul 5.
Veniti cam in doua ore, imi spune doamna de-acolo.
Peste doua ore, spre marea mea surprindere, e aproape pustiu. La Gastro, doar o femeie care intra in cabinet fix cand ajung eu. Nu-mi vine sa cred seriozitatea sistemului.
Apare un domn in costum de blugi, se asaza impacientat langa mine. Sughitand:
Eu sunt numarul opt… Hac… Dumneavoastra ce numar sunteti?
Cinci, ii raspund cu mandrie.
Mai e cineva… hac… inauntru?
O femeie.
— Pai, ce sa facem atunci?
N-avem …hac… ce face. Asteptam, c-asa-i… hac… sistemul la noi.
Mai apare un tanar care se asaza in fata mea si ma priveste lung:
Eu te stiu foarte bine pe tine, ma abordeaza brusc.
„Daca spune ca-s sotul doamnei Damian, innebunesc“ – ma gandesc.
Eu o tin pe fata lu’ nasu’ tau de botez, ma lamureste. Te stiu bine. Ti-am citit articolele la ziar, ti-am vazut filmele, ti-am citit cartile, te-am vazut de multe ori, da’ n-am zis nimic.
Pai, de ce?! Ma bucur sa ne cunoastem.
Dom’le… hac… da’ ce-i face lu’ doamna aia inauntru?… Hac… O picteaza?, izbucneste omul cu sughitul… Hac… Ne prinde Craciunul aici!
Poate Pastele, il corectez.
Cand te-apuca, te-apuca toate, imi spune amarat tanarul. Uite, eu n-am avut nimic pana acum, fac sport, eram sanatos tun, s-acum deodata ma dor toate…
Sunt de acord cu el. De pe hol, rasuna prelung o voce, cu ecou:
Doamna, sunteti la me-no-pa-u-za! Menopauza, ati inteles?! Beti ceai de coada calului…
— Ce va supara?, intru in vorba cu omul de langa mine, ca sa mai treaca vremea.
Dom’le… hac… naiba stie. De trei zile… hac… sughit incontinuu…
Fara intrerupere?!
Da, am si numarat… Hac… Ziua, la trei secunde… Hac… Noaptea, la sapte secunde.
Ma abtin cu greu de la o criza de ras. Iese o asistenta din cabinet, imediat dupa pacienta, tipand:
— Domnu’ Lazareanu! Urmeaza domnul Lazareanu!… Unde sunteti?!
Unde sa fiu? Asezat pe scaun, la un metru de usa.
