Fucking successful

Eu locuiesc în Valea Lupului şi vreau să ştiu totul despre lupi, fie ei şi din America, prin urmare am văzut de curând filmul Lupul de pe Wallstreet. Am trecut prin mai multe stări. De la reţinere, greaţă, dezgust până la admiraţie, invidie, simpatie maximă, empatie. De curiozitate am căutat pe net date despre personajul real din centrul filmului, anume însuşi Jordan Belfort. Ei bine, am găsit un interviu făcut înainte de lansarea filmului lui Scorsese pe piaţă care m-a lăsat cu gura căscată, ca să zic aşa. Pe lângă faptul că tot ce spunea acolo era întocmai ca în film, e vorba despre realitate, adică aşa cum s-au desfăşurat lucrurile, dar mai ales felul de a fi, de a gândi, de a acţiona ale acestui om care erau fascinante. Îţi schimbă cu totul perspectiva despre ceea ce înseamnă succes, îţi dă câţiva pumni în gură zdraveni şi cu cea mai mare nonşalanţă, apoi te lasă.

Pentru cei care nu ştiu povestea, e vorba despre un foarte tânăr agent de bursă din SUA care reuşeşte prin perseverenţă, talent comunicativ şi persuasiv, droguri, multe droguri, masturbare, sex cu prostituate, orgii în grup la birou, limbaj porcos şi fraudă să ajungă în foarte scurt timp unul dintre cei mai bogaţi şi cunoscuţi brokeri de pe Wallstreet. Şi insoliţi, evident. După o foarte intensă perioadă de glorie este mirosit de FBI şi arestat. Pierde tot, face puşcărie şi devine apoi un speaker care merge în turnee prin întreaga lume pentru a dezbate problema lui…

E vorba aici despre un geniu veşnic teribilist (în sensul bun) al comunicării. Apoi despre o avalanşă de idei şi concepte care vin fără sfârşit din mintea acelui individ şi care aproape întotdeauna se bat cap în cap cu tot ceea ce a făcut el în realitate, dar care parcă au sens, cumva.

N-am putut să nu mă gândesc la faptul că sunt o mulţime de inşi care deţin secretele succesului şi le împărtăşesc cu ceilalţi, de cele mai multe ori contra bani, dar şi gratis prin seminarii, cursuri, conferinţe. Întrebarea care îmi răsărea tot timpul în minte era de ce oare aceşti tipi, care deţin ingredientele magice ale lipsei de griji, nu o practică pentru ei în loc să o predice. Pentru că majoritatea, dacă nu chiar toţi, erau aproape la fel ca nişte bugetari, adică nu trăiau decât dintr-un salariu la o firmă sau din seminariile pe care le ofereau.

Ei bine, în cazul lui Jordan Belfort, situaţia e altfel, destul de clară. El chiar a fost un om de succes, a ajuns pe culmile cele mai înalte ale înavuţirii rapide şi la scară mare (au fost momente când câştiga câteva milioane de dolari pe zi din tranzacţii reuşite), dar epoca lui a trecut. A făcut greşeala să îşi încalce principiile pe care pe atunci le practica mai mult inconştient, aşa cum zice şi el, şi a comis ilegalităţi multe şi mari, la fel de mari ca averea pe care a făcut-o. Prin urmare a pierdut tot şi probabil nici nu mai are acces, ori credibilitate de a mai fi activ pe piaţa bursieră. Aşa că, de acum încolo, predică, învaţă pe alţii cum să facă lucrurile bine în locul lui. E cazul cumva al hoţului spăşit care vrea să dea înapoi societăţii ceea ce a luat, care e cuprins de penitenţă. Ce dacă e sponzorizat în turneele sale de însuşi Richard Brenson, miliardarul? E o simplă coincidenţă…

Sunt multe reţete ale succesului, inclusiv aceea a lăcomiei (dacă îţi cultivi lăcomia până la paroxism, ai să cunoşti cu siguranţă succesul), dar pentru "Lup” cele 4 principii care, spune el, merg oriunde, în orice domeniu, sunt: viziune, controlul emoţiilor şi stărilor, controlul credinţelor şi convingerilor preconcepute şi strategia.

Presupunând că aceste principii se aplică realităţii imediate, să le privim mai de aproape.

Principiul viziunii, esenţial în toate domeniile în care umbli, spune el, nu e acelaşi lucru cu scopul sau ţinta, e ceva mult mai amplu, mai departe şi mai grandios. Se pot născoci viziuni pentru orice, uneori chiar e mai mult o chestiune de orientare pur spirituală în spaţiu, de limbaj, de termeni, şi din păcate, cam mult din discursul maeştrilor în ale businessului de azi se bazează doar pe jonglarea cu termeni. Să menţionăm câteva: o lume mai bună, mai frumoasă, mai dreaptă, o viaţă mai uşoară, un viitor mai sigur, egalitate, libertate, accesibilitate mai largă etc.

Mai departe: controlul emoţiilor şi stărilor. Asta da, e mai interesant. Pentru că nicăieri în lume nu poţi face mare lucru dacă eşti sclavul stării pe care o ai la un moment dat. Mereu joci un rol pe care trebuie să ţi-l asumi atât de bine, încât să fii confundat cu el. Nu contează cum te simţi tu, important e ceea ce transmiţi. Poţi fi trist, dar să transmiţi veselie, neîncrezător, dar să transmiţi speranţă, îndurerat, dar să transmiţi putere, voinţă, determinare ş.a.m.d., astfel încât mesajul tău să meargă mai departe nebruiat, nealterat de o stare trecătoare. 

Controlul credinţelor şi convingerilor preconcepute. La fel de adevărat, principiu venit din prelungirea celui de dinainte, dar care vizează alţi parametri ce trebuie ajustaţi în timpul manifestării tale ca ins persuasiv, pregătit pentru succes. Cu alte cuvinte, trebuie să renunţi, cel puţin pentru moment, la prejudecaţi de ordin moral, etic, religios, cultural etc.

Şi, în sfârşit, strategia, cel din urmă, dar nu şi cel mai puţin important principiu, enumerat de un om cândva de succes, care este de fapt şi unul obligatoriu în toate domeniile. Fără strategie nu poţi fierbe nicio varză. Peste tot îţi trebuie un plan, o tehnică, o idee măcar de acţiune, altfel nu ai nicio şansă de reuşită.

Nu pot să nu remarc predispoziţia spre clasificare, spre ordonare logică a ideilor, spre teoretizare a acestui cavaler Jedi, cândva un drogat nonstop anarhic. E mult spus că fostul escroc de pe Wallstreet a devenit filosof, dar un gânditor tot este.

Oare câte dintre aceste idei pot fi aplicate în România? Câţi lupi, hiene, vulpi, iepuri, porci mistreţi sau de ogradă, şerpi, lipitori, găini, pui, cocoşi, urşi avem şi noi pe strada Victoriei, a Cotroceniului sau mai ştiu eu pe unde şi care urmează cele 4 principii ale lui Belfort? Multe dintre aceste jivine, cu siguranţă, au propriile principii pe care le vor propovădui după decădere. E mai ceva ca în Descrierea Moldovei de Cantemir.

Întrebarea care s-ar pune obligatoriu la finalul acestui articol ar fi: este succesul pentru toţi? Poate fi el sintetizat, transformat într-o pilulă, prefabricat, semipreparat şi cumpărat ca atare, apoi prin parcurgerea câtorva paşi să poată fi crescut într-un ghiveci acasă, gătit instant, ca un pliculeţ de supă? Poate oricine să devină bogat, dacă urmează paşii oricărui propovăitor al succesului? Pentru că aşa zic toţi, că oricine poate face asta, chiar şi un copil: ”E foarte simplu, important e să urmezi întocmai paşii”. Nu cumva e vorba aici despre un alt produs, aşa cum sunt multe de pe piaţă, care necesită o asamblare prea sofisticată poate chiar imposibilă ca să merite banii?

Eu cred că nu există reţetă a succesului. Când îţi trebuie nu o ai, iar când o ai nu-ţi mai trebuie. Ceea ce există, însă, e fler. Dacă îl ai, bine, dacă nu…

Briscan Zara este scriitor şi publicist