Fury a fost suspendat

vineri, 14 octombrie 2016, 01:43
2 MIN
 Fury a fost suspendat

 

Boxerul britanic renunţase, oricum, la toate centurile care îi rămăseseră
 
Campionul mondial al greilor, Tyson Fury, a fost suspendat, ieri, de Corpul de control al boxului britanic, până la finalizarea investigaţiilor privind acuzaţile de dopaj şi problemele de sănătate de care suferă sportivul. Decizia Corpului de control al boxului britanic de a-i retrage licenţa lui Fury vine la o zi după ce boxerul britanic a anunţat că renunţă "cu efect imediat" la centurile WBO şi WBA pentru a se putea concentra pe "tratamentul medical şi de recuperare". Fury pierduse titlul IBF după ce a decis să-i acorde revanşa lui Kliciko şi nu a acceptat să lupte cu şalangerul desemnat de IBF, Viaceslav Glazkov. Fury, în vârstă de 28 de ani, nu a mai luptat de la întâlnirea cu Vladimir Kliciko, din noiembrie 2015, când a intrat în posesia centurilor WBA, IBF şi WBO. De atunci, britanicul a amânat de două ori revanşa cu pugilistul ucrainean. Tyson Fury a fost depistat pozitiv cu cocaină, la un test efectuat la 22 septembrie. El a declarat într-un interviu acordat revistei Rolling Stone că trece printr-o depreseie puternică, o tulburare bipolară, motiv pentru care a consumat alcool şi cocaină, afirmând că nu mai vrea să boxeze şi precizând că îşi doreşte să moară. El oricum ar fi urmat să fie deposedat de aceste titluri după ce a anulat de două ori meciul revanşă cu ucraineanul Vladimir Kliciko.
 
 
 

Comentarii