GALERII FOTO: Uimitoarea Turcie din spatele plajelor Antalyei şi Bodrumului

În doar cinci minute am trecut pur şi simplu de pe un continent pe altul. A doua zi, în numai două ore, am schimbat ultramodernele clădiri zgârie-nori din sticlă şi metal înalte de 40-50 de etaje, din cartierele de bussines, cu sate în care comerţul se face încă la tarabe ca în România în anii ’90, cu papuci de plastic şi zaharicale expuse la vânzare în condiţii deloc îmbietoare. A treia zi, în numai 40 de minute am coborât de la popasul de pe autostradă situat la aproape 1.900 de metri înălţime, cu vârfuri albe de zăpadă de-o parte şi de alta, şi unde la ieşirea din autocar pentru ţigară geaca groasă pe umeri era obligatorie, la malul mării situat chiar lângă munţi, şi unde portocalele şi zarzării erau deja în pârg, pe o căldură de peste 30 de grade. Fără nicio îndoială, Turcia este o ţară a extremelor. Poate chiar a tuturor extremelor, fie ele sociale, economice sau culturale. Solicitantul, dar foarte interesantul "Press Trip" oferit de firma de turism Prestige Tours unui grup de ziarişti români, pentru a promova ţara ca destinaţie turistică în noul context economic şi politic, ne-a confirmat din plin acest lucru.

Turcia luptă la baionetă pentru orice turist

Ca vizitator român, ceea ce te izbeşte din prima în Istanbul este, fără îndoială, traficul şi cozile de maşini infernale. Cu toate acestea, în imensa mare de maşini, pe străzi şi cu câte şase benzi pe sens pe care se circulă ore întregi bară la bară, nu auzi un claxon. Este prima surpriză: vulcanicii şi temperamentalii turci par a avea în trafic un calm mai curând englezesc, dacă nu chiar scandinav. “Aventura” noastră prin traficul din Istanbul, capitala economică a Turciei, aveam însă să o simţim în a doua zi a călătoriei, când a trebuit să ne îndreptăm spre est, spre Cappadochia. Prima zi a “Press Trip”-ului de o săptămână, calatorie in care am fost insotiti chiar de CEO Prestige Romania, Elena Anghel, si de Aytac Acikgoz, director in cadrul Calypso Tour Turcia, avea să fie destinată exclusiv marii metropole de circa 7 ori mai mare ca populaţie decât Bucureştiul, cam cât 40 de Iaşuri, dar egal ca suprafaţă cu judeţul Iaşi. Călătoria grupului de aproape 30 de jurnalişti din toată ţara, din care a făcut parte şi “Ziarul de Iaşi”, a fost organizată de operatorul de turism Prestige, unul dintre cei mai importanţi pe relaţia cu Turcia. Contextul acestui “Press Trip” este şi el unul interesant. Prestige Bucureşti tocmai a fost cumpărat de Calypso Tour, unul dintre cei mai mari operatori de turism turci, cu sediul în sudul ţării, în Antalya. Achiziţia face parte dintr-un plan mai amplu al firmei turce, care a cumpărat operatori de turism din întreaga zonă de est a Europei. Lanţul de achiziţii poate fi astfel văzut şi ca un efort de a contracara scăderea abruptă a numărului de turişti ruşi care vin în Turcia, în urma recentului conflict diplomatic ruso-turc şi răcirii relaţiilor dintre Putin şi Erdogan, cu repercusiuni inclusiv economice. Ca să vă faceţi o imagine asupra dimensiunii acestor consecinţe politice, iată câteva cifre: anul trecut, dintre cei 11 milioane de turişti străini care au stat pe litoralul sudic al Turciei, în regiunea Antalya, cu toate renumitele şi numeroasele ei staţiuni, circa 4,5 milioane au fost ruşi. Anul acesta, rezervările turiştilor ruşi se anunţă a fi undeva la 1-1,5 milioane. Iată întrebarea chinuitoare a operatorilor turci de turism: cu ce va fi umplut acest imens gol? Achiziţiile de care vorbeam mai sus, dar chiar şi “Press Trip”-ul la care a participat şi “Ziarul de Iaşi”, pot fi o parte mică din răspuns. Iar călătoria grupului de ziarişti români, tocmai din acest motiv, a acoperit un “Top 10” al celor mai interesante destinaţii turistice din Turcia, în încercarea de a promova ţara ca destinaţie de sejur, prin ochii jurnaliştilor. Şi, deşi mulţi români când spun Turcia văd deja litoralul, surpriză: doar două destinaţii din acest aşa-numit “top 10” au fost cu plajă, la mare. Oricât de bine ştiam geografia ţării, aveam să descoperim locuri de-a dreptul surprinzătoare şi fascinante.

Trei destinaţii obligatorii în Istanbul

După aterizarea la Istanbul, grupului nostru i-a fost pus la dispoziţie un autocar şi un ghid, cu care aveam să străbatem timp de o săptămână Turcia, cu tot ce era mai important de vizitat. Ajutaţi şi de ghid, un absolvent de facultate tehnică la Timişoara, specializat ulterior în creştinism timpuriu, pentru Istanbul, recomandările de o zi au fost simple: Moscheea Albastră, Hagia Sophia şi o croazieră pe Bosfor, la bordul unui mic iaht.

Moscheea Albastră (sau Moscheea Imperială a sultanului Ahmed), este moscheea naţională a Turciei, fiind unul dintre simbolurile ţării. A fost construită între anii 1609 şi 1616, în timpul domniei sultanului Ahmed I, din dorinţa de a ridica în Istanbul o moschee care să îi poarte numele, dar şi care să concureze sau chiar să depăşească în măreţie cea mai importantă moschee din oraş la acea vreme, Hagia Sophia, având în vedere că aceasta din urmă era ridicată de creştini. Cât priveşte Hagia Sophia (Catedrala Sfânta Sofia din Constantinopol), aceasta a fost catedrala Patriarhiei de Constantinopol, apoi moschee, astăzi muzeu. Potrivit Wikipedia, se spune că slujbele ţinute în Sfânta Sofia erau grandioase, iar participarea la una din aceste slujbe a determinat delegaţia cneazului Vladimir I să opteze pentru creştinarea ruşilor de către Patriarhia de Constantinopol. Ultima ceremonie creştină a fost ţinută în 29 mai 1453. Sultanul Mahomed, cuceritorul Constantinopolului, a dat ordin ca Sfânta Sofia să fie transformată în moschee. Legenda spune că pe unul dintre pereţii albi s-a păstrat amprenta palmei pline de sânge a sultanului.

Cât priveşte croaziera pe Bosfor, altfel de incursiuni sunt una dintre atracţiile Istanbulului, costul mediu fiind de circa 10 euro de persoană. Croaziera durează 1-2 ore, timp în care îţi poţi face şi o idee despre imensitatea acestui oraş întins pe două continente, având de-o parte şi de alta castele, palate, reşedinţe ale sultanilor, dar şi poduri impresionante între Europa şi Asia. Rugaţi-vă să fie cald şi soare: noi am prins înnorat, vânt, frig şi chiar ceva ploaie… Dar tot a fost fascinant!

GALERIE FOTO ISTANBUL

La est de Ankara, o altă Turcie

Drumul de ieşire din Istanbul este cel mai adesea o adevărată aventură rutieră. Ne-am trezit la 5,30, în încercarea de a pleca la 7 dimineaţa, ca să evităm traficut de groază de la primele ore. N-a fost să fie: cel puţin o oră am mers cu viteză mai mică decât cea a mersului pe jos, 5 km/h. Ne aştepta însă o destinaţie incitantă, chiar dacă la 700 km distanţă: bisericile şi lăcaşurile primilor creştini, din Cappadochia, dar şi Kaimakli, oraşul subteran pe 7 niveluri, sub munte, al creştinilor care pe la anii 500 se ascundeau de prigoana romană, apoi, peste câteva secole, de cea musulmană. Măreţia simplităţii şi puterea credinţei în Dumnezeu nu pot fi surprinse în altă parte mai bine ca aici, la circa 300 km sud-est de Ankara. Muzeul Naţional în aer liber din Goreme, un complex monahal de mai multe biserici săpate în piatră şi capele acoperite cu fresce, este unul dintre cele mai cunoscute locuri de atracţie turistică din Turcia. Pentru amatori, drumul până la Goreme poate fi parcurs foarte uşor cu trenul din Istanbul. În afară trenului se poate merge şi cu autocarul sau cu avionul din, sau până la, Istanbul. În Istanbul nu este deloc grea găsirea unui autocar cu destinaţia Cappadocia. De aici şi până în Cappadocia se merge cu autocarul, care pleacă la 7 seara şi care ajunge la aproximativ 6 dimineaţa. Astfel, drumul până în Cappadocia durează cam o noapte, şi costă circa 30 de euro. O altă varianta de a ajunge aici, din Istanbul, este avionul, care face cam 2 ore, dar costă 100-200 de euro. Perioada optimă din an pentru a vizita Cappadochia este în afara sezonului, adică iarna sau toamna târziu. În timpul verii, când locul este cel mai vizitat, o zi obişnuită numără până la 2.000 de turişti, iar căldura este una de-a dreptul sufocantă. Hotelul la care am fost cazaţi, Crystal Kaimakli, este unul de 5 stele, all inclusive, preţul pentru o noapte fiind de circa 100 de euro camera cu pat dublu, toate mesele incluse.

GALERIE FOTO MUNȚII TAURUS

Goreme # "Nu ne puteţi vedea”

Goreme înseamnă "nu ne puteţi vedea". Conform tradiţiei şi numelui locului, acum două milenii, creştinii au fugit din sud pentru a se ascunde de persecuţia romanilor, de aceea bisericile creştine din Goreme şi Urgup, oraşul vecin, sunt printre cele mai vechi din lume. Începuturile vieţii monahale în aceste locuri se întinde în istorie până în perioada romană de început al creştinismului. Parcul muzeu deţine mai multe obiective turistice, însă, dintre ele, cele mai apreciate sunt bisericuţele rupestre, săpate în stânca moale din tuf vulcanic. Tot din cauza acestui tuf, peisajul zonei uimeşte la tot pasul, de parcă natura s-a luat la întrecere cu ea însăşi pentru a vedea cât de ciudat poate eroda piatra. Formele de relief bizare sunt că la ele acasă, iar munţii coloraţi în galben, roşu şi punctaţi de alb şi roz înconjoară locul.

Tot în zonă se poate vizita Kaimakli, fascinantul oraş subteran pe 7 niveluri, din care doar 3 vizitabile (din motive de siguranţă), loc considerat centrul turistic al Cappadochiei. În subteran, în zonă se găsesc circa 10 oraşe, unele cu peste 10 niveluri, care puteau adăposti în total peste 20 de mii de creştini, oraşele comunicând între ele prin tuneluri de până la 10 km, în scop de apărare. Creştinii s-au adăpostit aici sub presiunea invaziilor arabe începând cu secolul al VII-lea şi până în secolul al X-lea. Oraşele subterane aveau şcoală, biserică, cimitir, cămări, bucătării, sistem de canalizare, coşuri de ventilaţie, ba chiar şi camere de vinificaţie. Nu se ştie când au fost construite aceste oraşe, galeriile fiind săpate natural în mare parte. Se presupune că ele existau încă din anul 401 I.H. iar creştinii au extins ceea ce au găsit, pe parcursul mai multor secole. Vizita în aceste subterane presupune un spate solid, căci mare parte se merge aplecat. Staţi însă liniştiţi: oricum veţi ieşi de aici cu câteva lovituri la cap, dacă nu chiar cucuie…

GALERIE FOTO BISERICUȚE CREȘTINE GOREME

GALERIE FOTO CAPPADOCIA KAYMACLI – ORAȘ SUBTERAN

Konya, capitala conservatorismului musulman

După două zile, am “decolat” cu autocarul, din această zonă fascinantă şi plină de istorie, spre sudul însorit. Nu înainte de a vedea alte locuri interesante, pe drumul de circa 500 km până în Antalya, pe ţărmul Mediteranei. Prima oprire a fost la circa 100 km înainte de Konya, unul dintre marile oraşe ale Anatoliei. Aici am vizitat caravanseraiul Sultan Hani, cândva unul din cele mai importante popasuri pe Drumul Mătăsii. Este cel mai mare si cel mai bine conservat caravanserai din Turcia, fiind construit in anul 1230.

A doua oprire: Konya, un oraş de circa 500.000 de locuitori, considerat centrul cultural al Turciei, fiind în acelaşi timp cel mai conservator oraş din ţară, în sens musulman. Aici am vizitat atracţia nr. 1: Muzeul Mevlana Rumi, un obiectiv cumva unic în lume, singura mănăstire de aşa-numiţi călugări rotitori (călugări dervişi, care dansau când se rugau la Allah). E al doilea cel mai vizitat muzeu turcesc. La coborârea din autocar pentru a vizita muzeul, jurnalistelor din grup li s-a spus să-şi strângă tot părul sub batic, niciun fir să nu iasă, iar pielea să nu se vadă decât pe faţă şi în partea de jos a picioarelor. Konya e şi un mare centru universitar, iar ghidul ne spune că studenţii, mai liberali, intră des în conflict cu populaţia. Aceştia fac manifestaţii, încurajându-se anterior cu alcool, studentele ies cu buzele roşii şi cu fustele despicate până la genunchi, iar lumea îi ia la lovit cu ouă… N-am prins o astfel de manifestaţie, dar conservatorismul de aici l-am simţit şi pe pielea noastră. De exemplu, la restaurantul din Konya la care am mâncat de prânz nu era absolut deloc alcool, deşi era un local mare, scump, 2,5 euro o cola mică de pildă. Ca urmare, unii colegi s-au dus la autocar să aducă un vin, să fie pentru prânz. Nici aşa nu a mers: a ieşit scandal, a venit patronul, negocieri, până la urmă n-am putut desface nimic.

Întemeietorul Ordinului Mevlinilor, Mevlana Rumi, un poet şi filosof mistic persan, născut în 1207 undeva în Afganistanul de azi, este, aşadar, cel care a înfiinţat la Konya ordinul călugărilor rotitori (dervişii dansatori), scoşi în afară legii însă de Ataturk, care le-a transformat biserica în muzeu. Aşa că, la vizita noastră, calugări dervişi nu mai erau pe acolo decât din ghips. Potrivit perceptelor dervişilor, trebuie să uiţi de ţine când îl iubeşti pe Allah. Aşa că te învârţi şi dansezi rotindu-te până uiţi de ţine. Doar aşa poţi să îl iubeşti pe Allah, nu rugându-te şi de fapt gândindu-te tot la ţine. Hm, poţi să nu le dai dreptate? Mevlana Rumi a fost şi unicul reprezentant al misticismului musulman. Oricum, religiei musulmane nu îi este specifică călugăria, şi nici misticismul. De aceea probabil şi că amândouă au dispărut în timp.

Multe chestii interesante am mai aflat şi de la ghid. De exemplu, că să devii derviş, treceai de trei probe, toate de o duritate copleşitoare. Prima din ele: erai ţinut 40 de zile închis într-o celulă, unde primeai numai apă şi mâncare la limita subzistenţei, precum coji, firimituri etc. După asta, erai ţinut două zile într-o cameră cu mesele pline de fripturi de oaie, pâini calde şi alte bunătăţi. La ieşire, dacă papucii îţi erau puşi în uşă cu vârfurile spre ieşire, însemna că nu eşti bun de derviş. Iar dacă papucii erau invers, spre înăuntru, însemna că poţi să treci la testul II…

GALERIE FOTO KONYA MEVLANA

GALERIE FOTO CARAVANSERAI SULTAN HANI

O româncă la concursul de miss

De la Konya am întors spatele conservatorismului musulman pentru a reveni în zonele mai pro-occidentale ale Turciei: de data asta nu la Istanbul, ci în sud: provincia Antalya. De la autostrada care urca până la 1.900 de metri, printre munţi albi de zăpadă, aveam să coborăm în nici o oră la temperaturi de peste 30 de grade, cu portocali copţi în copaci. Resortul all inclusive Crystal WaterWorld avea să ne ofere, pentru două zile, toată tihna şi beneficiile traiului lipsit de griji din astfel de locaţii, şi care face destinaţia atât de râvnită pentru milioane de turişti. Erau deja cazaţi foarte mulţi nemţi, englezi, chiar ruşi. Să dăm şi câteva cifre: la Crystal WaterWorld, camera cu pat dublu în care am fost cazaţi costă 80 de euro, în regim all inclusive. Locul este însă ideal pentru familiile cu copii, resortul fiind bine utilat în distracţii specifice şi celor mici, dar având şi multe piscine de toate mărimile, săli de fitness etc. Iar mâncarea, la restaurantul principal (la toate fiind inclusă în cazare), era atât de diversă încât, ca să vă faceţi o idee, numai peşte era de 4-6 feluri la fiecare servire.

Sejurul nu a fost însă chiar tihnit şi lipsit de momente palpitante. În una din seri, chiar ne-am amuzat în urma unei întâmplări cel puţin hazlii. A fost concurs de miss (Miss Crystal WaterWorld), anunţat de câteva zile, cu candidate dintre turistele cazate. Au urcat pe scenă 4 femei din Germania, o englezoaică şi, nu ştiu de unde a apărut, o româncuţă simpatică foc, de prin Râmnicu Vâlcea (am aflat la final, era cu cineva după aia, părea tăticul, dar cred că mai degrabă putea fi altcineva, în fine). Ei bine, toate concurentele româncei era îmbrăcate ca de stat în casă, lejer, aveau şi nişte ani, erau mai împlinite. Au urcat probabil pe scenă aşa, for funny… Românca, în schimb, niciun compromis vestimentar: la patru ace, rochie lucioasă şi deasupra genunchilor, spate gol cu dungi de dantelă, tocuri cui, vreo 25 de ani, sâni generoşi, decolteu, tot ce trebuie, încât turcii din primele rânduşi nu-şi mai luau ochii de pe ea. Mai ales când fata mai schimba provocator picior peste picior, pe scenă. Ce mai, atmosferă încinsă la maximum. Numai că publicul, cam vreo 150 de oameni, era dominat de nemţi, multe femei, aceştia fiind mulţi şi în resort. La fiecare probă, notele se puneau în funcţie de cât de tare se aplauda sau ovaţiona. Câţiva din grupul românilor ne-am dus acolo că era chiar lângă restaurantul în care am mâncat şi care la 21,30 se închidea. Şi, cum mai voiam să bem câte un vin sau o bere, ne-am mutat acolo, că era cel mai aproape loc deschis şi am auzit zgomot şi veselie. Când am văzut noi că românca era “sabotată” la aplauze, s-a dat mobilizarea prin telefoane şi a fost adus tot grupul nostru, 30 de oameni, la local, la aplaudat.. Era însă clar la un moment dat că aplauzele erau mai puternice pentru nemţoaice. La fiecare probă, româncă tot intra în finală cu câte una, iar barajul se dădea prin repetarea aplauzelor pentru fiecare pe rând până se lămurea treaba. Am fost şi noi tari pe poziţie, strigam, urlam… Româncă însă mereu tot pe locul 2 ieşea (mai puţin la dans turcesc, unde în mod cert era călare pe situaţie). Până la urmă, a jonglat animatorul turc de pe scenă punctajul, nu ştim cum a făcut (că era clar că nemţoaicele aveau punctaj mai mare, dar că românca era pe departe mai făţoasă decât toate la un loc) şi le-a declarat pe toate câştigătoare, spre dezamăgirea tuturor. S-a plecat apoi la Irish Pub, în grup, pentru înecarea amarului…

GALERIE FOTO ANTALYA

GALERIE FOTO TEATRUL ANTIC GREC ASPEDOS

GALERIE FOTO GRĂDINĂ BOTANICĂ ANTALYA

Mai mare decât Disneyland

Tot din mers am vizitat impunătorul Rixos World, parcul de distracţii care se va deschide pe 15 iunie (zic ei!) şi care va fi ca suprafaţă cel mai mare din lume, mai mare şi decât Disneyland Paris. Ca european, multe lucruri pot părea aici de un kitsch înfiorător, dar dezvoltatorul ne asigură că s-a adaptat după cerere, cu costisitoare studii de impact. E făcut, oricum, cu fonduri ale unor miliardari din Turcia, Emirate, Turkmenistan şi Tadjikistan (toţi din zona petrolului şi gazelor). Oricum, investiţia e de 1 miliard de dolari, iar aici lucrează non stop 2.500 muncitori. Sejurul va fi acceptabil ca preţ: 800 dolari pe săptămână de persoană, fiind gândit în general pentru familii cu copii. Asta numai cazarea şi demipensiunea, restul se plăteşte. E ceva între foarte interesant, foarte grandios şi foarte megalomanic. Oricum, impresionant…

O altă oprire “exotică”: Mardan Palace, o nouă investiţie aparent megalomanică, a unui alt miliardar petrolist, dar din Azerbaidjan. Este un adevărat monument al luxului şi (cel puţin aşa mi-a părut la prima vedere) al gustului îndoielnic. Este însă pliat pe arhitectura zonei, în ciuda luxului orbitor. Mardan Palace este un ditamai hotelul care a costat 1,4 miliarde de dolari, Mardan fiind numele tatălui Investitorului. Tot ce e galben e poleit cu aur, în total 46 kg. Pe aici au stat Richard Gere, Paris Hilton, Sakira şi alţii. Oricum, impresionant. Chiar şi nisipul a fost adus special pe plajă tocmai din Egipt, cu vaporul, că să fie fin şi alb. Apartamentul regal costă aici 15.000 de dolari/noapte. Nu vă speriaţi, că am găsit şi mai scumpe! Aici am mâncat şi prânzul, numai chestii bizare şi exotice. Despre nişte păsărele fripte din farfurie, pe care le alesesem expres, am întrebat cum se cheamă; n-am găsit corespondent nici în engleză, iar chelneriţa a zis că-s nişte păsări aduse din Turkmenistan, ceva “baiadirli” sau cam aşa ceva. Cum s-o fi chemând, dar au fost bune…

GALERIE FOTO RIXOS WORLD I

GALERIE FOTO RIXOS WORLD II

GALERIE FOTO MARDAN PALACE

“Bunkerul de lux” în care au stat trei şefi de stat

În drum spre ultima locaţie am vizitat Aspendos, teatrul antic grecesc situat la sub 20 km nord de Antalya, dar şi impetuoasa grădină botanică din acelaşi oraş, dată în folosinţă în aprilie a.c., fiind una dintre cele mai mari din lume. Aici, imaginile vorbesc cât o mie de cuvinte. Am plecat însă cu o amărăciune: România nu avea un “stand” aici. Autorităţile turce au pus la dispoziţie gratuit oricărei ţări spaţiu de expunere botanică. Moldova avea un spaţiu, România, însă, nu.

Ultimele două zile le-am petrecut la un resort de vile situat chiar lângă mare, la Kemer, într-o pădure de pini: Nirvana Lagoon Suites&Spa. Preţul era unul pe măsură: 200 euro pe zi de familie, totul în regim ultra all inclusive. Dacă ai aceşti bani, chiar merită… Nu ştiu însă cât merită să stai în vila VIP a resortului, un “bunker de lux” în care s-au desfătat recent trei şefi de stat cu familiile lor (doi din zona Mării Negre, unul din Balcani). Cazarea aici costă 20.000 de dolari (18.000 euro) pe noapte, iar proprietarul complexului în care este situată spune că are circa 7-8 clienţi pe an aici, din zona VIP-urilor occidentale sau arabe. Deşi e imensă, cu piscină şi grădină exclusive, totul înconjurat de o superbă şi frumos mirositoare pădure seculară de pini, rezidenţa de lux are o capacitate de numai 7-9 persoane. Deşi adesea au stat numai două. Zona "buncărului de lux", dar şi a întregului complex, este una de-a dreptul impresionantă, privilegiată de natură: marea în faţă, cu cea mai limpede apă din Mediterana, şi Munţii Taurus în spate, cu vârfuri albe şi înalte de aproape 4.000 m, care încep abrupt şi parcă înfricoşător la numai câteva sute de metri în spate… Oricât ne lăudăm câteodată propria ţară, cu astfel de locuri nu ne vom putea “bate” niciodată.

De altfel, secretul marilor investiţii turce în turismul din zonă ne-a fost dezvăluit chiar de proprietarul acestui resort ultraluxos: statul dă dezvoltatorilor din turism prin licitaţie terenul gratuit, în concesiune pe 50 de ani, plus subvenţii la credite cu 1% dobândă pe an. Iată, aşadar, de ce riviera turcă rivalizează de la egal la egal cu toate cele vestice ale Mediteranei!

GALERIE FOTO BUNKER DE LUX NIRVANA LAGOON, I

GALERIE FOTO BUNKER DE LUX NIRVANA LAGOON, II

Întoarcerea acasă

După exact o săptămână, atât cât a durat acest Press Trip de excepţie oferit de Prestige Tours, ne urcam în avion pentru întoarcerea acasă. Două agende pline de notiţe, trei carduri de poze, dar şi un cap doldora de informaţii noi şi uimitoare, despre o ţară la care majoritatea ne gândim doar ca o destinaţie estivală, pentru plajă şi “all inclusive”, dar care are, fără îndoială, mult mai multe de oferit. Ceva greu de definit am simţit la decolare: nu ştiu unde este România, dar Turcia sigur se află pe drumul cel bun…

Grupaj realizat de Claudiu RAUS (Press Trip organizat de Prestige Tours Romania)