Grade de libertate în justiţia românească

După evenimentele dramatice din vara anului 2012 şi după toate derapajele care au urmat de atunci încolo, şi preşedintele, şi alte figuri proeminente din sfera politică sau din societatea civilă au dorit să ne asigure, în repetate rânduri, că există totuşi o veste bună: în ciuda asaltului puterii instituţiile cheie din zona sistemului de justiţie au rezistat. Pe termen lung sau chiar mediu acest tip de optimism e însă nejustificat. E greu de crezut că o maşinărie de putere cinică şi performantă aşa cum este PSD va abandona pur şi simplu lupta. În fapt, în eşafodajul sistemului de justiţie au apărut deja spărturi. S-a lucrat pe două fronturi. Pe de o parte, prin modificări de ordin legislativ (în ceea ce priveşte interceptările telefonice, de exemplu) capacitatea de operare a DNA este acum serios diminuată, după cum şi rolul Înaltei Curţi în materie de corupţie la vârf este şi el limitat. Pe de alta, procurorul general a intrat ferm în siajul PSD şi, mai voalat, CSM a fost cel puţin neutralizat. În plus, raportul de forţe din Curtea Constituţională s-a schimbat şi el, iar lucrul acesta va deveni probabil vizibil în momentele cheie.

Toate aceste repoziţionări sunt importante, şi nu doar pe plan intern. Intervenţiile tranşante din exterior, de la Bruxelles şi de la Washington, împotriva agresării statului de drept s-au sprijinit pe aceste instituţii. Una este este să ceri din afară respectarea deciziilor Curţii Constituţionale sau să te raliezi unor poziţii critice exprimate de CSM faţă de ingerinţele politice în justiţie şi cu totul altceva să critici derapajele puterii în absenţa acestor elemente. Cum nu este de presupus că între timp va creşte dramatic apetitul real anti-corupţie din societatea românească pare mai degrabă destul de probabil să ne întoarcem din acest punct de vedere, cel puţin în parte, la modelul de operare în justiţie din perioada guvernării Năstase. Sigur există şi diferenţe importante. Deocamdată instituţiile din justiţie sunt evident mai solide şi mai independente ca în urmă cu 10-12 ani. Însă, pe de altă parte, contextul politic e mai defavorabil (nu există, ca atunci, un front unit, cu sprijin popular semnificativ, împotriva puterii), iar România a devenit între timp membru al UE. Or, pârghiile de intervenţie din exterior erau mult mai puternice în perioada de preaderare decât acum când singurele mecanisme formale de intervenţie se bazează pe raportul MCV, de care actuala putere pare să se sinchisească tot mai puţin.

Dar la ce ne putem aştepta în mod concret dacă lucrurile vor evolua, foarte probabil, în această direcţie? Şi cine vor fi principalii beneficiari? Deocamdată, Ministerul Public (cu toate componentele sale, inclusiv DNA) e încă relativ independent. Există desigur abuzuri, există şi corupţie şi, punctual, chiar ingerinţe politice (e ilustrativ faptul că pentru a-l aduce cu mandat pentru audieri pe Nicuşor Constantinescu a trebuit să vină o echipă de la Bucureşti). Însă nu suntem nici pe departe în situaţia unui control politic direct şi extins asupra sistemului justiţie aşa cum se întâmpla în perioada 2001-2004 când ministrul justiţiei de atunci, Rodica Stănoiu, întreba în şedinţa Biroului Naţional al PSD dacă "să dea drumul la dosare". Dacă însă lucrurile se vor schimba se va discuta, oare, din nou în PSD despre ideea de "a da drumul la dosare" împotriva adversarilor sau partidul se va mărgini doar să blocheze acţiunile deranjante din justiţie? Tentaţia e mare. Unii lideri politici ai actualei puteri vor dori să plătească poliţe, alţii vor dori să utilizeze o armă potenţial devastatoare în bătălia pentru putere din exteriorul sau chiar din interiorul propriului partid. Nimic nu este exclus.

Pentru Victor Ponta un context, chiar şi doar parţial schimbat din acest punct de vedere, poate oferi avantaje semnificative. Atât procurorul general, cât şi ministrul justiţiei sunt în primul rând oamenii săi, înainte de a fi ai partidului. Dacă are evident tot interesul să-i protejeze pe cei care îi sunt apropiaţi, precum Dan Şova sau Sebastian Ghiţă, demersurile penale în care sunt implicaţi baronii marcanţi PSD din teritoriu, sau chiar Liviu Dragnea la centru, sunt departe de a-l deranja. Din contra îi ţine sub presiune dându-i o mai mare marjă de manevră în interiorul partidului. Cu un beneficiu suplimentar: lăsând să curgă anchetele în curs în astfel de cazuri, premierul poate clama faptul că sistemul de justiţie rămâne independent.

Cert este că ne aşteaptă o perioadă destul de complicată, tulbure şi periculoasă, cu multe grade de incertitudine. Atunci când subordonarea politică a justiţiei este evidentă, ca în cazul Ucrainei, anchetele şi sentinţele la comandă sunt limpezi pentru toată lumea. E greu să iei în serios condamnarea Iuliei Timoshenko la Kiev. La fel, cum poţi lua de bune condamnările din Rusia cărora le cad victime exclusiv criticii şi adversarii regimului Putin? În situaţiile gri lucrurile devin însă mult mai complicate. Influenţele politice sunt mai greu de evidenţiat. În plus, vom intra într-o periodă în care prin plecarea lui Traian Băsescu de la Cotroceni, actuala putere, în special PSD, va exercita controlul asupra tuturor instituţiilor de forţă de stat, de la servicii secrete la o bună parte din sistemul de justiţie. Cât de abuziv se va exercita acest control, cât de mult vor fi afectate instituţiile, vor mai exista piedici, chiar şi minimale, în lupta anti-corupţie? Chiar dacă răspunsuri tranşante sunt greu de dat avem în acest moment destul de puţine motive de optimism.