De Sănătate

Punem punctul pe știi

Grevă japoneză în spitale

miercuri, 12 octombrie 2016, 01:51
1 MIN
 Grevă japoneză în spitale

 Mâine, sindicaliştii „Sanitas“ declanşează grevă japoneză în spitalele din Iaşi. Aceasta se va desfăşura fără întreruperea activităţii şi va fi marcată prin purtarea de însemne de grevă în intervalul 8.00-10.00. Săptămâna viitoare, miercuri, 19 octombrie, în acelaşi interval orar, este planificată şi greva de avertisment cu întreruperea activităţii timp de două ore.

La sfârşitul lunii, pe 31 octombrie, se va declanşa greva generală pe perioadă nedeterminată, începând de la ora 8.00. Revendicările sindicaliştilor ţin de corectarea discriminărilor sau inechităţilor salariale produse de OUG nr. 20/2016 şi OUG nr. 43/2016 sau de extinderea Contractului Colectiv de Muncă la nivelul sectorului „Sănătate. Activităţi veterinare”.

„Solicităm includerea în anexele OUG nr. 20/2016 a tuturor categoriilor de personal omise, respectiv asistenţa socială, unităţi medico-sociale, personal TESA, DSP, creşe, medicină şcolară, cabinete studenţeşti şi grădiniţe, muncitori de supraveghere din psihiatrie. De asemenea, cerem calcularea sporurilor şi a drepturilor salariale la salariul de bază actual, conform ultimului act normativ în vigoare şi reaşezarea valorică a salariilor pentru unităţile clinice şi neclinice”, precizează reprezentanţii „Sanitas“. O altă revendicare este elaborarea de urgenţă a unui nou regulament de sporuri în care acestea să fie raportate la riscurile la care sunt expuşi angajaţii din sistemul sanitar. 

 

Comentarii