Ian McEwan se plimba din nou prin Gradina de ciment

Articolul din „The Guardian“ spune povestea transformarii lui McEwan in romancier. La sfirsitul lui 1977, el se afla in Iowa, la un workshop pentru scriitori, cind a primit un telefon de la un editor, care s-a recomandat drept o fana a povestirilor lui. Ea l-a intrebat daca sint adevarate zvonurile ca ar fi terminat primul lui roman si daca poate sa i-l trimita.

„I-am spus nu“, isi aminteste Ian McEwan. „Nu-mi imaginez ce imi trecuse prin cap. Atunci ea mi-a zis: “Ce-ar fi daca as urca intr-un avion, as veni sa vizitez o prietena la workshop, iar ea ar lasa pe masa, ca din intimplare, romanul tau?”. I-am spus: “Ok”.“ Pe urma, ea l-a intrebat ce nume a pus romanului. „N-aveam nici o idee. Si ea imi spune: “De ce nu-l intitulezi Gradina de ciment?” Am fost de acord, fara rezerve.“

Restul, comenteaza „The Guardian“, este daca nu chiar istorie, macar legenda editoriala. Cartea a devenit un hit „cult“ de ambele parti ale Atlanticului si l-a propulsat pe McEwan in noua sa cariera de romancier.

La decenii de la debut, in ajunul unei alte adaptari teatrale a romanului, universul Gradinii de ciment pare, astazi, indepartat. Pe atunci, spune McEwan, lucrurile se vedeau altfel: „Era sfirsitul anilor ’70. Toata lumea parea concentrata pe faptul ca ne aflam aproape de sfirsit, ca totul se prabuseste. Londra era un oras murdar, semi-functional. Telefoanele nu functionau asa cum trebuie, metroul era un cosmar, dar nimeni nu se plingea. Totul alimenta un sentiment mai degraba apocaliptic“.

Astazi, romanul lui McEwan este pus din nou in scena de tinara companie Fallout Theatre, o noua adaptare care, este de parere „The Guardian“, pastreaza atmosfera amenintatoare si mare parte din oroarea fizica a cartii. Piesa va fi prezentata intr-un decor foarte potrivit: fostele tuneluri de metrou de sub statia Waterloo.

Nu este prima adaptare a Gradinii de ciment. In martie 2008, a fost prima oara adusa pe scena de FallOut Theatre, in Cambridge. Mai devreme, in 1993, romanul a stat la baza unui film realizat de regizorul si scenaristul Andrew Birkin, cu Charlotte Gainsbourg in rolul principal. Prima dintr-o serie care il face pe McEwan unul dintre cei mai adaptati autori contemporani.

I se pare ciudat lui Ian McEwan sa vada pe „altcineva imaginind o lume pe care el a creat-o?“, vrea sa stie „The Guardian“. „Este straniu“, admite autorul. „Te distanteaza. Dar realizezi ca vezi doar una dintr-un numar infinit de posibilitati. Uneori te fura: cind Joe Wright a distribuit-o pe Saoirse Ronan in rolul lui Byrony, in Ispasire, ea a reusit sa imi invadeze complet felul in care imi imaginam personajul. Azi, nici nu pot sa citesc cartea fara sa o am pe Saoirse in fata ochilor.“

Dar, spune „The Guardian“, in ciuda unei cariere „line“ de scriitor, lucrurile nu au stat la fel de simplu pentru Ian McEwan pe ecrane. Dupa ce a gustat succesul cu filmul TV The Ploughman’s Luck, el a avut ambitia de a alterna romanele cu scenariile. „Evident, nu a fost atit de simplu“, recunoaste McEwan.

Astfel, scenariul The Child in Time, despre un cuplu care incearca sa isi revina dupa rapirea copilului lor, este „in santier“ inca de la scrierea lui, in 1987. Scenariul scris de McEwan pentru Sam Mendes, On Chesil Beach, asteapta inca un regizor. Este in continuare prins intr-un conflict legal cu Hollywood-ul in privinta unui film pe care l-a scris pentru Macauley Culkin. Asta, fara a mai pomeni de faptul ca McEwan doreste, de multa vreme, sa scrie o continuare a filmului horror al lui David Cronenberg, Musca. „Am crezut ca e filmul perfect pentru mine“, spune scriitorul. „Numai ca Geena Davis (interpreta rolului principal in filmul original – n.r.) s-a certat cu studioul dintr-un anume motiv si, din moment ce ea detine jumatate din “conceptul Mustii”, nu am reusit sa gasim o solutie.“