Important parteneriat al Universităţii Tehnice cu un mare concern din Japonia

vineri, 09 iunie 2017, 01:56
2 MIN

În cursul zilei de ieri, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi“ din Iaşi (TUIAŞI) a încheiat un parteneriat cu o importantă companie din Japonia. Aceasta este specializată în producerea de instrumente de măsurare de înaltă precizie, comercializate în întreaga lume.

MITUTOYO este firma cu care TUIAŞI a încheiat parteneriatul, delegaţia companiei, condusă de Shiegeyuki Sasaki, directorul pe întreaga Europa, şi de Florin Călin, directorul general din România, semnând acordul propriu-zis în cadrul vizitei care a început la ora 17.

Împreună cu reprezentanţii companiei, în cadrul vizitei de la Iaşi a participat şi rectorul Universităţii Tehnice a Moldovei, prof.dr.ing. Viorel Bostan, acesta fiind începutul unei colaborări mai apropiate între cele două universităţi cu profil tehnic.

„Suntem foarte onoraţi pentru că astăzi, prin parteneriatul pe care îl încheiem, întregim ceva ce ar putea fi numit «perla coroanei», o serie de parteneriate importante pe care le avem cu companii de prestigiu la nivel mondial. Evident că MITUTOYO se distinge din acest punct de vedere, şi prezenţa dumneavoastră aici este pentru noi o confirmare a faptului că învăţământul ingineresc începe să capete din ce în ce mai multă importanţă, iar învăţământul dezvoltat la universitatea noastră este, şi prin dumneavoastră, confirmat ca unul de top. Sper ca rezultatele acestui parteneriat să se vadă în calitatea absolvenţilor noştri, o calitate de care cu siguranţă şi dumneavoastră o să aveţi nevoie“, a declarat prof.dr.ing. Dan Caşcaval, rectorul TUIAŞI.

După încheierea ceremoniei oficiale, membrii delegaţiei străine au vizitat, alături de reprezentaţii TUIAŞI, laboratoarele Facultăţii de Construcţii de Maşini de la Politehnica ieşeană.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii