De Business

Punem punctul pe știi

Interes în scădere pentru bursa locurilor de muncă destinata absolvenţilor (FOTO)

Numărul persoanelor care au venit ieri la bursa de locuri de muncă pentru absolvenţi a scăzut cu o treime.

sâmbătă, 26 septembrie 2015, 01:50
3 MIN

Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi nu a mai atras la fel de mulţi candidaţi ca în anii precedenţi. Faţă de evenimentul organizat în toamna anului 2014, la evenimentul de ieri numărul celor care s-au interesat de un loc de muncă s-a redus cu o treime.

Dis de dimineaţă, zeci de ieşeni, în principal tineri absolvenţi, au mers la Casa de Cultură a Studenţilor în speranţa găsirii unui loc de muncă. Totodată, evenimentul a atras ca un magnet şi ieşeni trecuţi de prima tinereţe, dispuşi să-şi încerce norocul şi la acest eveniment de recrutare. „Am văzut că este pentru absolvenţi dar am zis să arunc măcar un ochi peste ofertă. Nu se ştie de unde sare norocul”, ne-a spus un ieşean în vârstă de 41 ani, în prezent şomer. Angajatorii care au venit să recruteze absolvenţi au pus la bătaie 2.150 locuri de muncă vacante dintre care 232 pentru cei cu studii superioare. 1.600 dintre poziţiile disponibile au fost la bursa din municipiul Iaşi, iar restul au vizat candidaţii prezenţi la Casa de Cultură „Mihail Sadoveanu” din municipiul Paşcani. Lear Corporation a fost unul din cei mai dornici angajatori prezenţi la bursă, compania americană căutând dintr-un foc să angajeze 100 de confecţioneri. O altă companie cu multe poziţii vacantate pentru acest eveniment este Fire Credit, 50 de poziţii de agent servicii client fiind oferta pentru candidaţi. Prin Sala Foaier a CCS s-au perindat însă mai puţini candidaţi comparativ cu forfota înregistrată spre exemplu la ultimul eveniment de acest gen. Pe deasupra, deşi bursa era programată în intervalul 9:30-13:30, cu aproape o oră înainte de finalizarea evenimentului standurile angajatorilor erau deja strânse, iar angajaţii CCS curăţau sala. „Din cele 1.150 de persoane care au depus CV-uri şi au discutat cu reprezentanţii celor 167 agenţi economici, 820 sunt proaspăt absolvenţi promoţia 2015. Dintre aceştia, 670 au fost selectaţi în vederea angajării în perioada imediat următoare, iar 66 de absolvenţi au încheiat un contract de muncă corespunzător pregătirii profesionale, 12 fiind cu studii superioare. Acţiunea organizată astăzi, adresată în special absolvenţilor, este una din priorităţile Serviciului Public de Ocupare, fiind cea mai eficientă măsură activă”, a declarat Adriana Sîrghe, purtătorul de cuvânt al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM).

 
Ce spun datele statistice
 
Potrivit datelor oficiale, anul trecut, la evenimentul similar organizat de AJOFM, peste 1.520 de persoane s-au interesat de un loc de muncă şi au discutat cu reprezentanţii agenţilor economici. La acea dată, 914 persoane au fost selectate în vederea angajării în perioada imediat următoare, iar 59 de absolvenţi au încheiat un contract de muncă corespunzător pregătirii profesionale, opt fiind cu studii superioare, precizau organizatorii. Absolvenţii din acest an au urcat uşor numărul total al şomerilor din judeţ, potrivit datelor anterioare transmise de AJOFM. „Caracteristica acestei perioadei este numărul crescut de cereri primite din partea absolvenţilor promoţia 2015, cu impact în creşterea numărului de persoane beneficiare de indemnizaţie de şomaj de la 1.777 la 2.249 persoane”, declara Gabriela Vasilache, directorul executiv AJOFM Iaşi. În ceea ce priveşte categoria de vârstă, în prezent, cel mai mare număr de şomeri a continuat să fie înregistrat de grupa 40-49 ani, respectiv 3.901 persoane, urmată de grupa 30-39 de ani (2.843 persoane), cei mai puţini şomeri regăsindu-se în grupa de vârstă 25-29 de ani (693 de persoane). Şomerii fără studii şi cei cu nivel de instruire primar, gimnazial şi profesional au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele AJOFM Iaşi (81,78%). Şomerii cu nivel de instruire liceal şi postliceal reprezintă 14,37% din totalul şomerilor înregistraţi, iar cei cu studii universitare 3,85%.
 

 

 

Comentarii