Lebede albe, lebede negre (II)

În economie trebuie să rişti şi încă într-un mod conştient. Numai cine nu riscă nu poate pierde… sau câştiga. Dar economia nu este neapărat un joc cu sumă nulă: poate câştiga toată lumea, dar nu în mod egal bineînţeles, sau pot pierde cu toţii. Există totuşi un caz particular în care ce pierd unii se adună în buzunarele altora – o formă de socializare. Am desprins chiar un principiu subiacent, conform căruia câştigurile se concentrează în tot mai puţine mâini, iar pierderile se socializează şi le plătim cu toţii în calitate de cetăţeni, prin creşterea impozitelor sau prin inflaţie.

În general, e bine să avem cunoştinţe de economie. Uneori chiar, avem nevoie de ele precum diabeticul de insulină. Deşi, există şi în materie de cunoaştere economică limite importante, după cum puteţi realiza din cele expuse de mine. Dar această limită s-ar putea să fie estompată de limitele de înţelegere ale ”adrisanţilor”. Cum spunea C-tin Noica, există limite care închid şi limite care deschid noi orizonturi întru cunoaştere. Constatam mai sus că e greu să faci previziuni. Până şi istoricii eşuează cel mai adesea în ”anticiparea” trecutului. Acesta îi refuză politicos de multe ori, nu li se supune abordărilor ştiinţifice emanate. De-altminteri când e vorba de viitor (prezentul ne scapă, oricum, pentru că trăim numai în el)?

Cele mai multe limite sunt legate de finanţare. Cel mai greu este, cum spunea Rockefeller, până faci primul milion de dolari. După aceea devine mai simplu, mai elegant. Întrebarea este deci cum facem primul milion. Sunt două variante posibile: fie munca inteligentă pe parcursul mai multor vieţi, fie corupţia. Important este să te găseşti la timpul şi în locul potrivit… pentru altul. Dar pe oricare cale ai apuca-o, vei fi răsplătit pe măsură, mai devreme sau mai târziu (”daţi timp timpului”, cum spunea François Mitterrand, timpul fiind şi el o sursă de câştig), pe o cale, cu mijloacele specifice căii respective, sau alta. De pildă poţi ajunge la închisoare sau poţi muri împlinit.

Omul are multiple nevoi şi pe fiecare le aşază într-o ordine a lui, potrivit valorilor pe care le slujeşte, de aceea nu e dezordine pe o piaţă normală, deşi fiecare caută să-şi maximizeze gradul de satisfacţie, sau chiar de plăcere, pentru că şi plăcerea face parte din viaţă, dar e adevărat că se plăteşte. Reţineţi un truism: totul se plăteşte. Nevoile sau trebuinţele oamenilor şi încercările de a le satisface formează ceea ce numim cerere agregată. Mărimea sa e elastică: creşte odată cu creşterea veniturilor consumatorilor şi scade odată cu creşterea preţurilor produselor. Aţi observat că, aparent ciudat, atunci când cresc veniturile cresc chiar mai mult preţurile, legat sau nu de performanţa economică reală? Economistul american Irving Fisher lansase în 1911 celebra formulă, reabilitată ulterior de monetarişti: MxV – PxQ, adică masa de bani în circulaţie ponderată cu viteza sa de circulaţie trebuie să fie egală cu cantitatea de mărfuri sau de tranzacţii ponderate cu preţurile lor. Ei bine, nimeni nu o mai respectă astăzi, începând cu băncile centrale, care ar trebui să fie gardienii sănătăţii monedei. Şi iarăşi se va ajunge la chirurg…

Cererea incită oferta, deşi unii susţin că e invers şi nu e de mirare cu atâtea tehnici manipulatorii. Sunt bunuri substituibile şi bunuri complementare, occidentalii spun că sunt rare şi trebuie să ne batem pentru ele (homo homini lupus), orientalii spun că sunt suficiente şi că ceea ce trebuie să reglăm sunt dorinţele şi risipa. Chestiunea e cum să alocăm mai bine resursele disponibile cu scopul de a ne maximiza bunăstarea. Omul e un animal care calculează, dar până la urmă ajunge tot la o formă de compromis, care compromite sau care nu compromite. Calculaţi de pildă dacă e bine sau nu să citiţi un manual de economie? Eu zic că mai bine nu, că poate să te influenţeze. Majoritatea antreprenorilor români nu au decât studii liceale. Deci mintea trebuie să fie odihnită.

Să luăm exemplul medicinei, soră cu economia. Amândouă au pretenţia că salvează vieţi. Ei bine, nu e mai bine să te speli pe mâini decât să iei antibiotice? Deci şi igiena are legături cu medicina, tot aşa cum odihna are cu economia. Pentru că nu-i aşa că munca şi odihna sunt tot una, atunci când calculezi corect şi nu-ţi dă cu rest? Majoritatea veniturilor nici nu mai vin din muncă, ci din speculaţii. Dar o investiţie de inteligenţă e tot o formă de a munci. Iar dacă întrebi, cine nu se consideră inteligent? Mai greu cu caracterul, căci ”unde nu e moral, acolo e corupţie şi o societate fără prinţipuri care va să zică nu le are”. Mă tem că va trebui să remoralizăm economia…

Publicitate și alte recomandări video