Legendarul antrenor Dean Smith, mentorul lui Michael Jordan, a încetat din viaţă

luni, 09 februarie 2015, 13:17
1 MIN
 Legendarul antrenor Dean Smith, mentorul lui Michael Jordan, a încetat din viaţă

Legendarul antrenor al echipei universităţii North Carolina, Dean Smith, care a fost mentorul lui Michael Jordan şi considerat de acesta ca al doilea tată, a încetat din viaţă, sâmbătă, la vârsta de 83 de ani, informează Le Figaro.

Dublu campion NCAA (1982, 1993), Smith a antrenat timp de 36 de ani echipa North Carolina (1961-1997), cu care a ajuns de 11 ori în Final Four.

Dean Smith a deţinut o perioadă îndelungată recordul de victorii în NCAA (879), înainte de a fi depăşit de Bobby Knight, Jim Boeheim, iar apoi de Mike Krzyzewski.

Campion olimpic la conducerea echipei SUA în 1976, la Montreal, Smith a antrenat de-a lungul timpului peste 50 de jucători care au ajuns în NBA.

Michael Jordan spunea despre Smith că a fost mentorul său şi al doilea tată.

Comentarii