Maistrul şi şeful, judecaţi pentru moartea unui muncitor beat

miercuri, 27 martie 2013, 02:50
2 MIN
 Maistrul şi şeful, judecaţi pentru moartea unui muncitor beat

Victima era în stare avansată de ebrietate când un boiler i-a explodat în faţă. Procurorii au considerat că maistrul şi administratorul firmei nu au luat măsuri pentru a preveni tragedia.

Doi bărbaţi au fost trimişi în judecată de procurorii Par­chetului de pe lângă Judecătoria Iaşi fiind acuzaţi că nu au luat măsurile necesare pentru a preveni un accident mortal petrecut în cadrul unei firme. Dumitru Gîdiceanu, de 45 de ani, şi Dorel Gădiceanu, de 63 de ani (nu sunt rude, numele sunt întâmplător apropiate), sunt acuzaţi de neluarea vreuneia dintre măsurile legale de securitate şi sănătate în muncă, precum şi de ucidere din culpă. Accidentul mortal care le-a adus celor doi dosarul penal s-a petrecut pe 18 noiembrie 2010, victimă fiind un muncitor necalificat pe nume Lucian Ovidiu Moisea. Procurorii au concluzionat că acesta muncea la SC Grup Artigiani Brianza SRL fără a avea un contract de muncă.
În ziua cu pricina, Moisea se afla în stare de ebrietate şi i s-a cerut de către alte colege de muncă să meargă pentru a pune în funcţiune centrala termică a firmei. „Moisea Ovidiu Lucian s-a deplasat la centrala pe lemne, unde a alimentat focul, apoi s-a deplasat la centrala pe rumeguş, unde a depozitat o sticlă de 1 litru de băutură alcoolică în tabloul de comandă şi control, care a fost găsită după producerea evenimentului“, se menţionează în rechizitoriu. Ulterior, victima s-a deplasa la centrala pe rumeguş şi, după ce a pornit-o, a adormit lângă aceasta. „Din motive necu­nos­cute, posibil din cauza alcoolemiei extreme, Moisea Ovidiu Lucian a pornit transportorul elicoidal de alimentare cu rumeguş al focarului şi nu a reacţionat apoi la aprinderea focului, supraîncălzirea focarului şi a boilerului, deoarece, probabil, a adormit din nou în poziţia şezând pe scaun, cu capul pe masă, poziţie în care a fost surprins de explozie. Rumeguşul introdus de transportorul elicoidal în focarul boilerului Ferroli s-a aprins, datorită cenuşei şi jarului rămase de dimineaţă, şi a produs supraîncălzirea rapidă a focarului“, se mai arată în rechizitoriu.
 

Comentarii