Manifestul pentru Iaşi

Am cerut opinii de la toţi parlamentarii de Iaşi asupra stadiului în care se află punerea în practică a “Manifestului pentru IaşI”, legământul sau jurământul de credinţă pe care l-a făcut filiala locală a USL către ieşeni în urmă cu un an. Adunaţi la Teatrul Naţional, cei care urmau să devină echipa de 17 parlamentari USL ai Iaşului s-au angajat să susţină zece proiecte importante pentru judeţ. Aeroport, autostradă, capitală regională, spital de urgenţe, fonduri europene, centru intermodal de transport marfă, festival de educaţie, hub regional de afaceri, centru cultural şi turistic, amenajarea Bahluiului, toate ideile şi chisturile politicii locale din ultimii 20 de ani au fost îngrămădite atunci în desaga cu promisiuni a celor 70%. Răspunsurile lor la întrebarea de acum, pusă la un an distanţă, publicate în ediţia de ieri, sunt o radiografie a neputinţei corpului de legiuitori care reprezintă Iaşul.

Forma de exprimare a acesteia acoperă toate paginile unui eventual tratat de disimulare. Pesediştii cer îngăduinţă şi răbdare şi dau o notă mare manifestului: opt. Ei sunt ca acei dascăli de grădiniţă linguşitori, care acordă calificative mari tuturor copiilor. Nu-i interesează ce ştie fiecare, ceea ce contează este ca serbarea de sfârşit de an să iasă bine, părinţii să le dea cadouri şi să-şi pupe odraslele. Ce-o ieşi din acestea nu va fi responsabilitatea lor. Liberalii mimează o îngrijorare înţeleaptă, de administrator responsabil. Ei iau pulsul manifestului ţinând mâinile în buzunare: dacă-s pline, e de zece, dacă-s goale, e de zero. S-au oprit acum la cinci şi şase.Opoziţia este indignată, atât de tare încât vezi printre rânduri fălcile încleştate ale deputatului Movilă. Puţine imagini redau senzaţia de bicisnicie mai bine decât aceea a filialei locale a PDL acuzând gargara adversarilor politici.

Adevărul este că avem de a face cu un grup de defavorizaţi ai sorţii. Un duh al impotenţei le-a luat în stăpânire destinele. 15 din 17 parlamentari ai USL nu au mişcat un deget pentru cele zece proiecte ale Iaşului. 22 din 24 de parlamentari ieşeni nu pot face asta. Nu au putere legiuitoare. Legile se fac la o masă la care nu au acces. Îi vedeţi pe Sorin Iacoban, Cristina Nichita, Grigore Crăciunescu, Sorin Lazăr, Neculai Răţoi, Vasile Mocanu şi atâţia alţii în stare să facă în aşa fel încât să treacă acum o lege prin Parlament? Nu prea şi nu-i doar cazul lor. Sistemul electoral îi face vedete, pe de o parte, şi le ia vlaga, pe de altă parte. Îi face reprezentanţi ai unei circumscripţii cu zeci de mii de votanţi, în faţa cărora defilează plini de sine, dar nu au posibilitatea să mişte un pai pentru aceştia. Adevărata putere se află în altă parte, la şefii de partid şi la Executiv. Ei sunt goi pe dinăuntru. Sunt castraţi. Nici unul dintre ei nu a putut trece un singur amendament la legea Bugetului. Acum vreo zece ani mai avea un rost să te plângi unui parlamentar, dar acum nu-i nici o afacere. Pe cei necăjiţi îi duc cu vorba, iar pe cei mai înstăriţi îi fac de bani.

Nu doar sistemul de distribuţie a puterii este de vină. Selecţia internă a candidaţilor unui partid este coruptă. Măcar comuniştii îi promovau, în general, pe cei mai buni profesional dintr-un grup, forţându-i, fireşte, să devină membri de partid. Nu întâmplător, politicienii anilor ’90, proveniţi din rândurile comuniştilor, aveau mai multă autoritate. Foştii directori de la FORTUS, TEROM, profesorii de la Cuza, sau rectorii care au fost ulterior parlamentari, în fine “elitele de pradă” ale democraţiei electorale din primii ani postdecembrişti aveau măcar atuul unei oarecari competenţe tehnice şi autorităţi informale. Acum contează doar banii şi cumătreala cu liderul de filială. Pentru ei scopul final este accederea în Parlament. Odată ajunşi acolo nu mai contează ce fac. Nu au un proiect, singurul pe care l-au avut a fost acela de a fi parlamentari. Pentru ei competiţia electorală este un meci de karate. Se bat până rămâne unul singur în picioare, care nu trebuie să facă nimic după aceea, doar să ţopăie de bucurie. Diversitatea adusă de nou intraţii în politică este doar un fapt statistic. Nu pare a cauza o îmbunătăţire valorică.

Lipsită de putere reală, elita legiuitoare din Iaşi şi nu numai caută surogate. Nu întâmplător a explodat spectacolul monden. Cu cât criza e mai mare, şi neputinţa elitei politice este la apogeu, cu atât mai plină este sala Teatrului Naţional de mondenităţi şi cu atât mai mult se înghesuie liderii noştri pe la baluri. Îi vezi afişându-se ostentativ şi lipsiţi de consistenţă, ocupând primele rânduri şi dând din cap cu înţelepciune aprobatoare. E felul lor de a se droga, de a fugi de realitate. Şi au toată îndreptăţirea să se comporte aşa. Doar au semnat “Manifestul pentru Iaşi”.