Moartea, soluţia găsită de zeci de adolescenţi din Iaşi la problemele lor

Anual, la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Sfânta Maria“ sunt internaţi peste 70 de adolescenţi cu tentative de suicid. Din fericire, majoritatea cazurilor se finalizeaza cu bine, după câteva zile de tratament în Secţia de Toxicologie a unităţii sanitare. În urmă rămân însă întrebări precum „De ce a făcut-o? Cum s-a ajuns la asta? Ce putem face mai departe?“.

Adolescenţa e trecerea spre maturitate, momentul în care îţi pui în practică valorile preluate din familie. Totodată, tânărul este supus unor presiuni de ordin social, profesional, şi nu în ultimul rând material, cărora e posibil să nu le facă faţă şi atunci apar modificările de comportament. Spe­cialiştii spun că aceste modificări se află în strânsă legătură cu educaţia.

„Părinţii sunt tot mai puţin acasă cu copii şi lasă educaţia pe seama instituţiilor. Or instituţiile de tip şcolar se ocupă de instituirea şi completarea educaţiei. Dar copilul se în­toarce în familie, preia exemplele comportamentale de acolo, scările de valori şi pe cele promovate şi atunci apar modificări. Apare o falsă scară de va­lori şi o slabă rezistenţă la frustare a individului. Faptul că nu ştii cât de folositor eşti social, că începi să te anulezi, astea sunt cauze ce ar putea duce la comportamente fragile“, explică Florentina Căuia, psiholog în cadrul Policlinicii pentru Elevi şi Studenţi.

Atunci, tânărul ajunge să simtă presiune, să se simtă ca într-un tunel, unde nu mai are cale de întoarcere. Iar el face cum crede că este mai bine moral din punctul lui de vedere. Aşa ajunge ca tentativa de sinucidere să fie luată, de cele mai multe ori, ca o „soluţie“ chiar şi pentru cele mai mici probleme.

„Adolescentul ajunge să nu mai facă faţă cu resursele pe care le are în acel moment al dezvoltării sale emoţionale. Din experienţă am observat că, de fapt, sunt doar momente de rătăcire. Cu alte cuvinte, tinerii recurg la tentativele de suicid ca la o modalitate a atrage atenţia asupra lor şi a problemelor nerezolvate“, a continuat Mihaela Ghircoiaş, fost psiholog în cadrul Spitalului de Pediatrie din Iaşi. Iar acestea reprezintă cel puţin 80% din cazurile care ajung să fie tratate la spital.

„Eu te-am făcut, eu te omor“, poate avea consecinţe grave

Un rol important în această ecuaţie o are şi familia. Părinţii, de cele mai multe ori fără să îşi dea seama, prin acţiunile lor, influenţează anumite schimbări de comportament ale adolescentului.

„Unii părinţi stabilesc targeturi definitive şi restrictive. Ori faci aşa, ori pleci de acasă. Eu te-am făcut, eu te omor. Tu te faci doctor, pentru că aşa îţi spun, sunt doar câteva exemple din cele mai comune. Totodată, me­diul şcolar nu mai este competitiv. Copilul nu are nevoie de 10, lasă-l să ia 7 şi să ştie de 7. Se ajunge astfel să se pună accent pe nişte exemple false. Familia ajunge să dea vina pe şcoală, şcoala pe familie, ambii pe societate. Şi până la urmă societatea suntem noi toţi. Părinţii nu trebuie să fie prieteni, ci părinţi. Trebuie să vadă ce nevoi are copilul“, continuă Florentina Căuia.

Aşa se ajunge ca semnalele pe care le transmite adolescentul să fie trecute cu vederea. Anunţurile verbale, starea de melancolie, anxietatea marcată, stările de nervozitate accentuată, pierderea interesului pentru ocupaţiile favorite, retragerea în sine sau comunicarea sunt manifestări care pot preveni trecerea la actul în sine.

„Totul trebuie luat ca atare şi decodificat. Dacă se ajunge să îşi facă rău, copilul trebuie dus la specialist. Iar părinţii, la rândul lor, trebuie să respecte programul de consiliere pentru dumnealor, care este parte integrantă în procesul de recuperare a tânărului. Să nu creadă că cine devine părinte este perfect“, ex­plică psiholog Căuia.

Specialiştii spun că atunci când se ajunge la tentative de sinucidere, părinţii sunt cei care ar trebui să urmeze sedinţe de consiliere în acest sens. Şi asta pentru că ei sunt cei care asigură mediul în care trăieşte adolescentul. Ei nu trebuie să se sustragă de la problemă şi să dea toată responsabilitatea pe copil. Pentru că până la urmă, adolescentul cu un asemenea comportament este rezultatul unor carenţe de educaţie.