De Sănătate

Punem punctul pe știi

O veste bună: aviz ANT pentru transplant de măduvă şi la Iaşi

vineri, 07 iulie 2017, 01:50
2 MIN
 O veste bună: aviz ANT pentru transplant de măduvă şi la Iaşi

Agenţia Naţională de Transplant a emis recent decizia oficială în acest sens pentru IRO. Astfel de centre de transplant există în acest moment doar în Bucureşti (două) şi în Ardeal (Timişoara şi Tg. Mureş).

Institutul Regional de Oncologie Iaşi (IRO) poate să efectueze transplant medular. Institutul ieşean a primit decizia prin care Agenţia Naţională de Transplant atestă că specialiştii pot efectua transplant medular în compartimentul organizat în acest sens. Înainte de eliberarea acreditării, pe 26 iunie, IRO a primit vizita unui evaluator al ANT care a constatat că spitalul îndeplineşte condiţiile cerute pentru efectuarea transplantului de celule stem hematopoietice. Cu toate că institutul a obţinut acreditarea, momentan nu poate face transplant medular. „Urmează ca Agenţia Naţională de Transplant să facă demersuri la Ministerul Sănătăţii pentru modificarea/completarea Ordinului nr. 377/2017 privind normele tehnice de realizare a programelor naţionale de sănătate publică pentru anii 2017 şi 2018, în vederea includerii Institutului Regional de Oncologie IaşI ca unitate sanitară acreditată în care se poate efectua transplant de celule stem hematopoetice“, arată reprezentanţii spitalului într-un comunicat de presă.

Compartimentul de transplant celule stem hematopoietice de la IRO este o investiţie a Ministerului Sănătăţii în valoare de 3,3 milioane de lei. Institutul ieşean a finalizat organizarea compartimentului de transplant în 2016, an în care a depus şi dosarul la ANT în vederea obţinerii acreditării aferente. În august anul trecut, dosarul IRO a fost declarat complet, institutul aşteptând-se să primească vizita comisie de evaluare cât mai repede. Evaluarea a avut loc, însă, după zece luni, la finalul lunii iunie. Compartimentul de celule stem hematopoietice de la IRO este compus din şase saloane sterile – dotate cu paturi moderne pentru terapie intensivă, staţii de monitorizare a funcţiilor vitale şi sisteme performante de filtrare a aerului – şi dependinţe. Accesul în compartiment se face pe bază de cartelă, saloanele pacienţilor fiind izolate printr-un sistem cu câte două uşi. În fiecare salon se internează câte un singur pacient. Compartimentul are în componenţa sa şi un salon pentru afereză, în care, cu ajutorul unor aparate de specialitate, se recoltează propriu-zis celulele stem hematopoietice care urmează a fi transplantate. Pe lângă modificarea ordinului de ministru prin care IRO urmează să fie inclusă pe lista spitalelor care efectuează transplant medular, institutul aşteaptă şI filă de buget în acest sens. „Ne dorim ca, în ultimul trimestru din 2017, să putem spune că şi la Iaşi s-a efectuat transplant de celule stem“, a precizat Mirela Grosu, managerul IRO. 

Comentarii