OPINIE: Pârtia de schi de pe Sărărie – o mare bătaie de joc

Nu am mai fost de câţiva ani pe acolo: o ştiam mereu neîntreţinută, plină de sănii, cu gheaţă sau pământ. Dar sâmbătă asta, în ciuda gerului cumplit, am zis să mă duc 2-3 ore, să mai văd care-i treabă. Mai bine nu m-aş fi dus… Prevăzător, dau telefon de vineri la DAPPP, să întreb dacă teleschiul porneşte a două zi chiar la 10, aşa cum e trecut în programul de pe net, să nu dârdâi prin ger degeaba pe acolo. Mi se dau asigurări: la exact 10 fix băieţii dau cheie la motorul teleschiului. Ajung pe la 10 şi un sfert: deşi pe pârtie erau deja amatori, băieţii de la DAPPP abia se organizau, turnau benzină pentru motor în pet-uri de plastic, ştergeau de promoroacă bateria de maşină. Am întrebată pe doamna de la închirieri dacă merită să plătesc de pe acuma echipamentul, care este cu ora, 10 lei, şi dacă în caz că iau totuşi schiurile, băieţii vor porni motorul până ajung eu jos. Îmi spune să iau, că teleschiul porneşte în 2-3 minute. Cobor pârtia, teleschiul tot nu pornise. La baza pârtiei, găsesc alţi clienţi nemulţimiţi, şi nimeni nu ştie nimic. Ca să nu pierd timp, şi să nu îngheţ, mi-am luat harnaşamentul în spate şi m-am chinuit să urc pe jos, cu claparii ţepeni în picioare, zicându-mi că, dacă aud că porneşte motorul, îmi dau drumul iar la vale de unde oi ajunge. Ei, am făcut performanţa că am urcat pe jos de încă două ori până a pornit măgăoaia. Trecuseră deja mai bine de 30 de minute din prima oră, pe banii mei, până să beneficiez de teleschi. Îmi iau din start pachetul promo de 20 lei/12 urcări, faţă de 2 lei urcarea, pentru a mai recupera din pagubă cu echipamentul. Ei bine, poate e greu de crezut, dar motorul teleschiului avea să se oprească, cu pauze până la repunere în funcţiune între 5 şi 10 minute, de încă 10-15 ori în următoarea oră jumătate. Din cauza că motorul nu avea un sistem de deconectare a cablului de tracţiune pe urcare, la fiecare oprire intempestivă se iţea de după dâmb capul unui angajat care strigă la cei ce urcau să se deconecteze de pe fir şi să coboare înapoi, că motorul nu poate porni în sarcină, cu oameni de fir. Panarama de pe lume… Nici n-am mai putut ţine cont dacă băiatul de la ghereta de jos îmi bifa pe bonul de urcări şi revenirile la bază ce nu erau din vina mea, ci a motorului. Era acolo un ieşean cu doi amici clujeni, din câte mi-am dat seamă. Băieţi glumeţi, cu umor, făceau haz de necaz. Sincer, însă, mie ca ieşean mi-era ruşine de cei doi, ştiind ce pârtii moderne au clujenii aproape de oraş şi comparând cu răgăliile antice de la noi, la Iaşi. 

Ca să nu mai spun de sistemul extrem de rudimentar de prindere pe fir, la teleschi: fără un arc amortizor fără nimic, doar o sârmă cu o bucată de lemn la capăt, şi cu două nituri cu care băiatul de jos te agăţă de fir prin presare. Când te-a cuplat, te smuceşte atât de brusc, încât îţi sare căciulă din cap. De altfel, neexperimentaţii în aşa inginerie mecanică ratează în masă demarajul. 

Am plecat de acolo cu un gust amar, decis să nu mai revin… De regulă, 12 urcări se consumă într-o oră, maxim. Eu n-am apucat, în 2 ore jumătate cât am stat, să-mi consum cele 12 urcări plătite: am lăsat una bonus primăriei. 

Domnule primar Chirica ştiu cel puţin 10 proiecte nefolositoare din Iaşi pe care municipalitatea a cheltuit, în total, milioane de euro. Chiar zeci de milioane. Telescaunul de la Ciric e doar unul din ele… Poate nu ştiţi dle primar, poate nu vă interesează, dar şi cu 50.000 de euro se pot aduce acolo câteva echipamente cât de cât accptabile, inclusiv tun de zăpadă, nu ca acelea de acum 50 de ani. Iar suma de 50.000 de euro este, pentru un buget ca al Iaşului, cât preţul unui chibrit pentru un salariat. 

Şi încă ceva, dle primar: aţi fost vreodată în parcarea vreunei părţii din Bucovina? Dacă da, înseamnă că aţi văzut că, în acele parcări, maşinile cu număr de Iaşi sunt mai numeroase chiar şi decât cele cu număr de Suceava. 

Poate că administraţia Iaşului din ultimii ani, atentă doar la votul unora, a stat mai mereu cu spatele la nevoile tinerilor, fiind mai mult cu faţă la nevoile altor categorii sociale sau de vârstă. Mi se pare totuşi inadmisibil ca un oraş atât de mare că Iaşul, unul din cele două mari oraşe din nordul României, să nu aibă o pârtie cât de cât acceptabilă pentru miile de amatori de aici. Pârtia de acum este o mare ruşine. Nu numai pentru primar, dar şi pentru noi toţi, ieşenii…