Pe strada Lăpuşneanu Plahotniuc nu există

„Poţi să mai rămâi la noi peste noapte dacă vrei”, i-am spus lui Cristian.

Cristian, un bun prieten de-al nostru de la Chişinău, fusese în vizită la un amic de-al lui stabilit în Braşov, votase acolo cu gândul la mai bine, şi a doua zi după alegeri pornise spre casă cu o mică escală de o cafea planificată la noi la Iaşi. Rezultatele alegerilor erau cunoscute deja de cu seară, iar pentru Cristian – ca şi pentru mulţi oameni cunoscători a ceea ce se întâmplă la Chişinău – victoria lui Dodon nu reprezenta o mare surpriză.

Fără conexiune la internet pe drumul de la Braşov către Iaşi, Cristian urmărea acum îngrozit din cafeneaua de la Iaşi ceea ce observatorii şi presa independentă de la Chişinău începeau să scoată la iveală: mobilizarea „exemplară” a alegătorilor de peste 70 de ani care au ieşit la vot noaptea, de la ora 19.00 la ora 21.00, într-un ritm mai susţinut decât cel al alegătorilor tineri din diasporă, rezultatul neverosimil obţinut de Dodon în Găgăuzia (99,1% din voturi fiind în favoarea sa) sau apariţia miilor de alegători aduşi organizat din Transnistria după binecunoscuta metodă „Teleorman” (oare de către cine?) care au votat încolonaţi pentru Dodon, omul lui Putin din Republica Moldova.

După ce a vorbit la telefon cu fratele său de la Chişinău, Cristian a aflat şi că un prieten de-al lor din Dublin nu mai apucase să voteze pentru că acolo buletinele de vot alocate de către organizatorul votului – guvernul oligarhului Plahotniuc – se terminaseră deja de la ora 16.00. Înnegurat, prietenul nostru a renunţat la biletele pentru cursa de prânz spre Chişinău şi a rămas cu noi la masă ca să mai căutăm şi motive de optimism, cât de mici nu ar fi fost ele, după alegerile prezidenţiale de la el de acasă, din Basarabia. Am fost împreună de acord că scorul obţinut de Maia Sandu, în ciuda faptului că nu fusese suficient pentru a-l învinge pe rusofilul Dodon, a fost de-a dreptul spectaculos, doamna Sandu devenind depozitara celui mai mare număr de voturi obţinut vreodată în istoria Republicii Moldova de către un candidat cu opţiuni pro-europene. Tot la categoria victoriei morale asupra rusofilului Dodon am trecut şi faptul că la aceste alegeri 7,5% dintre votanţi au fost din diaspora, un procent fantastic de mare care a confirmat că basarabenilor, chiar plecaţi de mult timp de acasă, încă le mai pasă de ţara lor. Ne-am uitat apoi pe harta cu rezultatele votului şi am observat cum în localităţile conduse de către oamenii oligarhului Plahotniuc victoria rusofilului Dodon a fost zdrobitoare, însă acest lucru nu ne-a mirat atât timp cât toate canalele media plahotniuciene o tocaseră mărunt în campania electorală pe doamna Sandu cu calomnii sinistre şi îl protejaseră gingaş pe Dodon (deşi, oficial, oamenii lui Plahotniuc şi-au manifestat susţinerea pentru candidatul pro-european). Pe măsură ce apăreau tot mai multe relatări despre ce se întâmplase în realitate în ziua votului în Basarabia am început să discutăm despre ce spunea un prieten pe Facebook, şi anume ce scor ar fi obţinut Maia Sandu dacă studenţii nu ar fi fost obstrucţionaţi să voteze la locul de studii, dacă nu se bloca accesul la vot în multe secţii de peste hotare (inclusiv la Bucureşti buletinele de vot s-au terminat cu mult înaintea închiderii urnelor), dacă nu s-ar fi suplimentat, de data aceasta, cu doar patru zile înaintea alegerilor buletinele de vot pentru cei din Transnistria (!) sau dacă toţi cei trecuţi de 70 de ani şi care au votat la ora 21.00 chiar existau în realitate.

Se înserase deja şi în timp ce noi discutam despre cum a ajuns oligarhul Plahotniuc să şi-l propulseze pe rusofilul Dodon în fruntea ţării, pub-ul de pe Lăpuşneanu începea să se umple cu studenţii care coborâseră Copoul de la cursuri. Tinerii râdeau, halbele se ciocneau cu veselie şi fiecare îi spunea pe rând barmanului ce piese şi-ar mai dori să asculte: care Pink Floyd, care Queen, care Led Zep sau Deep Purple. Nimeni nu îşi bătea capul, precum noi, cu Plahotniuc şi intrigile sale de peste Prut. Cristian tăcea, nu spunea nimic, însă privirea lui parcă se îndopa din normalitatea momentului ca şi cum ar fi vrut să îşi facă o rezervă pentru ceea ce îl aştepta acasă.

Şi totuşi, la un moment dat, prietenul nostru a avut un licăr de optimism şi a început să caute febril prin rezultatele votului pe unele secţii de votare: „hai să vedem câte voturi a luat Maia în localităţile în care au fost construite grădiniţe cu banii României” ne-a zis el. Iar noi, în timp ce aşteptam curioşi rezultatele, l-am văzut pe Cristian cum se îndoaie lin, ca o lumânare, şi – acoperindu-şi ochii cu palmele – a oftat: „măi Radu, te rog frumos, eu nu vreau să mă mai întorc acasă”. În jumătate din satele în care au fost reconstruite grădiniţele cu banii României Dodon ieşise învingător.

Cristian a dormit la noi în acea noapte, în dimineaţa următoare a plecat spre Chişinău, iar acum ne uităm împreună pe site-urile agenţiilor imobiliare din Iaşi pentru a găsi o variantă cât mai bună de chirie pe termen lung.

În ritmul în care oamenii buni de peste Prut se gândesc din ce în ce mai serios cu câte bagaje să plece de acasă, cu un preşedinte şi un guvern sub controlul oligarhului Plahotniuc, Republica Moldova are toate şansele să devină un fel de teritoriu pustiu de substanţă, bântuit doar de către amatorii de senzaţii tari, un fel de „Westworld” de luni seara la HBO.

Radu Popescu a fost consultant politic în Republica Moldova