De Business

Punem punctul pe știi

Peste 3500 de ţigarete confiscate pe Poitiers

sâmbătă, 02 septembrie 2017, 01:50
2 MIN
 Peste 3500 de ţigarete confiscate pe Poitiers

Zilele trecute, poliţiştii din cadrul Secţiei 6 Poliţie Urbană Iaşi au găsit dosite într-o maşină 3.560 de ţigarete, adică 178 de pachete de ţigări de provenienţă Republica Moldova. Oamenii legii au oprit pentru control un autoturism condus de un tânăr de 21 de ani, din Basarabia, în timp ce acesta circula pe  b-dul Poitiers, din municipiul Iaşi. În autoturism au mai fost identificaţi un bărbat şi două femei, cu vârste cuprinse între 20 şi 61 de ani, toţi din Republica Moldova.

Ţigările au fost confiscate iar „În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, faptă prevăzută de art. 270, alin. 3 din Legea 86/2006, privind colectarea, deţinerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau mărfurilor ce trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă”, au declarat reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie Iaşi. Contrabanda cu ţigări de peste Prut este în floare, drept dovadă fiind şi captura din judeţul vecin, care a avut loc tot zilele trecute. Poliţiştii de frontieră botoşăneni au confiscat 20.000 de pachete în valoare de 220.000 de lei, marfă ce urma să ajungă pe piaţa neagră de desfacere din regiunea Moldovei.

Poliţiştii au depistat patru cetăţeni români care au trecut ţigările cu o barcă pneumatică peste râul Prut. În prezent, aceştia sunt cercetaţi sub control judiciar. Pentru combaterea traficului ilicit de ţigări şi a daunelor aduse statului Român, ANAF a intervenit la vamă cu câini specializaţi în depistarea de tutun. Aceste acţiuni fac parte din „Operaţiunea Scut 2017”, demarat la începutul anului, pentru combaterea traficului ilicit la frontierele U.E. Doar în 2016, pe judeţul Iaşi s-au confiscat peste 10.300.000 de ţigarete, adică 776.230 de pachete de ţigări în valoare totală de 11 milioane de lei.  

Comentarii