Caută 
3 MIN
Zilele trecute, când încercam să ne amintim nişte chestii anume în contextul unei discuţii pe teme de muzici, am ridicat capacul de pe una dintre cutiile dosite prin colţurile memoriei. Ne-am adus aminte de primele noastre casete audio, pe care le-am înregistrat şi le ascultam pe primul nostru casetofon (unul mono, dacă mai ştie cineva ce înseamnă), pe la începutul anilor ’80 (de-abia în vara lui 1984 am avut prima combină stereo). Amintiri în general plăcute, pe care vi le împărtăşim:
Dacă nu ne înşelăm, pe chiar prima-prima casetă proprie din colecţie aveam, pe faţa A, albumul "4" al trupei Foreigner, iar pe B, Rainbow, "Difficult To Cure". Pe acestea le-am ascultat de atâtea şi atâtea ori, încât le ştiam pe de rost, ştiam şi notele de la fiecare solistică; şi astăzi, dacă le auzim, ni se trezesc amintirile…
A doua casetă nu era de 90 de minute, ci de 60, aşadar pe fiecare faţă intra mai puţin decât orice album (cu mici excepţii, că parcă era un disc al "Dr. Feelgood" care încăpea în 30 de minute); aşa se face că, vreo trei luni, n-am ştiut cum sună ultimele piese de pe "Highway To Hell" (AC/DC) şi "Computer World" (Kraftwerk).
Casetele nu se prea găseau: cele din comerţul socialist, când erau, erau ORWO, cam proaste, scârţâiau şi se boţea banda, iar cele din străinătate picau rar; totuşi, am mai adunat Pink Floyd ("Animals" / "Wish You Were Here"), Deep Purple (era "Fireball", dacă ţinem minte) şi Black Sabbath – "Heaven In Hell" (aşa am rămas cu pasiunea pentru Ronnie James Dio, pe care l-am descoperit înainte de Ozzy).
După ceva vreme am mai pus mâna pe nişte bucăţi, aşadar am înregistrat ceva Beatles, vreo cinci Rolling Stones şi primele patru albume Led Zeppelin…
Adunasem deja 25 de centimetri de casete pe un raft de bibliotecă şi ne simţeam colecţionari; de fapt, ne milogeam pe la prietenii şi vecinii mai mari, care aveau şi discuri, îi băteam la cap (mulţumiri, Eugen!) să ni le copieze. Am ascultat pentru prima dată Genesis, "And There Were Three", din 1978, primul lor album mai cu succes comercial, am vrut mai mult şi am primit mai multe albume vechi, de când era Peter Gabriel, care ni s-au lipit definitiv de suflet. Tot atunci am descoperit şi Yes, tot printr-un album mai nou, mai puţin clasic, mai diferit de anterioarele)…
Rar ne mai pomeneam şi cu albume vinyl (aduse cu greu din străinătate); când am adunat vreo zece, am intrat în cercul iniţiaţilor şi am început împrumuturile – la schimb, pentru copiat pe casete. Am aflat cu tristeţe din ziarul nostru despre moartea unui amic, medic veterinar pasionat de meserie şi pasionat ascultător; de la el am înregistrat prima dată Yngwie Malmsteen. Nu ne mai întindem acum, dar vom mai încerca să prezentăm necazurile şi bucuriile fanilor dintr-o vreme în care muzica se găsea mai greu decât salamul – şi poate de aceea avea un gust mai bun (la muzică ne referim, nu la mezel).
