Prefectul Dan Cârlan nu mai pridideşte să-şi ia rămas-bun: a dat o şampanie de despărţire

marți, 15 decembrie 2015, 02:55
2 MIN
 Prefectul Dan Cârlan nu mai pridideşte să-şi ia rămas-bun: a dat o şampanie de despărţire

După ce şi-a anunţat retragerea în funcţie cu începere de la 1 ianuarie, Cârlan a participat ieri la ultima şedinţă a Colegiului Prefectural, în calitate de şef al judeţului.

Tema întâlnirii, respectiv schimbul internaţional de informaţii, ca metodă de combatere a evaziunii fiscale intracomunitare, nu i-a interesat în mod deosebit pe şefii direcţiilor deconcentrate. De altfel, chiar prefectul i-a solicitat şefei Direcţiei Regionale a Finanţelor Publice, Doina Naum, să fie cât mai concisă cu putinţă.

Pe holul Prefecturii, pe două mese, aşteptau cupele de şampanie. „Se spune că dacă ceva merge prost, e vina şefului. Dacă merge bine, e meritul subalternului. Vreau să vă mulţumesc pentru activitatea din ultimele 15 luni (cât a durat mandatul actualului prefect, n.r.), mai ales pentru că nu mi-aţi prilejuit nicio ocazie în care ca prefect să fiu responsabil pentru vreo neregulă a dumneavoastră, aşa cum din nefericire s-a întâmplat în alte judeţe. Peste două săptămâni ne vom mai vedea o dată, la predarea mandatului către cel care va fi desemnat să-l preia”, li s-a adresat Cârlan colaboratorilor.

Prefectul se va despărţi mâine oficial şi de membrii Comisiei de Dialog Social şi ai Comitetului pentru Problemele Persoanelor Vârstnice. Unii dintre aceştia sunt membri şi în Colegiul Prefectural, astfel încât vor avea ocazia să audă discursul de despărţire de cel puţin trei ori. Prefectul mai are trei zile de lucru în fruntea judeţului, urmând ca de pe 18 decembrie să intre în concediu de odihnă până la predarea mandatului.

Comentarii