Primiţi cu candidatul?

Suntem în miezul campaniei electorale, adică în momentul în care s-a deschis cămara şi sunt scoase de acolo pe rând toate lucruşoarele folositoare, dar cam periculoase, care până acum au fost dosite bine: cuţite, furci, topoare, săbii, buzdugane, lenjerii sexy, peruci, poze nud, documente secrete, cadavre ş.a.m.d. Dar nu în ultimul rând se scot papucii pentru umblat.

Acum e perioada plimbărilor electorale care sunt practicate în toată lumea, dar, ca de obicei, la noi, ca la nimenea.

În oraşe candidaţii singuri sau cu echipa se fac că se plimbă „întâmplător” prin parcuri, iau copiii altora în braţe şi îi giugiulesc pentru fotografii, sărută mâinile doamnelor, strâng ferm mâinile domnilor, ajută bătrânii să treacă stradă, joacă fotbal cu puştii din spatele blocului, cosesc iarba din faţa şcolii din cartier ca să arate că pot presta şi „munca de jos”, plantează copaci, se fac că merg la cumpărături în cele mai aglomerate magazine şi la cele mai aglomerate ore, merg la biserică duminica, chiar dacă nu au mai fost de 4 ani, vorbesc cu oricine îi bagă în seamă, inclusiv cu cerşetorii pentru că toată lumea este egală acum în faţa lor. Şi promit, promit şi iar promit. Nu doare pe nimeni gura. Îl costă ceva dacă zice: „Da, trebuie rezolvată problema animalelor sălbatice scăpate de la circ, chiar am să mă ocup în mod special de acest lucru după ce am să fiu la Primărie/ Consiliul Local/ Judeţean”; „Cum să nu ştiu faptul că soţul e alcoolic, vă bate şi vă ameninţă că vă omoară, am să fac tot posibilul ca femeile maltratate să fie luate în seamă de autorităţile competente şi protejate. Puteţi veni şi dormi la mine acasă oricând, fără probleme”; „Homosexualii? Bineînţeles că sunt la curent cu situaţia lor. De îndată ce se termină alegerile, iar eu voi fi în funcţie, voi da ordin ca toţi cetăţenii egali cu noi care au orientări sexuale diferite să fie decoraţi şi angajaţi la Primărie…”

La ţară plimbările electorale capătă un aspect de-a dreptul ilar. Mai întâi toţi candidaţii unui partid se organizează în aşa fel încât să acopere tot satul, adică să îl ia de la un capăt şi să îl termine la celălalt. Asta se face cu câteva zile, chiar săptămâni înainte de campanie, la câte un candidat acasă, în jurul unei mese cu crănţănele şi băutură. Câteva zile trebuie să dureze această „organizare”, fiecare terminându-se în jurul orei 1 noaptea când toţi, în afară de gazdă, uneori chiar şi aceasta, se urcă la volan beţi şi se îndreaptă spre case pe uliţele pustii. Soţiile sunt puse în temă şi instruite dinainte: „E politică, n-ai tu treabă, chestii importante, nu mă aştepta!…”

Îşi împart pe zone plimbările şi pornesc. Aici situaţia e uneori întocmai ca la plimbatul ursului. Câte un candidat la consiliu merge înainte şi anunţă „gospodarii” (care până atunci erau în discuţiile dintre ei doar nişte „trântori nerecunoscători”), aşa cum fac băieţii de la biserică înainte de a veni popa cu Ajunul, ca şi cum ar întreba: „Primiţi cu candidatul?” Ei, şi când candidatul, adică primadona plimbării, ursul cum ar veni, apare la orizont, îl arată cu mândrie cu degetul: „El este dom’ Primar! Puneţi-i întrebări!…” Cetăţeanul nedumerit, nepregătit, luat ca din oală (n-a avut timp să se ascundă în grajd), se uită la candidat, îl analizează din cap până în picioare să vadă dacă e bun de prăsilă, se bâlbâie, numai nu ar vrea să zică: „Să vedem ce poate să facă. Joacă?…”

Şi încep discuţiile, şi dă-i, şi dă-i… Ce probleme aveţi pe aici dumneavoastră? Păi, să vedeţi, mi se înfundă canalizarea de fiecare dată când trage vecinul de la deal apa, mi s-au îmbolnăvit găinile, porcul nu vrea să mai mănânce, mi se arde centrala de fiecare dată când plouă, nu am serviciu, mi s-a furat pământul ş.a.m.d… Undeva, pe la mijlocul începutului de discuţie, toate subiectele se rup şi începe bârfa contracandidaţilor care e cel mai productiv şi căutat subiect pentru toţi. „Primarul dinainte nu a făcut nimic, a tras doar bani pentru el şi familia lui, eu nu-mi permit aşa ceva, eu sunt fiu al satului, doar mă ştiţi. Toţi fură în afară de mine.” Iar cetăţeanul îi ţine hangul: „Da, da, vecinului i-a dat o maşină de balast când s-a turnat asfaltul, iar mie nu…”

Discuţia revine momentan la problemele concrete ale comunităţii, dar divaghează foarte uşor şi foarte mult. Se ajunge la istorie naţională şi internaţională, geografie, legislaţie, se epuizează într-o clipită trecutul, prezentul şi viitorul ţării, al lumii, al universului. Iar îşi aminteşte careva de contracandidaţi, se mai bârfeşte un pic. Deja interlocutorii sunt roşii la faţă de la vorbirea pasională. Din când în când mai trece pe lângă ei câte un copil cu bicicleta, stârnind colbul de pe drum, care zice tare şi politicos ca la ţară: „Cristos a înviat!” Toţi răspund fără să se uite, în cor: „Adevărat a-nviat!” şi continuă la fel de înverşunat. În alt moment se apropie de ei o bătrână în halat, abia târşâindu-şi picioare cu ochelari cu 1000 de dioptrii. Zice şi ea „Cristos a înviat!” Răspund toţi în cor: „Adevărat a-nviat!” Când să se reia conversaţia „Primarul” sesizează gafa gata să se comită şi comandă unui consilier să îi dea „doamnei” o broşură. „Să ne votezi, mamaie! Suntem cei mai buni!” Bătrâna o ia, se uită pe lângă ea cu toate dioptriile, o mototoleşte, o bagă în buzunarul capotului şi continuă mersul cătinel, cătinel bolborosind printre dinţii puşi: „Hoţi, toţi sunteţi hoţi! Nu mai votez cu nimeni!”. Un consilier o aude şi îi strigă în urmă: „Las’ că ştiu eu că ai votat cu celălalt, nu mai zi că nu votezi că te-am văzut!”„Ai văzut pe dracu!”, zice printre dinţi baba.

După vreo trei sferturi de oră discuţia, în sfârşit, se opreşte pentru că unii încep să se plictisească şi se tot îndepărtează de grup în direcţia următoarei case. Fiecare se roagă în gând să nu mai iasă altcineva la gard care să înceapă o altă discuţie. Acasă ar fi putut face atâtea lucruri plăcute, iar ei trebuie să stea de vorbă cu ăştia… Of şi politica asta!…

Când grupul s-a reunit şi toţi au plecat mai departe împreună, unul se întoarce în fugă şi le şopteşte gospodarilor: „Nu votaţi, bă, cu ăsta că e prost, votaţi cu celălalt, ăla vechi, dar la consilieri cu mine!…”

Unii cetăţeni află din timp că vin „ăia cu alegerile”, îi aud din depărtare şi se ascund în case ori după gard. Îi privesc cum trec din spatele perdelelor sau îi ascultă cum vorbesc cu ceilalţi vecini de la colţul magaziei, dar nu vor să iasă pentru că „nu-s acasă”…

Când se lasă întunericul plimbarea ia sfârşit. Cineva face inventarul: au câştigat cu siguranţă câteva voturi în plus. Parcă ce ar putea să spună…

Briscan Zara este scriitor şi publicist

Publicitate și alte recomandări video