Republica Moldova: schimbarea Premierului, indignarea bloggerilor

În fiecare iarnă când ne întorceam acasă din cantonament ne opream cu toţii direct în cafeneaua de lângă gara din Vatra Dornei. Ştiam că acceleratul va ajunge în staţie, însă nimeni nu putea garanta, nici măcar doamna de la informaţii, la ce oră va ajunge trenul şi ce întârziere vom avea până la Iaşi. Privită din România, politica din Basarabia seamănă perfect cu celebrul accelerat Timişoara – Iaşi: absolut nimeni nu poate paria pe o elementară predictibilitate a soluţiilor care urmează să fie găsite pentru a pune această ţară cât de câ pe şine însă, cu toate întârzierile, drumul merge spre înainte.

După mai multe reprize de trageri consistente de timp, sub presiunea unor potenţiale alegeri anticipate, majoritatea politicienilor din Parlamentul Republicii Moldova au reuşit să se pună de acord pentru investirea unui nou Guvern. Cu siguranţă, data limită de formare a unui executiv a jucat un rol foarte important în această decizie (dacă parlamentarii nu reuşeau să voteze investirea unui Cabinet până pe data de 9 martie atunci se declanşa automat procedura anticipatelor) aşa că după două luni şi jumătate de amânări, negocieri, bâlbâieli şi renunţări Republica Moldova este în sfârşit guvernată de un nou guvern validat de către Parlament. Nici nu apucaseră să fie trimise comunicatele de presă cu noul cabinet de miniştri că, în timp record, opinia publică s-a şi divizat în mai multe tabere aparent ireconciliabile: pe de o parte societatea civilă este dezorientată şi nemulţumită de faptul că acest Guvern nu s-a putut forma decât cu ajutorul voturilor de la Partidul Comuniştilor. Pe de altă parte, partidele pro-europene (PLDM-ul şi PD-ul) îşi justifică decizia de a se baza pe voturile comuniştilor arătând cu degetul spre ceas şi încercând, stângaci, să explice societăţii că a trebuit să se aleagă o soluţie de compromis tocmai pentru a nu agrava şi mai rău situaţia prin nişte alegeri anticipate cu final catastrofal cert. Desigur, într-o situaţie ideală, alianţa de guvernare ar fi trebuit formată din cei trei corifei, partidele pro europene care matematic au obţinut cele mai multe voturi în noiembrie: liberal-democraţii lui Filat, democraţii lui Lupu şi liberalii lui Ghimpu. Însă, în acelaşi timp, nici Filat, nici Lupu nu au plecat ”la odihnă, la schi în România” în toiul negocierilor, precum domnul Ghimpu, aşa că apariţia comuniştilor în această ecuaţie nu ar trebui să mire un observator cât decât lucid al realităţilor politice moldoveneşti. Atitudinea comuniştilor din timpul campaniei electorale (renunţarea la discursul agresiv anti european) dădea semnalele unei aparente reconcilieri istorice în virtutea ”interesului naţional al Republicii Moldova”. Cât despre lipsa domnului Ghimpu de la guvernare, rămân la părerea mea că e imposibil să forţezi pe cineva să treacă strada dacă persoana respectivă nu îşi doreşte cu adevărat acest lucru.

Ca în orice război politic, mai ales în Basarabia, sângele a început să curgă imediat. Deşi aparent luaţi cu autostopul, comuniştii – beneficiari conjuncturali ai actualei crize politice din Republica Moldova – au pus repejor cuţitul la gâtul primei jertfe: Iurie Leancă, fostul premier PLDM-ist, continuatorul reformelor începute din 2009 de către guvernarea colegului său de partid, Vlad Filat. Motivând prin faptul că partidul său a depus, de-a lungul timpului, nu mai puţin de opt moţiuni de cenzură împotriva guvernului Leancă, vulpoiul Voronin a oferit o singură soluţie: vă dăm voturile pentru guvernare, dar fără Leancă la butoane. Desigur, dacă am vorbi aici despre bun simţ şi raţiune, domnul Ghimpu ar fi avut ocazia să devină erou doar să fi renunţat la ţâfna sa de acum proverbială şi să fi votat pentru investirea unui nou guvern Leancă. Aşa însă, liberal-democraţii şi democraţii au trebuit să apeleze la untura de peşte comunistă care, deşi este rea la gust, a fost necesară depăşirii pericolului unor alegeri anticipate absurde.

Pe termen scurt şi mediu cei mai mari perdanţi, mediatic vorbind, sunt liberal-democraţii. Asocierea conjuncturală cu comuniştii – antagonică, dacă e să ne uităm la valorile împărtăşite de alegătorii lor pro europeni – a rezultat în punerea lui Filat şi a echipei sale la stâlpul infamiei pentru faptul de a fi renunţat la Leancă în detrimentul evitării alegerilor anticipate. Detaşamente întregi de bloggeri şi analişti politici de berărie se întrec în a-i contrapune, moral vorbind, pe Filat şi echipa PLDM cu cel mai probabil viitorul lor fost coleg de partid, Iurie Leancă, care a şi anunţat, de altfel, că este gata să îşi părăsească foştii colegi de idealuri ”ca urmare a numeroaselor mesaje de simpatie venite din partea oamenilor de bună credinţă”. Amuzant este că moraliştii închiriaţi cu ora din blogosfera moldovenească se fac că uită astăzi cum în toiul campaniei electorale din noiembrie acelaşi Iurie Leancă stătea proţăpit taman în haznaua de la Antena3, cu Gâdea, Badea şi ”prietenul său Victor Viorel Ponta” pentru a face campanie în sprijinul lui Che Guevara de Dorobanţi împotriva intereselor propriilor săi colegi din PLDM, partid partener politic al familiei popular-europene, taman adversarii intereselor socialiste în Europa. Se vede treaba, însă, că raţiunea şi moralitatea nu prea fac casă bună în spaţiul publicistic moldovenesc.

Întâmplător sau nu, nimeni nu vorbeşte astăzi despre proiectele şi priorităţile viitorului guvern condus de noul premier desemnat, Chiril Gaburici ci asistăm, din păcate, la coruri întregi de bocitoare la închiriate cu ora care deplâng soarta unui singur personaj în detrimentul unei stabilităţi esenţiale într-un context politic care se apropie de punctul de fierbere. Exact ca şi suporterii de toloacă din campionatul nostru de fotbal care îi cer demisia antrenorului încă înainte de startul partidei, pseudo-formatorii de opinie basarabeni pun emoţiile în faţa raţiunii şi generează, cu voluptate parcă, tensiuni care chiar nu îşi au rostul în acest moment. Orice om cu mintea la cap ar aştepta măcar o perioadă elementară de timp pentru a se lămuri ce au de gând noii guvernanţi din Republica Moldova şi abia după aceea ar începe să formuleze – lucid şi obiectiv – obiecţii şi sugestii. Istoria arată că nimeni nu este de neînlocuit, aşa că haideţi măcar să vedem care vor fi primele două, trei vizite externe ale noului premier al Republicii Moldova, Chiril Gaburici, şi după aceea să tragem concluziile.

Radu Popescu este consultant politic în Republica Moldova

Publicitate și alte recomandări video