De Business

Punem punctul pe știi

Semne bune: Numărul insolvenţelor a scăzut cu 65%

miercuri, 01 martie 2017, 02:50
2 MIN
 Semne bune: Numărul insolvenţelor a scăzut cu 65%
In prima lună a anului doar 13 societăţi au intrat în incapacitate de plată faţă de 37 câte au fost înregistrate în aceeaşi lună a anului trecut.

 

Anul 2017 a început sub auspicii bune pentru economia judeţului, potrivit centralizării date publicităţii de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC). Numărul firmelor din Iaşi care au intrat în insolvenţă s-a diminuat cu 65 de procente în prima lună din 2017 comparativ cu situaţia din urmă cu un an. 13 unităţi economice din judeţ au intrat în insolvenţă în ianuarie 2017 faţă de 37, în ianuarie 2016. Într-un top neoficial, întocmit pe baza numărului de firme intrate în insolvenţă în luna ianuarie, Iaşul se clasează pe locul 13.

Potrivit ONRC, numărul dosarelor cu firme intrate în insolvenţă, deschise în anul trecut la Tribunalul Sindic din Iaşi, a crescut cu aproape 12 procente comparativ cu situaţia din ianuarie-decembrie 2015. Circa 520 de firme din judeţ au intrat în insolvenţă pe parcursul anului trecut, „stoc” care a plasat judeţul în fruntea clasamentului naţional, pe locul trei, după Bucureşti şi Bihor. În prima lună din 2017, incidenţa cazurilor de firme radiate în judeţ s-a diminuat cu 51,23 procente. Cu toate acestea, cu cele 278 de firme care figurează în statistici în ianuarie, Iaşul rămâne şi la începutul acestui an pe locul trei în topul judeţelor cu cele mai multe firme radiate din evidenţele Registrului Comerţului. Municipiul Bucureşti, cu 866 de cazuri, şi judeţul Cluj, cu 301 de firme radiate, ocupă primele două poziţii la nivelul întregii ţări.

Pe parcursul anului 2016, 4.693 firme din judeţul Iaşi au fost radiate din evidenţele Registrului Comerţului, număr cu 14,11% mai mare faţă de cel consemnat în 2015. Tot în luna ianuarie 2017, în judeţul Iaşi, 37 de agenţi economici şi-au suspendat activitatea, în scădere cu 47,59% faţă de datele din luna corespunzătoare a anului 2016. Pe de altă parte, numărul de firme care şi-au cerut dizolvarea s-a redus cu peste 41 de procente, în ianuarie 2016 fiind consemnate 45 de cazuri.Potrivit centralizării efectuate de Registrul Comerţului, numărul persoanelor care au realizat demersuri pentru deschiderea de noi firme în judeţ a scăzut cu mai bine de 30 procente în ianuarie 2017. 204 persoane au înfiinţat firme la Iaşi în prima lună a acestui an, majoritatea înregistrând societăţi cu răspundere limitată. 

 

 

Comentarii