Ţara politicii de carton

Autostrada Sibiu-Orăştie este ultimul mare exemplu recent despre cum NU se face treabă. Până şi inaugurarea ei, cu două zile înainte de finala prezidenţialelor în care se calificaseră premierul, respectiv primarul de atunci al Sibiului, a fost lăsată „pe mâna” ministrului Transporturilor, în vreme ce Victor Ponta s-a uitat de pe geamul coloanei oficiale. N-o să râdem acum de hârburile altora, câtă vreme avem şi noi oalele noastre sparte. Pista de biciclete de pe malul stâng al Bahluiului, inugurată cu mare pompă în septembrie 2010, este şi astăzi în re-re-…-reconstrucţie. Chiar şi în aceste zile, la o lună şi jumătate de la încheierea lucrărilor de modernizare a tronsonului dintre Podul de Piatră şi Podul Sf. Ioan, segmente întregi au fost închise circulaţiei şi lucrările au reînceput.

Modernizarea chinuită pe fundaţii slabe începe de fapt de la vârful puterii. După atâta paradă a chiulului parlamentar – ca să nu mai vorbim de uscăturile cu dosare penale – era evident că prea mulţi aleşi taie peste măsură de multe frunze la câini. Alegătorii au cerut reducerea efectivului parlamentar la 300 de mandate, însă pe politicieni i-a durut la celălalt capăt al coloanei vertebrale de ce vor oamenii. Vom avea, aşadar tot 450 de parlamentari după alegerile din acest an, număr similar celui din 1990 până în 2012. Marele efort de ştergere a erorii din 2012 nu e o garanţie că legile ce vor fi emise de acum înainte vor fi aplicate fără obţinerea unui titlu executoriu în instanţă. Un Legislativ eficient este, de exemplu, cel britanic. Dar poate cineva să compare Camera Comunelor de la ei şi Camera Deputaţilor de la noi? Poate cineva să-l compare pe Cioloş cu ce avem astăzi prin Parlament?

Lucrurile pot sta şi invers. Modernizarea căilor rutiere a creat o temelie solidă pentru şoselele şi liniile de tramvai ieşene. Dar asta nu a dus la descongestionarea traficului şi la îmbunătăţirea condiţiilor de călătorie. În continuare, administrarea circulaţiei urbane este deficitară, iar cauzele sunt multiple: de la proasta funcţionare a semafoarelor (roşu simultan pentru autovehicule şi pietoni sau butoane – plătite de ieşeni – cu rol doar de decor), până la indisciplina din trafic pentru care unii acuză diverse motive, dar pentru care nu există scuză. Anul acesta, Primăria promite înnoirea parcului de autobuze şi tramvaie. Totuşi, ar fi o risipă de bani dacă serviciul urban de transport călători va rămâne mai degrabă unul de asistenţă socială decât unul care să tindă să-şi acopere cheltuielile. Poate ar fi mai nimerit ca, înainte de orice licitaţie, să fie amenajate staţiile: e jignitor pentru pasagerii plătitori de bilete să coboare sau să urce din noroi.

Poate stăm mai bine la construcţia valorilor? Scandalul de la „Tudor Vianu” a reaprins discuţiile într-un alt domeniu al societăţii în care reformele se ţin lanţ: educaţia. Pe de o parte, profesorii cer încă din mileniul trecut 6 procente din PIB pentru învăţământ. Pe de altă parte, învăţământul este dublat de o industrie a meditaţiilor menite nu să facă genii din elevi, ci să-i pregătească pentru testele devenite brusc prea dificile după impunerea camerelor de supraveghere în sălile de examene. Rămâne însă o dilemă: cât de mult trebuie să ştii sau cât de mult trebuie să te cobori pentru un 10?

Cele mai profitabile universităţi sunt cele cu profiluri medicale. Cu toate acestea, sănătatea rămâne un domeniu suferind, mereu în pierdere, al societăţii. Migraţia susţinută a „halatelor albe” a dus la concentrarea maselor de pacienţi în principalele centre universitare ale ţării. Aşa se face că UPU de la „Sf. Spiridon”, deşi reconstruită din temelii, abia face faţă urgenţelor, iar modernul Institut Regional de Oncologie a devenit încă şi mai aglomerat. Poate doar ipoteticul spital de urgenţă să mai descongestioneze situaţia, deşi e un proiect la fel de îndepărtat ca autostrada. Doar că anul ăsta nu vorbim de spitale, de note de 10 sau de semafoare reglate fără să se simtă nimeni cobai. Vorbim doar de voturi.