De Sănătate

Punem punctul pe știi

Terinte a pierdut lupta cu fumătorii. La Spitalul de Copii nu vor mai fi aparate de cafea

vineri, 22 septembrie 2017, 01:50
3 MIN
 Terinte a pierdut lupta cu fumătorii. La Spitalul de Copii nu vor mai fi aparate de cafea

Managerul consideră că prin această măsură nu va mai fi mizerie în jurul spitalului.

În urma mai multor sesizări făcute de părinţii ieşeni la Spitalul de Copii „Sf. Maria“ din Iaşi referitoare la gunoaiele din jurul spitalului, precum şi la faptul că se fumează la intrarea în spital, conducerea unităţii medicale a găsit o soluţie surprinzătoare: să re­zilieze contractele avute cu furnizorii automatelor de cafea, acestea fiind „o permanentă sursă de gunoaie“, punând totul pe seama aparţinătorilor care aruncă gunoaiele, nu şi pe seama personalului care ar trebui să se ocupe de acest aspect sau a conducerii care ar putea să găsească soluţii în acest sens.
 
„În şedinţa Comitetului Director din data de 11.09.2017, s-a propus notificarea furnizorilor automatelor de cafea cu privire la rezilierea contractelor cu aceştia începând cu data de 1 ianuarie 2018, prezenţa acestor aparate în curtea unităţii sanitare fiind o sursă permanentă de gunoaie în jurul clădirii spitalului, întreţinută de aparţinătorii pacienţilor“, se men­ţionează în răspunsul oferit de Direcţia de Sănătate Publică părinţilor care au depus sesizarea. Astfel, rezultă că ma­nagerul unităţii, dr. Radu Terinte, a pus totul pe seama lipsei de educaţie a aparţinătorilor şi a precizat că problema ar trebui rezolvată de către Poliţie, deoarece angajaţii care ar trebui să se ocupe de asta nu fac faţă. Acesta a mai explicat că cei doi angajaţi care se ocupă de curăţenia din spaţiul exterior al spitalului apelează adeseori şi la persoanele din cadrul serviciului de pază.
 
„Personalul insuficient, cât şi lipsa unor prevederi legislative în ce pri­veşte sancţionarea aparţinătorilor care întreţin starea de curăţenie precară, conduc la imposibilitatea men­ţinerii curăţeniei în jurul spitalului şi la aplicarea sancţiunilor de către conducere“, se menţionează în acelaşi document. Părinţii au mai sesizat şi faptul că legea antifumat nu se res­pectă, aparţinătorii, dar şi angajaţi ai spitalului fumând în curtea unităţii medicale fără ca cineva să le interzică acest lucru. În răspunsul primit după sesizarea depusă, se mai menţionează că reprezentanţii spitalului au prezentat demersurile pe care le-au făcut, prin adresele înaintate către ISU Iaşi şi Poliţia Locală Iaşi prin care au solicitat informaţii şi sprijin în vederea aplicării unor metode legale împotriva aparţină­torilor referitor la fumatul în spaţiul unităţii sanitare.
 
„Conform răspunsu­rilor primite, nu există suport legislativ privind sancţionarea aparţină­torilor de către autorităţile sus-men­ţionate şi nici de către unitatea sanitară. Având în vedere cele prezentate, conducerea spitalului consideră că măsura evacuării automatelor de cafea ar limita producerea gunoaielor fără a putea interveni în educaţia şi conduita civică a vizitato­rilor/ apar­ţinătorilor“, concluzionează reprezentanţii Spitalului de Copii. Acelaşi lucru a fost susţinut şi în trecut de managerul unităţii, la alte sesizări depuse de către părinţi.
 
„Deşi singurul loc stabilit acestui scop este terasa de la poarta spitalului, în rest fiind afişate la vedere interdicţiile privind fumatul, mulţi aparţinători dovedesc lipsă de educaţie şi ignoră avertismentele. Singurii în măsură să-i îndepărteze din acele locuri sunt agenţii de pază, dar fac faţă cu greu şi acestei sarcini pe lângă atribuţiile de pază. Precizăm că singurul organ abilitat să amen­deze aceste acte de indisciplină este poliţia. De multe ori, aceste persoane devin şi violente atunci când li se cere să meargă la locul special amenajat“, preciza atunci dr. Radu Terinte, ma­nagerul unităţii. 

Comentarii