To gay or not to gay (II)

Trebuie să continui într-o notă la fel de serioasă: nu am nimic cu cei care, prin destin sau natura lucrurilor, se află în situaţia de a iubi şi copula din plăcere cu cineva de acelaşi sex. Îmi place diversitatea lumii, o ador chiar, trăiesc pentru faptul că niciodată, nimic nu este perfect, constant, sigur. Am reuşit să mă integrez atât de bine în natura însăşi umană, animală, încât accept orice anomalie luând-o ca pe ceva normal în imensitatea de posibilităţi oferite de lume, la fel de bine cum accept ideea că există extratereştri. Eu chiar cred sincer că ei există pentru că e logic, nu se poate să nu existe. Dar, din fericire, aceştia din urmă nu fac paradă pe bulevard să îşi facă simţită prezenţa în univers, nu au asociaţii pentru susţinerea dreptului şi informarea populaţiei. Nu au nevoie. Cred că nici homosexualii nu ar trebui să aibă nevoie: suntem conştienţi, doamnelor şi domnilor, de existenţa voastră. Suntem perfect de acord cu ea, chiar dacă nu o împărtăşim.

Consider chiar că majoritatea sunt persoane deosebite, ieşite din tipar în sens bun, înzestraţi cu abilităţi şi talente extraordinare. Nu aş fi surprins să aflu că cei mai mari artişti, oameni de stat, cercetători, genii au fost sau mai sunt încă homo. Dar a fi homo nu este o garanţie a reuşitei; nu spune nicio mamă la naştere: „Să dea Domnul ca micuţul meu să fie gay ca să ajungă cineva…”

Suntem atât de conştienţi de voi încât ne e teamă de „normalitatea” voastră, că aceasta va veni, odată cu civilizaţia peste noi. În ţările „avansate” asaltul „egalităţii” este mult înainte (încă un motiv să îmi placă de România înapoiată). Acolo se ţin ore de informare şi conştientizare a diversităţii în şcoli deoarece, spun ei, copiii trebuie să ştie că există şi aşa ceva şi să îi respecte. De parcă sărmanii minori inocenţi nu ar avea destule de învăţat pe cap. S-a ajuns chiar atât de departe încât unii părinţi, din exces de libertate prost înţeleasă, îşi lasă copiii să aleagă singuri, în sensul că le prezintă pe două tăvi egale cele două soluţii: linia dreaptă şi cea curbată… Cu alte cuvinte ei chiar cred că e vorba de o opţiune, precum canalele de la televizor.

Societăţile civilizate, în loc să lupte cu toate armele pentru păstrarea unui procent cât mai mic pe care îl oferă natura deviaţiilor sexuale (aprox. 3%), fac tot posibilul să îl mărească, tăindu-şi astfel singure craca de sub picioare, contribuind esenţial la îmbolnăvirea populaţiei, la scăderea ei şi, implicit, la pieirea ei.

E drept că nici mişcarea contra nu e corectă, pentru că e prea vehementă. Opozanţii homosexualităţii greşesc şi ei afirmând că a fi astfel e anormal şi prin urmare toţi cei vizaţi ar trebui să dispară de pe faţa pământului. Agresiunea şi violenţa înverşunează şi mai tare rezistenţa. Nu, ei sunt normali, dar sunt puţini şi trebuie să rămână astfel pentru că aşa e natural. Ceilalţi sunt cei care nu trebuie convinşi să devină „altfel”…

Vina nu este neapărat a familiei şi a relaţiei acesteia cu progeniturile lor, pentru că întotdeauna au existat familii disfuncţionale. Aş putea chiar spune că familiile de azi sunt infinit mai bune decât cele de ieri. Vina este a societăţii care se lasă pradă unei libertăţi exagerate, o societate care încurajează prea mult alegerea conştientizată, alegere care de multe ori neagă instinctul printr-un mecanism de autosugestie de neînfrânt.

Unui adolescent frustrat, de exemplu, cu inima ruptă şi deschis realmente spre orice îi poţi prezenta „o altă variantă” cu sorţi mari de izbândă, ceea ce este o crimă. El va găsi refugiul mult dorit în comoditatea relaţiei cu acelaşi sex. Lupta cuceririi celuilalt sex va fi considerată inutilă, fără farmec, traumatizantă chiar şi demnă de abandonat. Mai departe, sentimentele vin de la sine.

Apropos de sentimente. Se vorbeşte foarte mult de iubire interzisă, de căsătorii interzise. Bine, doamnelor şi domnilor, dar cine pe lumea asta poate interzice iubirea? Iar căsătoria, hai să fim serioşi, de când a devenit această instituţie un ţel atât de dorit şi greu de atins? Bărbaţii, de obicei, fug de căsătorie ca de dracu, dacă însă eşti gay, totul devine ok? Ceva miroase a fals. Şi eu iubesc animalele, dar nu vreau să mă însor cu o iapă, deşi uneori e mai avantajos din multe puncte de vedere…

Nu spun că femeile sunt mai bune pentru bărbaţi decât bărbaţii pentru bărbaţi pentru că, să fim sinceri, ne înţelegem ca naiba, dar e ceva care ne potriveşte ca o mănuşă, şi nu mă refer la sex, nici la sentimente. Femeile şi bărbaţii sunt făcuţi unul pentru altul. Cine crede altminteri e superficial.

Libertatea exagerată duce la discriminare pozitivă care nu face altceva decât să nască derută, confuzie, pierderea stabilităţii. Şi pe lângă asta e jenant să discuţi în public despre aşa ceva pentru că automat te gândeşti la intimităţile implicate în tot acest act al relaţiei. Când îl vezi, de exemplu, pe Elton John cu partenerul lui, puţini se întreabă cât de mult se iubesc ei şi câte au în comun, ci mai degrabă „cum oare o fac ăştia doi?!”…

Sunt sigur că şi printre ei sunt extremişti. Sunt mulţi care ar vrea ca întreaga lume să devină peste noapte homo.

Odată cu inversarea polilor Pământului să ne schimbăm cu toţii orientările sexuale. Atunci, ceea ce ar fi jenant ar fi paradele susţinătorilor hetero. Îmbrăcaţi în hainele lor plictisitoare, bărbaţi pupându-se cu femei, bleah!…

Aştept cu nerăbdare momentul în care cea mai mare putere a lumii, care o mai fi aceea, va delimita peste noapte cu creionul şi rigla o ţară numai a homosexualilor creându-le astfel patria lor pentru că va deveni o nevoie „imperioasă”. O locaţie mai bună decât România nu cred că există, doar că mai întâi va trebui să se evacueze întreaga populaţie hetero din teritoriu. Se va numi, sugerez eu, Gaymania.

Iată, aşadar, doamnelor şi domnilor, o altă soluţie extraordinară pe care eu, Briscan Zara, o propun naţiunii pentru revenirea economică şi prosperitate. Dacă americanii nu ne-au asimilat, nici ruşii, nici nemţii, nici turcii, măcar homosexualii să ne cucerească şi să ne aducă naibii odată pe linia de plutire, pe culmi nebănuite… Eu din nou prezic: o mare parte a cetăţenilor se vor converti automat pentru o viaţă mai bună, cealaltă parte va prefera să se deporteze sau să lupte în gherile.

Ne vom revedea, aşadar, într-un viitor destul de apropiat strigând şi scuturând pancarte, huliţi de mulţimile de privitori, la o eventuală paradă hetero în Bucureşti…